PARTEA II – SPIRITUALITATE CISTERCIANĂ, ARHITECTURĂ, CÂNT LITURGIC ȘI SCRIPTORII

Nu cred că ar fi oportună o detaliere a prezentării noțiunii ”spiritualitate cisterciană”, cu atât mai mult cu cât un inginer nu este bine să-și părăsească aria sa de competență. De aceea am ales câteva puncte de reper ale unui raționament care poate fi construit cu ajutorul surselor [1], [5], [6] și va purta cu mândrie eticheta hand made.

  • Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea Sa. Prin păcat, omul a pierdut asemănarea, dar chipul lui Dumnezeu deformat, desfigurat, rămâne totuși în adâncul sufletului său.
  • Dumnezeu nu vrea să-l abandoneze pe om în starea aceasta, El nu încetează să-l caute pe om și să refacă în el chipul Său. Fiul lui Dumnezeu, imagine desăvârșită a Tatălui, se întrupează, devine om și restaurează în om asemănarea divină.
  • Spiritualitatea cisterciană învită la meditație asupra dublei naturi a lui Isus Cristos: natura sa divină în sânul Tatălui și natura sa umană ca rezultat al Întrupării. Fecioara Maria ocupă un loc central în spiritualitatea cisterciană pentru că Ea este cea care l-a născut pe Isus, Fiul lui Dumnezeu.
  • Dragostea este atracția mutuală dintre Dumnezeu și creatura sa care trezește o atenție reciprocă și căutarea întâlnirii. Prin umanitatea sa Isus Cristos ne-a dat mijloacele de a-L urma și de a modela voința noastră  conform voinței Tatălui, pentru a ne uni spiritual cu El. Această uniune se face în pace și bucurie. Unirea cu Dumnezeu este o unire în dragoste, ceea ce pentru cistercieni înseamnă un acord între două voințe, un ”consimțământ”.  Omul trebuie să-i dedice lui Dumnezeu toată ființa lui: sensibilitate, imaginație, inteligență și inima sa.
  • Omul, (călugărul) trebuie să păstreze un echilibru atent între trup și suflet printr-o disciplină adecvată, prin post și ajun, prin munca manuală, prin lectură, rugăciune și meditație. Soluția cisterciană a căutării și realizării acestui echilibru se bazează pe simplitate și învățarea artei de a-l iubi pe Dumnezeu.

Înainte de a continua lectura textului este necesar să acceptăm ideea că începând cu ”Părinții deșertului” din primele secole ale creștinismului, continuând cu Evul Mediu și sfârșind cu perioada actuală au existat mereu oameni care din dorința de a-l găsi pe Dumnezeu au renunțat la lucrurile lumești și au urmărit un itinerar eroic, construit cu trudă și cu ajutorul Celui fără de care nimic nu este cu putință. Fără această premiză este dificil să evaluezi un fenomen care nu are o motivație explicabilă prin valorile seculare de azi.

Ritmul vieții mănăstirii

  • Părinții fondatori ai ordinului cistercian au adoptat și au impus în mod consecvent Regula benedictină de organizare a vieții monahale elaborată în forma primară de Sf. Benedict de Norcia (Italia) care a trăit între 480 sau 490 și 547. Capitolul IV al Regulii se ocupă de organizarea vieții în afara serviciului divin (Opus Dei). Ritmul cotidian al zilei este marcat de celebrarea a șapte servicii divine (Vigiles, Laudes, Tierce, Sexte, None, Vepres, Complies) la diferite ore ale zilei, în funcție de anotimp și sărbători. Trei dintre acestea sunt mai lungi, restul sunt de aproximativ o jumătate de oră. O mare importanță are Lectio divina, un interval de timp dedicat lecturii Scripturilor, considerate instrumentul indispensabil al formării călugărului pe tot parcursul itinerarului său spiritual. Lectio divina cere monahului:
  • –         Un efort notabil pentru a înțelege ce vrea să ne spună Dumnezeu,
  • –         Practicarea unei vieți ascetice și sfinte,
  • –         O educație în sens larg insistând asupra aprofundării unui text până când acesta este însușit,
  • –         O ”disciplină de fier”.

