Postul Mare și nevoia purificării spirituale prin ”experiența deșertului”

O grămadă de pietre încetează a mai fi o grămadă de pietre în momentul în care un singur om o contemplă purtând în el imaginea unei catedrale.
Antoine de Saint Exupery, Pilote de guerre

În fiecare an Biserica ne îndeamnă să ne pregătim sufletește pentru cea mai mare sărbătoare a creștinătății, Paștele. Suntem invitați să rememorăm etapele Răscumpărării noastre prin Patima, Moartea și Învierea lui Isus Cristos. Ni se oferă o perioadă de 40 de zile în care putem să ”redevenim” creștini printr-un proces constant de reînoire interioară. Convertirea nu este un eveniment singular, ea este un itinerar interior al întregii noastre vieți. Sf. Augustin a spus că toată viața creștinilor adevărați este un exercițiu al dorinței de a se apropia de Dumnezeu, un efort de a deveni capabili să-L lăsăm pe Dumnezeu să intre în viețile noastre.
Durata Postului Mare are o semnificație adâncă, cifra 40 fiind încărcată de simboluri în culturile antice și biblice. În culturile antice numărul 40 reprezintă o perioadă de introspecție care precede orice schimbare profundă. Cele 40 de zile după moarte erau considerate intervalul necesar pentru separarea definitivă a celor trei componente ale unei ființe: corpul, sufletul și spiritul.
În Biblie
– 40 de zile a durat Potopul,
– 40 de ani a durat traversarea deșertului de către evrei pentru a se transforma din robi ai faraonului în oameni liberi și a deveni poporul lui Dumnezeu,
– 40 de zile petrece Moise pe muntele Sinai, făcând penitență și rugându-se pentru salvarea vieții poporului evreu, înainte de a primi Tablele Legii,
– 40 de zile petrece Isus în deșert în post și rugăciune înainte de a învinge ispitirea diavolului,
– 40 de zile se scurg între Înviere și Înălțare.
Se vede că cifra 40 poate fi văzută ca un simbol al încercărilor care preced întâlnirea cu Dumnezeu. Reculegerea necesară pentru a parcurge itinerarul interior către Dumnezeu este favorizată de ambianța deșertului. Resursele limitate ale deșertului reduc importanța bunăstării și confortului. Altceva este valoros, altceva are importanță! Este important să faci față provocării, să pătrunzi logica mediului ostil și să reușești să te bucuri de această înțelegere. Ești stăpânul unei libertăți pe care orizontul nu o limitează, pentru că orizontul are mereu altă față când pornești la drum. Este important să cunoști și să găsești calea, dacă ți-ai propus să străbați deșertul spre o destinație importantă pentru tine. Micul prinț al lui Saint Exupery spune că ”ceea ce înfrumusețează deșertul este că el ascunde undeva o fântână.” Dar fântâna este esențială pentru supraviețuirea ta, pentru străbaterea deșertului. La fântâna lui Iacob de lângă orașul samaritean Sihar, Isus cere apă samaritencei, dar ne învață și care este simbolul apei: ”Oricine bea din apa aceasta va înseta din nou. Dar cel ce va bea din apa pe care-i voi da-o eu, nu va mai înseta în veac, căci apa pe care-i voi da-o eu se va face în el izvor de apă izvorîtoare întru viața veșnică” (Ioan, 4,13-14).
În fond, după ce ai învățat ceva din logica mediului, deșertul nici nu mai pare atât de ostil. Dacă sufletul tău este receptiv, poți să te bucuri de frumusețea Creației, de lumina unui răsărit de soare, de culorile unui apus, descoperi o mică lume adaptată acelor condiții austere. Descoperi că te-ai împăcat cu tine pentru că ți-ai găsit rostul și calea de comunicare cu Cel Nevăzut, dar prezent în orice piatră, plantă sau arbust, în orice insectă, pasăre sau animal care gustă libertatea ca un inițiat…
În iarna anului 1976 am pășit cu sfială în refugiul în care un îndrăgostit de deșert și de Dumnezeu și-a petrecut aproape cinci ani de viață (1911 – 1916) înainte de a fi asasinat, în așa zisul ”ermitage du Pere Foucauld”.

 

L'ermitage du Pere Foucauld

Micul paralelipiped de piatră al refugiului este situat la 2780 m altitudine, în munții Hoggar din sudul algerian, într-un loc a cărui frumusețe îți taie respirația.

Peisajul spre care este orientat refugiul

Charles de Foucauld și-a găsit locul în care comunica cu Dumnezeu și unde a muncit cu multă dăruire și eficiență pentru tuaregii din tribul Ahaggar care controlau zona. A redactat un dicționar tuareg-francez, a cules folclor, a adus o cultură în circuitul valorilor universale. Știa regula benedictină, Ora et labora, dar mai mult decât regula, știa că sufletul său a găsit calea de a-l sluji pe Dumnezeu cu dăruire, iubindu-i pe cei ”mici”.
Am simțit un nod în gât privind crucifixul și masa la care oficia acest fost desfrânat, apoi soldat, apoi convertit, apoi slujitor al lui Dumnezeu, apoi martir, apoi beatificat la 13 Noiembrie 2005.

Locul în care Dumnezeu cobora la liturghia fratelui Charles

Impresionant traseu! Am înțeles că deșertul și purificarea prin acest mod de a te apropia de Dumnezeu nu este la îndemâna oricui. Oricum, nu la îndemâna mea…

Peter Seewald întreabă:
Învățătura despre Isus Cristos este definită textual de către apostoli drept”Drumul cel nou”. Acest drum nou începe, după botezarea lui Isus, tocmai în pustiu. Ea este aproape ultima stație de alimentare înainte ca Isus să pornească public spre marea sa pătimire. 40 de zile în pustiu, iată un simbol de măreție.

Joseph Cardinal Ratzinger răspunde:
Cifra 40 are, într-adevăr, o semnificație simbolică deosebită. Doar pentru a da un exemplu, Ilie se află și el 40 zile pe drum spre Muntele Sfânt. Acest interval de timp este, în mod repetat, perioada învățăturii, a pregătirii, a devenirii. Imaginea priomordială este timpul petrecut în pustiu de poporul lui Israel, în care el ia cunoștință de ordinea lui Dumnezeu și de voința sa, fiind pregătit astfel să fie mai întâi un popor și să devină purtător al făgăduinței.
Isus reia prin cele 40 de zile din pustiu cei 40 de ani petrecuți în pustiu de poporul lui Israel. El parcurge, ca să mă exprim așa, încă o dată tot traseul acestei istorii, arătându-ne prin aceasta și nouă că marile misiuni nu se pot maturiza fără un timp al renunțărilor, al pătrunderii în tăcere, al exodului, al reculegerii. Postind și rugându-se, Isus se expune întregului abis al pustiului. El se află acolo, pe de-o parte, în mod simbolic, pentru întâlnirea deosebită cu Dumnezeu și, concomitent, pentru pericolele lumii. Pustiul este un loc unde nu există nici un fel de viață și hrană, locul singurătății. Așa traversează Isus, prin aceasta, întregul pustiu al primejdiilor, al vieții refuzatre, al renunțării, pustiul foamei și al setei. Isus preia oarecum ispitele umanității, le străbate suferind, pentru ca de acolo să aducă cuvântul neasemuit și mesajul neasemuit.

Joseph Cardinal Ratzinger, Papa Benedict al XVI-lea; DUMNEZEU ȘI LUMEA   A crede și a trăi în epoca noastră, O convorbire cu Peter Seewald, Sapientia, Iași 2009, pag. 290-291.

Ioan Soran

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s