Biserica Ortodoxă Greacă poate salva țara de criză?

Biserica Ortodoxă Greacă poate apăra țara de criză?

Au trecut mai mult de zece zile de la primirea textului Enciclicei Sfântului Sinod al Bisericii Greciei. Am citi textul de mai multe ori pentru a prinde toate nuanțele și am consultat pe Internet câteva păreri despre eveniment.

Aprecierile legate direct de text sunt foarte puține, iar majoritatea celor care folosesc prilejul pentru a face referiri la BOR sau Biserica Ortodoxă a Serbiei nu cred că au citit cu atenție enciclica.

Dată fiind importanța documentului, mă miră întârzierea cu care a apărut textul în limba română, pentru că din 8 octombrie până azi a trecut ceva vreme. De aceea nu este exclusă a priori premeditarea momentului publicării.

Enciclica exprimă preocuparea Bisericii Ortodoxe a Greciei pentru situația țării și a enoriașilor săi în aceste momente grele provocate de criza care a lovit în ultimii ani țările lumii cu grade diferite de intensitate. Sfântul Sinod a identificat corect faptul că una dintre fațetele  situației grele a țării este criza duhovnicească, dispariția cumpătării în consum și iresponsabilitatea persoanelor aflate la conducerea țării. Așa cum se poate vedea din citatele următoare, formulările deficiențelor sunt clare, fără echivoc.

Referitor la consumism se spune:  ”În loc deci de sens al vieţii noi am urmărit bunăstarea, traiul bun, puterea economică. Când însă nu există altă perspectivă de viaţă în afară de consum, când puterea economică şi demonstrarea ei ostentativă devine singurul mod al recunoaşterii sociale, atunci imoralitatea ajunge singura cale de viaţă, pentru că altfel, dacă eşti moral, eşti prost.” Evaluarea echipei conducătoare a Greciei se potrivește foarte bine multor echipe conducătoare, spune lucrurilor pe nume: ” O conducere care nu a putut să aibă o atitudine responsabilă faţă de popor, care nu a putut sau nu a vrut să vorbească pe limba adevărului, care a promovat modele eronate, care a cultivat relaţiile clientelare, numai şi numai pentru că a avut ca scop deţinerea puterii. O conducere care, în fapt, se vădeşte că a subminat interesele reale ale ţării şi ale poporului.

Sfântul Sinod se arată îngrijorat de starea învățământului ” … pentru că sistemul educaţional actual se raportează la elev nu ca la o persoană, ci ca la un calculator electronic şi singurul lucru pe care îl face este să îl „încarce” cu materie, neinteresându-se de întreaga sa personalitate şi de aceea copiii noştri cu îndreptăţire se împotrivesc.

În analiza degradării coeziunii sociale Sfântul Sinod sesizează tarele sistemului sindical: ”Revendicarea arbitrară a drepturilor de către bresle şi grupuri sociale, cu o desăvârşită nepăsare faţă de coeziunea socială, au contribuit în mare măsură la situaţia de astăzi.”

Se vorbește despre încercarea de a dezrădăcina și distruge temeiurile Credinței. Sunt întru totul de acord cu afirmația în sine, dar eu nu văd distrugerea temeiurilor Credinței drept rezultat al unei conspirații externe având scopul concret de a distruge Credința în Grecia. Chiar dacă Grecia este în flancul sud-estic al Europei, ea este o țară europeană și cred că și grecii o spun și o simt la fel. Întreaga lume creștină, inclusiv lumea creștină europeană, este ținta atacului curentelor filozofice care  absolutizează importanța lumii materiale și neagă gândirii capacitatea de a-L intui pe Creator. Pentru toți oamenii este jalnic faptul că lumea a fost redusă de Rațiune la fragmentul accesibil simțurilor omului și experimentului. Nu întreb pe nimeni cu ce drept un cercetător sau un filozof prevăzut cu proteza experimentului actual, permis de tehnologia actuală, enunță legi cu caracter general. Nu întreb, dar îmi permit să nu iau concluziile tehno-științei drept ”literă de Evanghelie.” Mâine o altă proteză mai bună va răsturna eșafodajul glorificat azi. Încrederea oarbă a omului în forțele sale, în Rațiune, îl poate izgoni pe Dumnezeu din zona unde Rațiunea lipsită de rațiune își proclamă supremația. Vestea bună este că zona aceasta nu se confundă cu întreaga umanitate. Zeificarea Rațiunii, ( Revoluția franceză  i-a creat chiar un templu în 1793 pentru a marca apariția unei noi religii menită să înlocuiască creștinismul) continuă și azi sub diverse forme mai mult sau mai puțin agresive.