Munca manuală face parte din viața călugărului, așa cum o spune deviza benedictină ”Ora et labora”. Într-o zi medie serviciile divine (Opus Dei), Lectio divina, munca manuală, timpul de masă și repaus ocupau intervale sistematizate în tabelul de mai jos:

  • Opus Dei
  • 3h. 30
  • Studium orationis (rugăciune personală)
  • 0h. 30
  • Lectio diuina
  • 4h. 00
  • Muncă manuală
  • 6h. 30
  • Repaus și timp de masă
  • 9h. 30 (8h.30 + 1h.00)
  • Total :
  • 24 ore

Ordonarea activităților impunea măsurarea timpului. ”Stăpânul” timpului era călugărul de la sacristie care ziua se orienta după cadranul solar, dar în zilele înorate și noaptea trebuia să folosească alte mijloace de măsurare a timpului. Mănăstirile foloseau cu multă îndemânare ceasurile hidraulice, unul dintre cele mai vechi dispozitive de măsurare a timpului folosit în Antichitate de egipteni. Ceasurile mecanice au apărut abia în jurul anului 1300…  Comunitatea călugărilor era anunțată de începerea și sfârșitul unei activități prin sunetul unui clopot. Mănăstirile cisterciene aveau trei feluri de clopote pentru activitățile cotidiene. Clopotul mare al bisericii chema la liturghii, la masă și la rugăciunea orelor la care participau și converșii (frații folosiți la muncile grele) sau angajații laici care lucrau la câmp. Acest clopot era montat într-o clopotniță, iar greutatea lui nu putea depăși 250 kg pentru ca fratele de la sacristie să-l poată manevra singur. Clopotnița nu putea fi decât din lemn. Mai târziu unele mănăstiri au construit pentru clopote și clopotnițe sau turnuri de piatră.

Un al doilea clopot, ”clopotul orelor” chema călugării la începutul zilei și la toate rugăciunile orelor. El era instalat în biserică, în apropierea sacristiei și a dormitorului călugărilor, pe peretele transeptului.

În fine, al treielea clopot era folosit de către stareț (după ce fratele de la sacristie chema la masă cu al doilea clopot) pentru a anunța binecuvântarea și rugăciunea de mulțumită. El era instalat într-un turn mic situat deasupra sălii de mese (Refectoriu) și era acționat cu o frânghie de către stareț.

Construcția mănăstirii cisterciene este condiționată de exigențele impuse vieții călugărilor

De la începuturi, prin constituția lui Harding ”Carta Caritatis” care urmărea coeziunea ordinului și asigurarea aceleiași discipline în toate filialele și mănăstirile – mamă, se putea presupune că va exista o similitudine și între construcțiile mănăstirilor cisterciene. Bernard de Clairvaux a susținut elaborarea unui plan arhitectural tip pentru clădirile mănăstirii. Chiar dacă nu era arhitect, principiile de bază ale ansamblului au fost destul de clar enunțate: simplitate, sobrietate a liniilor și cost cât mai redus. Guillaume de Saint Thierry, o altă personalitate cisterciană, este convins de impactul pe care-l are cadrul în care trăim asupra vieții spirituale. El spune: frontierele corpului nostru sunt poroase. Nu putem să ne încredem în simțurile noastre. De aceea el recomandă ca mănăstirea să fie construită de călugări, iar aceștia să nu uite că în fond suntem pelerini și străini pe acest pământ!

Biserica

Dacă rugăciunea este respirația călugărului, atunci biserica este plămânul mănăstirii. Atenția acordată acestui loc, care prin cele șapte oficii divine ritmează viața comunității, este cu totul deosebită, începând cu amplasamentul ei pe locul cel mai ridicat al terenului și orientarea altarului spre răsărit. Ceea ce este deja un simbol. Construcția mănăstirii începea cu biserica, pornind de la absidă. Construcția absidelor circulare cerea multă grijă, măiestrie și răbdare. Ele evocau armonia și perfecțiunea cerească în care se vor derula misterele sfinte. La un moment dat aceste abside circulare au fost considerate ca un rafinament prea mare și în multe biserici cisterciene corul se termină cu un perete plan. O supraînălțare a altarului s-a păstrat însă peste tot. Spațiul absidei (rotunde sau dreptunghiulare) era înălțat cu două trepte față de restul bisericii, iar altarul față de absidă cu încă o treaptă. Bisericile cisterciene din sec. XII aveau altarul constituit dintr-un bloc simplu de piatră acoperit cu o placă de piatră. Crucifixul era numai din lemn și constituia conform Statutului din 1119 singura podoabă admisă. Erau notificate acolo și materialele din care trebuie executate antimisul și potirul. Pentru potir era admis numai argintul aurit. Aurul masiv era strict interzis.

