ȘTAFETA PE CARE ȚI-E JENĂ SĂ O PREDAI, DAR NICI NU ȚI-O SMULGE CINEVA

Formarea morală a individului, o problemă de acceptare și dăruire

Un om format, matur în gândire, ar trebui (în principiu) să ia decizii potrivite cu exteriorul și mereu în deplină concordanță cu sistemul de valori propriu. Drumul spre această maturitate responsabilă este lung și anevoios. Sistemul de valori proprii se construiește prin preluarea și prelucrarea mesajelor venite de la persoane (sau idei) cu care te afli măcar temporar în comuniune spirituală .
Datorită unei perioade lungi de conviețuire și comuniune spirituală, părinții sunt de regulă cei care pot influența în mod hotărâtor calitatea sistemului de valori pe care și-l construiește tânărul. De regulă părinții îl inițiază pe copilul lor în credința pe care o practică măcar sporadic. Formarea religioasă începe cu părinții și continuă cu ceea ce Biserica poate transmite prin catecheză. Acceptarea și înțelegerea mesajului religios este atât o problemă individuală, cât și una colectivă, de educație. Valorile pe care le promovează credința sunt impuse de Legea Divină. Într-o lume secularizată valorile promovate de credință se regăsesc doar parțial în tabla de valori pe care societatea are pretenția că o consideră necesară organizării vieții sociale. Doar aceste valori sunt apărate prin legile societății seculare. De aceea acceptarea valorilor promovate de credință este o problemă strict personală, iar folosirea lor în activitatea zilnică depinde de tăria credinței.
Pentru ca Școala să lase o urmă recognoscibilă în formația tânărului, pentru ca să fie favorizată comuniunea spirituală necesară acceptării și asumării unor mesaje venite din partea dascălilor, binomul educațional ucenic – dascăl trebuie să fie binom și nu alăturare impermeabilă a două entități pe o perioadă de timp oarecare. Nu vreau să mă lansez în analiza acestui binom. Eu îi apreciez eficiența colaborării prin răspunsul la întrebarea: au comunicat cei doi pe plan spiritual?
În ordinea influenței urmează personalitățile puternice, charismatice pe care le întâlnim în viață în mod întâmplător, sau premeditat. De obicei, comunicarea în acest caz este de scurtă durată, iar comuniunea spirituală cu persoana fizică purtătoare a mesajului poate fi reală, sau se poate realiza exclusiv pe planul ideilor vehiculate de acea persoană. Mutatis mutandis, cărțile pot substitui contactul cu persoana. În plus, ele sunt la îndemâna noastră chiar dacă autorul nu mai există, și ce este poate mai important, ele ne stau alături atât timp cât ideile vehiculate ne fascinează.
O influență vagă, dar permanentă, asupra formării și evoluției sistemului de valori individual o exercită mediul social în care trăiește individul. Colegii de Școală, universitate, cei de la locul de muncă, tovarășii de petreceri și divertisment reprezintă o sursă permanentă de bruiaj psihologic din cauza diversității derutante, în sens larg, pe care o reprezintă. De multe ori luciditatea alegerii microclimatului în care te miști este înșelată de aparențe acceptabile în spatele cărora se ascund pustiuri spirituale greu de imaginat.

Utilitatea principiilor morale ale individului

Uneori, societatea, comunitatea, așteaptă de la noi decizii responsabile. Alteori așteaptă decizii care corespund interesului din acel moment al societății. Ce fel de decizie vom lua? Pe plan individual decizia cred eu că este bună dacă se află, de fiecare dată când o iei, în concordanță cu sistemul de valori propriu. Dacă cineva te cunoaște bine, atunci el va zice că iei decizii previzibile. Pentru o persoană implicată în conducere, administrație, cred că este bine să ia decizii previzibile subscrise unei conduite.
Cât de bună este decizia ta în mod intrinsec? Dacă toate deciziile sunt în concordanță cu sistemul de valori propriu, calitatea deciziei reflectă calitatea sistemului de valori propriu.
Studiile, sondajele de opinie, dacă sunt conduse corect din punct de vedere moral și al exigențelor metodei, pot da o idee asupra situației subiectului analizat. La un moment dat pot exista interese pentru cunoașterea valorilor îmbrățișate de un segment al comunității, societății, fie pentru a construi ceva, fie pentru a manipula acel segment tocmai prin valorile lui de grup. Efortul constant al specialiștilor de a ameliora credibilitatea sondajelor ne obligă să fim atenți la rezultatele lor, în special când problema studiată este legată de bunul mers al societății în care trăim.