Este timpul să conștientizăm cât mai mulți pericolul real și potențial pe care îl reprezintă Rațiunea fără rațiune. Cred că este o dovadă de naivitate să credem că un ghetto, o enclavizare, poate feri un grup de oameni de contactul cu aceste idei. Cine dorește să apere Credința trebuie să deschidă bine ochii, să descopere și să demonstreze fără teamă precaritatea raționamentelor tehno-științei.

Sunt convins că nici grecii, nici românii, sau alte națiuni majoritar ortodoxe nu sunt ferite de aceste curente filozofice. Grecia a avut marxiștii ei, comuniștii ei, importați sau autohtoni. Eu nu l-am uitat de pildă pe tovarășul Manolis Glezos și nici pe grecii comuniști refugiați în România și în alte țări socialiste după Războiul lor civil încheiat abia în 1949. Cât despre noi, România colcăie și azi de tot felul de curente comuniste sau ”moderne”. Încercarea de dezrădăcinare a Credinței este deci o problemă care se datorează ”resurselor locale” de ateism, resurse care provin și din simpatii pro-sovietice și din simpatii pro-occidentale. Se spune că ideile nu pot fi întemnițate. De aceea sunt ferm convins că BOG nu poate proteja poporul grec de influențele care tind să dezrădăcineze credința din interiorul țării. Poate doar să ia act de existența lor și să caute căi eficiente de a le combate. Teoriile conspiraționiste nu fac decât să erodeze forțele care ar trebui să se concentreze asupra demontării argumentelor false ale filosofiei materialiste.

Programele sociale preconizate de BOG sunt schițate sumar de Enciclică. Pentru tinerii debusolați se prevede o acțiune creionată doar astfel: ” Înţelegem că toate parohiile noastre trebuie să devină spaţii ospitaliere pentru tinerii noştri, aşa cum sunt deja destule dintre ele, în care mulţi tineri găsesc refugiu în căutarea lor după sens şi nădejde.”

Exprimarea solidariății Bisericii cu poporul grec, căreia îi este adresată Enciclica, are patetismul ei: ” Biserica lui Hristos are cuvânt pentru actuala situaţie, pentru că nu a încetat să fie parte a lumii şi parte a istoriei. Nu poate îngădui nici un fel de nedreptate, fiind în acelaşi timp datoare să fie gata pentru mărturisire şi martiriu.” Personal, în condițiile actuale, ținând cont de atașamentul poporului grec la Biserica sa, mă îndoiesc că există vreun risc de martiriu al Bisericii ca urmare a rostirii adevărului.

BOG își propune de asemenea un vast program de asistență socială: ” Scopul nostru este să dezvoltăm lucrarea de asistenţă socială a fiecărei parohii, în aşa fel încât să nu mai existe nici măcar un om care să nu aibă o farfurie de mâncare. Partea discutabilă a citatului de mai sus este posibilitatea reală a BOG de a pune în mișcare acest program ambițios care necesită o infrastructură inexistentă actualmente. Voluntariatul poate ajuta, dar nu voluntariatul este soluția, adică nu sfatul: ”Poporul nostru a trecut şi altă dată prin sărăcie şi foame, dar a îndurat şi a biruit, pentru că atunci avea alte perspective. Mulţi dintre noi putem să ajutăm pe unul şi unul pe mulţi. Dumnezeu nu ne-a dat duh de frică, ci de putere şi de dragoste” Dar analiza economică nu este nici partea tare a Enciclicii, nici scopul documentului.

