Întrebările lunii iunie

Peter Seewald întreabă:
O categorie aparte în cadrul Bisericii o reprezintă călugării și călugărițele, oameni care și-au propus să trăiască urmându-l pe Cristos în modul cel mai radical cu putință. Care este sarcina ordinelor călugărești, tocmai gândindu-ne la Biserica viitorului?

Papa Benedict al XVI-lea răspunde:

Trebuie să existe diferite trepte de a-l urma pe Cristos, fiindcă nu este fiecare însărcinat cu același lucru. Tocmai acestea reprezintă forme importante și de neînlocuit ale urmării lui Cristos, de a trăi în fiecare profesiune, în felul adecvat [acesteia], credința în totalitatea ei, fie în politică, fie în știință, sau ca meșteșugar, chiar în cele mai simple meserii. Însă e nevoie și de acelea în care întreaga viața este dăruită credinței; ele constituie rezerva interioară a credinței pentru poropovăduirea și pentru transfuzia spirituală a Bisericii.
Cred că această structură multiplă va fi de mare însemnătate pentru viitorul Bisericii. Trebuie să existe întotdeauna locuri unde oamenii să se poată retrage, unde să poată trăi viața de rugăciune de-a lungul întregii zile, unde rugăciunea marchează ritmul zilei. Acestea sunt rezervoare de tărie, locuri în care credința este trăită într-o permanentă înnoire și din care ea iradiază.

Peter Seewald întreabă:

A asculta și a răspunde – era de părere Benedict – ar fi ceva ca a inspira și a expira. Iar omul ar trebui să învețe să se ocupe și de sine, el ar trebui ”să locuiască la el însuși”, să tacă, să tragă cu urechea, să-și găsească odihna. Regula nu a pierdut, evident, de-a lungul a peste 1500 de ani, nimic din actualitatea ei.

Papa Benedict al XVI-lea răspunde:

La regula lui Benedict se observă că ceea ce este într-adevăr omenesc nu îmbătrânește. Ceea ce vine dintr-o adâncime autentică rămâne un fel de viață care este întotdeauna actuală. Poți să o comentezi, poți încerca să găsești de fiecare dată forme de aplicare diferite, însă regula ca structură de bază rămâne întotdeauna actuală. Vedem din nou, tocmai în zilele noastre, cum îndreptarea către pământ, respectul față de propriile lui legi, ocrotirea creației reprezintă un serviciu important, de care avem nevoie.
Și poate că începem să vedem din nou cât de necesare sunt detașarea față de muncă, pe care o dăruiește serviciul divin, dar și părăsirea mentalității bazate exclusiv pe performanță. Să observăm și că a asculta – fiindcă serviciul divin reprezintă în mare măsură a te lăsa pătruns de Dumnezeu și a asculta – ține de viață. Așa cum educația, măsura și ordinea, așa cum supunerea și libertatea țin unele de altele, tot așa face parte și capacitatea de a te suporta reciproc, bazată pe spiritul credinței, nu numai din regula unei comunități monastice: toate acestea sunt, de fapt, elemente esențiale și pentru constituirea oricărei comunități umane. Este o regulă care vine din ceea ce este autentic și omenesc, acesta fiind lucrul pe care ea a vrut să-l formuleze, pentru că a perceput elementul dumnezeiesc, privind și scultând pe deasupra oamenilor. Omul devine, în sfârșit, uman acolo unde este atins de Dumnezeu.

Întrebările și răspunsurile sunt extrase din cartea
Josef Cardinal Ratzinger – Papa Benedict al XVI-lea; Dumnezeu și lumea – A crede și a trăi în epoca noastră – O convorbire cu Peter Seewald, Ed. Sapienția, Iași 2009, (pag. 446 – 452)

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s