Evaluări care pot răpi liniștea

Editorialul doamnei Carmen Mușat ”Viitor de aur…?!” din numărul 571 al Observatorului cultural din Aprilie 2011prezintă rezultatele studiului Implicarea civică și politică a tinerilor publicat de Fundația Soros. Studiul s-a desfășurat în 86 de școli, fiind chestionați 5.861 de tineri. Datele din editorialul doamnei Mușat m-au șocat, deoarece în societatea condusă de generația acestor tineri va trebui (?) să se desfășoare viața copiilor mei. Ori dacă cele de mai jos vor deveni ”linii directoare”, viața lor pe plaiurile mioritice nu va fi de invidiat…
26% dintre elevi consideră că regimul democratic nu este bun pentru România,
40% privesc cu ochi buni ideea unui regim de mână forte, eventual militarizat,
75% nu ar dori să aibă ca vecini persoane de altă orientare sexuală,
– Peste 60% resping persoanele bolnave de SIDA și țiganii,
– Peste o treime evită persoanele de altă etnie sau religie,
42% în cazul musulmanilor,
35% în cazul maghiarilor,
34% în cazul evreilor.
70% dintre tineri cred în viața de apoi,
53% merg de câteva ori pe an la biserică,
42% afirmă că se roagă în fiecare zi.
Struniți-vă imaginația, nu o lăsați să zburde spre nici un punct cardinal! Putem construi un dezastru oricât de mare, prin noi înșine, cu naționalismul nostru neaoș și toate ingredientele lui. Singura dumneavoastră problemă poate fi dacă vă convine sau nu originalitatea noastră, sau dacă faceți parte sau nu din categoriile celor care vor fi persona non grata pe pământul scump al Patriei: homosexuali, bolnavi de SIDA, țigani, musulmani, maghiari, evrei, închinători de alt rit sau credință decât cea majoritară. Pe scurt, gândiți-vă ce vă așteaptă dacă nu sunteți român verde, ortodox și heterosexual!
Să zicem că așa ceva nu este posibil? Pur și simplu, eu nu am curajul să fac o asemenea afirmație după experiențele istoriei noastre recente, legionarismul și comunismul.
Fac eforturi să nu mă gândesc la gravitatea situației, ci pun doar întrebarea: cum s-a ajuns în situația asta?
Înseamnă că:
 Părinții, familia,
 Școala, Universitățile,
 Persoanele charismatice,
 Cărțile puse la dispoziția tinerilor,
 Biserica majoritară aflată pe loc fruntaș în clasamentul încrederii Românilor,
 Mediul social,
nu mai oferă societății repere morale și etice credibile.

Cât am preluat, cât am dăruit?

Mult timp am crezut că Școala (includeți în sintagmă toate elementele sistemului educativ, inclusiv Universitatea) reprezintă locul magic în care elevul și dascălul pun în comun valorile tinereții și ale experienței pentru da formă acelor valori care conțin în ele sâmburele progresului. Din păcate în ultimele două decenii magia locului a dispărut treptat, fiind alungată de consumism și hedonism. Cel ce sacrifică o parte din plăceri, pentru a dobândi măcar rudimentele unei meserii, este socotit un tip incapabil de a deveni ”băiat deștept”. Și uite așa, Școala a devenit inutilă pentru o mare parte a celor înscriși pe lista de distribuire a unei hârtii – diplomă la sfârșitul unei aștepătări de trei sau patru ani. Dascălul care mai dorește să împărtășească cunoștințe, idei, rămâne practic fără interlocutori, ca să nu mai zic nimic despre comuniune spirituală…
Poziția noastră actuală în UE și asaltul globalizării crează probleme pe care cei care au inițiat graba de a crea ”satul global” nu le-au prevăzut. Omenirea nu a învățat nimic din daunele colaterale produse de sprijinirea cu ruble și spume de discursuri a lozincii ”Proletari din toate țările uniți-vă!”. Și visul comunismului mondial era tot un fel de globalizare, crearea unui sat global sovietic cu câteva ulițe principale precum America la Nord de Cuba, sau Africa – Godwana. Știm azi că din mărețul sat socialist au mai rămas două, trei Ferme ale animalelor deoarece ideea era falimentară din start. Nu cred că noua utopie a globalizării este mai brează decât satul sovietic, deoarece atmosfera unui mic dejun destins, în familie, este distrusă pur și simplu dacă la masă vin din toate colțurile lumii eschimoși, iacuți, musulmani, hinduși, japonezi și alte limbi pentru a babeliza cafeaua cu lapte. Răspunsul subiecților globalizării este pe dos: enclavizarea. Naționalismele temperate puțin de statu quo-ul de după al doilea război mondial înfloresc pe terenul hrănit de invazia migranților și lăsarea de izbeliște a porților și legilor noii structuri care nici nu a apucat să fie definită, că a și intrat în colaps. Prea multă grabă și prea multă superficialitate în manipularea unor mulțimi care nu mai numără câteva mii de geto-daci risipiți prin codrii Patriei… Bizar este că tocmai cei care au deschis porțile Gastarbeiterilor și Magrebinilor întâmpină cele mai mari probleme interne. Scânteia naționalismului caută iasca nemulțumirilor. În aceste condiții, în care ar trebui căutate soluții trainice și logice, graba de a închide și baricada ușa bordeiului a eliminat raționalitatea analizei.
Pe mine mă neliniștește procentul celor ce pot fi manipulați în România prin credință (ultimele trei rânduri din citatul preluat din Observatorul Cultural) și derapajul vizibil al Bisericii Ortodoxe spre naționalism și enclavizare. Ca să fiu clar, să nu o spun pe ocolite, mă neliniștește puțin vârful aisbergului de la Mănăstirea Petru Vodă. Măicuțele de la mănăstire îi cântă organizat părintelui stareț Justin Pârvu ”Sfânta Tinerețe Legionară”, iar părintele nu schițează cel mai mic gest de a le opri. Priviți videoclipurile postate la adresele de mai jos și veți rămâne gânditori citind entuziasmul generat de cântec pe fețele tinere…