Bisericile cisterciene din prima perioadă aveau forma de bazilică în cruce latină al cărei braț lung avea o navă mediană și două colaterale. Deoarece biserica era locul de întâlnire al călugărilor și al converșilor, două categorii cu obligații diferite, partea din nava mediană dedicată converșilor era separată de corul călugărilor cu un grilaj.

Pentru a înțelege tatonările și evoluția construcției propriu zise a bisericii cisterciene trebuie să subliniem că stilul gotic abia se manifesta! Abatele Suger, considerat inițiatorul construcțiilor gotice, sfințește biserica abațială Saint-Denis renovată în stil ”boltă cu nervuri și arcuri butante” la 11 iunie 1144. Urmează într-un ritm susținut catedralele din Noyon (1145), Laon (1155) și catedrala Sf. Ștefan din Sens (începută în 1135 simultan cu renovarea bisericii abațiale de la Saint-Denis) sfințită abia în 1163.

Transeptul are forma unei hale cu capele, separate unele de altele, în care preoții mănăstirii oficiau serviciul divin. Când numărul capelelor a crescut, ele au ocupat toată partea răsăriteană a transeptului. Sacristia era plasată totdeauna pe peretele sudic al transeptului. Ușa spre dormitorul călugărilor se afla în capul scărilor ce coborau de la etaj pe partea vestică a transeptului. Scara era suficient de largă pentru a permite călugărilor să coboare în procesiune pe două rânduri în zilele de sărbătoare.

Corul călugărilor ocupa prima parte din spre transept a navei mediane. Construcția de lemn a corului se sprijinea de stâlpii navei centrale. Fiecare călugăr avea locul său. Strana corului era după colț, cu fața spre altar și era rezervată starețului și ajutorului său. Pentru persoanele bolnave , în spatele corului călugărilor, se afla o bancă sprijinită de grilajul separator al corului călugărilor de partea navei dedicată converșilor.

Aranjamentul bisericii și al celorlalte construcții ale mănăstirii este redat în desenul de mai jos care reprezintă structura cisterciană ideală a mănăstirii (numită uneori și bernardină, după Sf. Bernard care și-a pus amprenta asupra principiilor constructive), întâlnită cu mici variații aproape peste tot.

Decorarea bisericii cu picturi era interzisă. Singurele elemente ”decorative” precum cordoanele de piatră, capitelurile coloanelor și partea lor superioară, sau soclurile pe care se sprijină capetele arcurilor bolții sunt mai mult funcționale decât decorative. Forma pe care cistercienii au dat-o acestor elemente este de o sobrietate și eleganță care uimește și azi.

Structura cisterciană ideală a mănăstirii

  1. Sanctuar și altar principal
  2. Capele în transept
  3. Sacristia
  4. Scara spre dormitor călugări
  5. Poarta spre cimitir
  6. Grilaj separator al corului călugărilor
  7. Corul călugărilor
  8. Corul pentru bolnavi
  9. Poarta călugărilor spre curtea interioară
  10. Corul converșilor
  11. Poarta converșilor
  12. Pronaos
  13. Fântâna curții interioare
  14. Armarium (Biblioteca)
  15. Galeriile acoperite ale curții interioare
  16. Sala Capitulară
  17. Scară spre dormitor călugări
  18. Dormitor călugări
  19. Latrine
  20. Auditorium (Vorbitor călugări)
  21. Coridor de trecere
  22. Scriptoriu (Sala călugărilor)
  23. Sala novicilor
  24. Sala sistemului de încălzire
  25. Refectoriul călugărilor
  26. Amvonul cititorului
  27. Poartă de trecere
  28. Bucătărie
  29. Cămară
  30. Vorbitor pentru converși
  31. Refectoriu converși
  32. Coridor trecere converși
  33. Beci
  34. Trepte spre dormitor converși
  35. Dormitor converși
  36. Latrine

Cel puțin în bisericile abațiale cisterciene din sec. XII – XIII vitraliile erau lipsite de decorații cu scene realizate în culori. Ele sunt executate din sticlă incoloră, sau  monocoloră, cu tentă realizată prin utilizarea sărurilor naturale. Ele trebuiau să sublinieze ideea de sărăcie pe care și-au asumat-o călugării. Rețeaua nervurilor de plumb care susținea suprafețele de sticlă este executată  cu grijă, cu dragostea lucrului bine făcut și cu simț artistic. Acest desen al nervurilor este foarte variat și constituie în felul lui un element decorativ sobru și elegant. Carourile de ceramică utilizate pentru pardoseli sunt decorate exclusiv cu motive geometrice care, în mod evident, sunt înrudite cu motivele aflate în manuscrisele realizate în scriptorii.