Există, în opinia mea, mici stridențe în discursul Sfântului Sinod. În mod cert Grecia este o țară liberă, nu este sub ocupație așa cum se afirmă: ” Declarăm de aceea că suntem o ţară sub ocupaţie şi că executăm poruncile conducătorilor-debitorilor noştri.”

Se vorbește prea des de ”negustorii de popoare”. Este o noțiune confuză și apare mai mult ca un auxiliar al teoriei conspirației. Ce pot spune țările Uniunii Europene care au acceptat cu greu să ajute Grecia să iasă din criză, i-au acordat credite, dar au impus și ele condițiile lor? Grecia nu este o țară africană care trebuie (?) să primească credite nerambursabile. Este membră UE, nu a fost forțată să intre în UE, nici să mintă asupra performanțelor sale economice când a intrat în zona Euro. Parcă nu este creștinește să muști mâna care ți se întinde pentru a te salva. În acest moment nu văd rostul îndemnurilor secesioniste și instrumentalizarea urii contra unui dușman deocamdată nedefinit, dar identificabil la momentul oportun.

Statele UE sunt laice. Grecia este încă un stat laic. Nu vreau să interpretez ”conspiraționist” citatul de mai jos, dar formularea cu ”știm” face trimitere la existența unei opinii conform căreia Biserica ”trebuie” să revină la conducerea problemelor țării alături de guvern, iar ea așteaptă momentul potrivit să se supună voinței poporului. Iată citatul cu pricina: ” Ştim că cereţi de la noi, păstorii voştri, o Biserică eroică, cu vigoare, care să aibă cuvânt profetic, cuvânt pentru tânărul contemporan. Nu o Biserică secularizată, ci una sfinţită şi sfinţitoare, o Biserică liberă, pastorind cu putere poporul sau, fără a se teme să ia poziţie faţă de sistemul viclean al acestei lumi, chiar dacă împotrivirea conduce la prigoană şi martiriu.”

Desigur, este problema Greciei ce formă de stat vrea să aibă. Dar Sfântul Sinod poate negocia această problemă fără a da impresia că se opune activ formei actuale de guvernare. Atenție, formei de guvernare, nu guvernului!

În încheiere revin la întrebarea din titlu: poate apăra BOG țara de criză?

Sincer, nu cred că o poate apăra de această criză. Poate de una viitoare. Fenomenele încriminate de Enciclică nu au apărut recent. Derapajul vieții spirituale nu este de azi de ieri. Nu înțeleg de ce Biserica nu s-a alarmat mai devreme de situația reală a trăirii religioase a Credinței de către enoriași.

Procesul de subminare a bazelor credinței a fost un proces de durată. Schimbarea de mentalitate nu se face de azi pe mâine. În zadar spui azi omului ”nu fura, nu minți, nu înșela”, dacă el a făcut asta foarte mult timp. Mai ales când Biserica fără aparat administrativ – represiv  nu poate da decât sfaturi. Îndemnul la asceză este în mod cert corect, dar omul care a fost ”prada bunăstării și a traiului bun” nu cred că îl va urma prea repede. Punerea în concordanță a vieții cu normele Credinței este dificilă dacă nu trăiești învățătura lui Cristos. Trăirea credinței nu înseamnă numai frecventarea bisericilor, numai respectarea unui formalism în incinta sacră, numai plata unor slujbe sau pomeniri, sau alte manifestări exterioare. Greutățile te pot face să te gândești că ceva este în neregulă chiar cu tine, cu trăirea ta religioasă. Dar decizia de a schimba radical modul de trai este rezultatul unor negocieri lungi și anevoioase cu tine însuși.

Partea pozitivă a Enciclicii constă în

  • semnalul clar dat poporului că și-a neglijat latura spirituală a ființei, că se află într-o stare de conflict cu religia afișată dar netrăită,
  • asigurarea poporului că nu se află singur în fața greutăților,
  • că există o cale dificilă, dar sigură, de a depăși criza și a reveni la o viață echilibrată în acord cu Învățătura lui Cristos, iar pe această cale Biserica te poate călăuzi.

Ioan Soran

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized, Valori creştine – valori europene. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s