“Sfanta Tinerete Legionara”- Parintele Iustin …
11 min – 20 Feb 2011
Încărcat de traditionalistul
youtube.com

Sfanta Miscare Legionara
6 min – 20 Mar 2010
Încărcat de SfCredintaOrthodoxa
youtube.com

Putem zice că evenimentul intern al unei mănăstiri nu are importanță, ce atâta zgomot pentru un cîntec pe versurile marelui poet al închisorilor Radu Gyr? Nu trebuie să exorcizăm amintirea comunismului care l-a întemnițat chiar pe părintele Justin Pârvu? Ba da!
Dar simt frisoane la ideea că amintirea tuturor celor întemnițați de comunism trebuie cinstită reînviind mișcarea legionară.

A folosit la ceva firavul import – export spiritual?

Părinții celor din generația mea au preluat o ștafetă de la părinții lor în condiții oarecum normale pentru începutul secolului XX. Părinții noștri ne-au predat ”ceva” care trebuia să însemne ”altceva” pentru că românii se jucau în perioada de după al doilea război mondial de-a ilegaliștii de toate nuanțele. Unii au înțeles ce reprezintă ștafeta asta măsluită, alții au aruncat-o fricoși la gunoi. Dar toți ne-am îmbogățit cu jucăriile noi aduse cu tancul. Foarte mulți dintre noi n-au considerat oportun să transmită copiilor lor mesajele morale primite de la părinți, considerându-le periculoase, sau chiar ”neadecvate”. În fond, dacă este să fim sinceri, nici nu prea aveam ce să predăm…
Starea noastră de azi, este mai gravă decât cea zugrăvită de studiul Fundației Soros pentru că numărul întrebărilor puse în sondaj era oricum limitat, iar întrebările au fost orientate doar spre o zonă restrânsă a zestrei noastre morale.
Putem da vina pe alții, pe poziția geostrategică a ”țărișoarei”, în punctul de fricțiune al plăcilot ”tectonice” ale câtorva imperii din jur, putem da vina pe Dumnezeu zicând mioritic ”așa ne-a fost dat”, dar va fi adevărat doar parțial. Mai productiv ar fi să ne întrebăm unde am greșit?

În loc de încheiere

Mă străduiesc să-mi adun optimismul pentru a încheia comentariile asupra ”stării națiunii”. Poate nu ar trebui să ne sperie dezastrul moral și social pe care-l lăsăm moștenire copiilor noștri! Nici părinții noștri nu aveau o încredere prea mare când au văzut că preluăm destinele comunității în mâinile noastre. Iar copiii noștri au auzit de atâtea ori sintagma ”greaua moștenire” încât nu le va fi greu să o folosească la nevoie.
Speranța mea, aia ”care moare ultima”, este tot la copiii cărora noi nu le-am dăruit mare lucru. Cred că au deschis ochii și au privit în jur, văzând lucruri bune pentru viața lor și a copiilor lor. Le trebuie doar dorința de a le aplica. Iar dacă nu o vor avea, va fi cuțitul ce le va ajunge la os cel care-i va trezi. Și sunt tineri și cred că au cel puțin atâta forță cât am avut noi să supraviețuim. Însă este sigur că drumul nostru este o fundătură, iar ei trebuie să găsească o altă cale…
Să ne rugăm pentru ei!

Ioan Soran

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s