Trebuie să înțelegem că spațiul mănăstirii era locul unei lupte spirituale pe care călugărul era chemat să o ducă zilnic în itinerarul său spre întâlnirea cu Dumnezeu… Condiția acestei întâlniri se află în modul de viață al lui Cristos întrupat, care a părăsit splendoarea lăcașului ceresc și și-a asumat sărăcia condiției umane. Dacă Fiul lui Dumnezeu a trăit sărăcia umană, călugărul cistercian vrea să o trăiască și el!

Liturghia, muzica gregoriană și… acustica bisericii

Cistercienii, sau călugării albi, nu oficiau liturghii grandioase cu procesiuni, separându-se net de practica călugărilor benedictini. Laicii nu participau decât în mod excepțional la liturghiile lor.

În practica serviciului divin, psalmodierea (cântarea psalmilor) ocupa un loc important. La Veghea nocturnă (Vigiles) se recitau 12 psalmi. Fiecare psalm era cântat de unul sau doi soliști, după care urma în tăcere o rugăciune individuală și apoi o rugăciune colectivă. Unele psalmodieri erau responsoriale, adică alternând cântul soliștilor cu răspunsul cântat al călugărilor. Muzica era deci importantă pentru comunitate. La începuturile ordinului a fost folosită tradiția imnurilor de la Milano, sau muzica ambroziană a sec. IV. Ulterior a fost preluat de la o sursă autentică, Metz, cântul gregorian. Versiunea melodică a acestor surse apărea un pic arhaică în sec. XII. După moartea starețului Etienne Harding, Bernard de Clairvaux se ocupă de reforma muzicii utilizate la serviciile divine. Melodiile au fost revizuite ținând cont de natura oficiului divin. Pentru reformator muzica liturgică trebuia să reflecte splendoarea adevărului. El formulează exigențele de armonie și echilibru proprii artei cisterciene a cântului: ”Să fie grav, nici lasciv, nici dur. Să fie melodios, plăcut, fără să fie ușuratic, să încânte urechea pentru a emoționa inima, să ușureze tristețea, să calmeze furia, să nu golească textul de sensul său ci să-l facă fecund.”  Din cauza puternicei structurări a ordinului acest repertoriu reluat, sau compus în sec. XII, precum și Carta Carității, se păstrează în manuscrise numeroase diseminate în toată Europa. De aceea lucrările de reeditare de azi sunt foarte fidele surselor. Sursele Internet pentru cântul gregorian sunt numeroase. Nici un comentariu nu egalează ascultarea muzicii. Încercați cu curaj! Accesați de exemplu site-ul http://www.scholasaintmaur.net/ corespunzător unei școli de muzică gregoriană Schola Saint Maur unde puteți asculta cinci melodii și unde puteți găsi și alte informații utile în franceză.

Încă de pe vremea teatrelor grecești existau metode mai mult sau mai puțin empirice de ameliorare a acusticii unor spații. În sec.I înainte de Christos, un arhitect și teoretician roman, Vitruviu, a recomandat utilizarea amforelor pentru ameliorarea acusticii unor spații. În sec. XII exista deja o practică de ameliorare a acusticii bisericilor prin amplasarea în bolta bisericii a unor vase de ceramică având forma unei amfore (cu gura spre interiorul bisericii) cu un diametru între 10 – 15cm. Aceste amfore dispăreau în straturile de tencuială ale interiorului bolții, dar contribuiau sensibil la acustica bisericii: întăreau sunetele corului și produceau o ușoară prelungire a lor. Numărul și amplasamentul ”amforelor lui Vitruviu”  varia în funcție de experiență și dimensiunea bisericii, dar putea ajunge până la 100.  Figura alăturată reproduce aplasarea celor 55 de amfore la biserica abațială din Loc Dieu.

Amplasarea celor 55 de ”amfore ale lui Vitruviu” în biserica din Loc Dieu

Curtea interioară cu galerii acoperite (Cloître, Kreuzgang)

După biserică, mănăstirea propriu zisă este a doua manifestare a esteticii cisterciene. Curtea interioară cu galerii acoperite este inima mănăstirii, placa turnantă. Nu poți trece de la o parte a mănăstirii la alta fără a traversa curtea interioară. Prin forma sa pătratică ea ne amintește că suntem încă în lumea oamenilor: cele patru galerii care o mărginesc amintesc cele patru puncte cardinale, cele patru elemente – pământul, apa, aerul și focul –, cele patru anotimpuri. În mod paradoxal, curtea interioară este în același timp locul cel mai funcțional și cel mai spiritual al mănăstirii, este materializarea vocației noastre terestre și celeste. Este inima mănăstirii, deoarece la fel ca inima umană, ea reprezintă simultan locul unde de-a lungul zilei călugării vin și pleacă într-o mișcare permanentă de ”sistolă și diastolă”, dar este și locul în care călugărul își reîmprospătează resursele spirituale și se purifică în timpul orelor de lectio divina.

Estetica acestui loc este dependentă de funcționalitatea sa perfectă, așa cum înțelege Platon să spună [6]: ”…Într-un cuvânt, cel mai frumos, cel mai încântător edificiu este cel care oferă cel mai agreabil loc de refugiu în orice anotimp și în care ne punem în siguranță ceea ce posedăm.” Ar fi hazardat să spunem că cistercienii au construit acest loc urmărind intenționat astfel de gânduri. Ei au creat (călugării își construiesc mănăstirea) un loc funcțional în care să se simtă bine fără a se dearnja reciproc, un loc în care să existe armonie. Într-un fel oarecare se poate spune că această curte interioară este o școală a dragostei.

Această curte interioară cu grădina sa îndeplinea și rolul privilegiat de loc al meditației, al întâlnirii cu Dumnezeu. Este locul în care călugărul vine după lectio divina și rememorează comentariile la Cuvântul lui Dumnezeu, este locul care favorizează meditația. De aceea spațiul curții interioare este privat de decorațiuni care ar putea deturna atenția celui care caută răspuns întrebărilor sale. Ca biserica, curtea interioară este supusă principiilor cisterciene în construcție: sărăcie și simplitate.

Arhitectura celor patru galerii ale curții interioare corespunde proporțiilor corpului uman. Aici totul inspiră odihnă, pace și dorința de a păși lent și cu măsură. Spațiile dintre coloanele galeriilor proiectează pe pardoseală pete de lumină a soarelui, iar mișcarea lentă a călugărului este ritmată de aceste pete de lumină. Astfel, ca într-o parabolă a vieții, călugărul este condus din lumină în lumină, traversând zonele de umbră cu încredere, cu unica speranță că va ajunge la lumina veritabilă. În liniștea care însoțește această armonie cosmică doar curgerea apei fântânii îi amintește călugărului scurgerea  implacabilă a timpului [6].

Grădina curții interioare de la Noirlac

Galeria curții interioare de la Noirlac

Nu am putut rezista tentației de a reproduce acest fragment pentru că mie (fragmentul) mi se pare perfect plauzibil pentru acel tip de om despre care am vorbit la început și pe care este greu să-l înțelegem noi cei de azi…

Sala capitulară

Ea este spațiul unde se întâlnește zilnic comunitatea religioasă a mănăstirii. Adjectivul capitulară provine de la cuvântul latinesc capitol deoarece orice reuniune începea cu citirea unui capitol din Regula Sf. Benedict, urmată de un comentariu făcut de stareț. În acest spațiu se discutau toate problemele comunității, începând cu cele materiale, continuând cu cele de ordine și disciplină internă și terminând cu alegerea starețului.

Sala capitulară este deschisă spre curtea interioară și are podeaua mai jos cu două-trei trepte față de nivelul curții pentru a oferi o vedere bună a interiorului pentru cei ce stăteau în picioare în curtea interioară. Aceasta se întâmpla când erau primiți oaspeți înalți, sau când converșii erau invitați duminica și în zilele de sărbătoare să asculte predica starețului sau diverse anunțuri. Scaunul starețului era pe axul ușii, spre curtea interioară. În peretele sălii din spre curtea interioară erau spații libere care permiteau o audiție bună a ceremoniei care avea loc în interior.

În scriptorii Cuvîntul poate deveni vehicol al culturii

Ca părinte fondator al ordinului cistercian, starețul Etienne Harding a căutat să procure manuscrise de calitate pentru a acoperi nevoile stringente ale comunității. Toate filialele mănăstirilor-mamă au fost prevăzute cu aceleași documente de bază pentru a asigura uniformitatea respectării Regulii. Cuvântul lui Dumnezeu trebuia să ajungă în mâinile a cât mai mulți călugări!

De aceea a trimis copiști la Metz (loc al tradiției cântului carolingian) și la Milano. A ameliorat textul latin al Bibliei Vulgata al Sf. Ieronim apelând la textul evreiesc și la ajutorul rabinilor, editând așa zisa Biblie de la Cîteaux. Munca în scriptoriile cisterciene a luat un avânt considerabil și s-a supus treptat principiilor estetice cisterciene, sărăcie și simplitate. Desigur, trecerea la un stil cistercian al manuscriselor s-a făcut în timp deoarece a existat o anumită rezistență motivată de practicarea aproape generalizată a stilului benedictin stabilit pe parcursul a mai multor secole. Însă consecvența cu care Bernard de Claivaux și urmașii lui au promovat estetica cisterciană a sfârșit prin a construi și impune un stil cistercian în arta manuscriselor. Imaginile alăturate reprezintă evoluția stilului manuscriselor cisterciene între perioada conducerii lui Harding și cea pe care și-a lăsat amprenta Bernard de Clairvaux.

Evoluția stilistică a manuscriselor cisterciene. DE la stânga la dreapta: Stilul ”fantastic” de la începutul abațiatului lui Ștefan Harding; Stilul !bizantin de la Cîteaux”; Stilul monocrom impus de Bernard de Clairvaux

Textele Părinților Bisericii erau atât în limba greacă, cât și în latină. Cel puțin călugării copiști din scriptorii au trebuit prin forța lucrurilor să cunoască aceste limbi atât de bine încât să nu deformeze sensul textului inițial. La nivelul sec. XII – XIII, atunci când numărul celor știutori de carte era extrem de scăzut, mănăstirile aveau erudiți care stăpâneau cele două limbi (greaca și latina) prin care se răspândea cultura veche și cea medievală! Putem spune fără exagerare că mănăstirile au fost focarele de cultură ale Occidentului. În marile biblioteci cisterciene există și azi dovada că alături de textele sacre călugării din scriptorii au copiat și operele lui Iosef Flavius, Alcuin, Isidor din Sevilia, Boetius și alții. Insist asupra acestui aspect pentru a îndemna la reevaluarea părerilor marxiste despre un Ev Mediu întunecat. Ca și Jacque le Goff și eu lupt Pentru un alt Ev Mediu.

 În loc de încheiere

Mângăi, cu dragoste și regretul despărțirii temporare, paginile volumului DIE ZISTERZIENSER – GESCHICHTE UND ARHITEKTUR. Și mă gândesc la Edda și Gerhard care mi-au dăruit această carte minunată și mi-au făcut ”seminarizarea” la Maulbron, una dintre mănăstirile cisterciene frumoase și bine păstrate din Germania. Atunci am verificat încă o dată fragilitatea alegerii care nu se bazează pe o documentare anterioară. Sărăcia și renunțarea la frumusețea decorațiilor nu constituie totdeauna o atracție pentru turist. Deși și turistul, ca orice ființă umană, este un fel de pelerin căruia nu-i este dat să întârzie prea mult într-un loc… Pentru un om cu o cultură relativ precară, lumea spirituală căreia îi aparține un loc anume poate fi simțită, înțeleasă și descifrată numai cu o pregătire anterioară, sau cu ajutorul unei persoane care te ghidează și îți deschide ochii, care te inițiază. Parafrazându-i pe cistercieni, este vorba despre ”o școală a dragostei de valori și frumusețe”. Dacă nu putem fi cunoscători, este încântător să fim măcar uimiți…

 Ioan Soran

 Bibliografie:

  1. DIE ZISTERZIENSER. GESCHICHTE UND ARCHITEKTUR; Könemann, 1998
  2. ENCYCLOPÆDIA UNIVERSALIS; Corpus 4 Calcium – Climatologie, 1988, pag. 1173 – 1179
  3. fr.wikipedia.org/wiki/Ordre_cistercien
  4. fr.wikipedia.org/wiki/Spiritualité_cistercienne
  5. L’Association pour le Rayonnement de la Culture Cistercienne ARCCIS, A LA RENCONTRE DES CISTERCIENS, Cerf, 2001
  6. Léon Pressouyre, Terryl N. Kinder (Edit.), SAINT BERNARD & LE MONDE CISTERCIEN, Caise Nationale des Monuments Historiques et des sites, Paris, 1992
Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s