Întrebarea lunii iulie

Peter Seewald întreabă:
Astăzi sunt mulți cei care cred că, în decursul secolelor, Biserica a acționat de multe ori într-un fel care nu se potrivește cu revelația divină. Ca exemplu pentru ”abisurile păcatului” istoriei bimilenare a creștinismului, papa a citat intoleranța în numele religiei și complicitatea la delicte împotriva drepturilor omului. Biserica vorbește acum mai des despre propriile ei greșeli în legătură cu evreii, dar și cu femeile. Până acum, asemenea mărturisiri erau considerate mai degarbă ca slăbire a propriei autorități. Nu trebuie vorbit cu o deschidere și mai lipsită de menajamente despre greșelile istorice în Biserica însăși?

Josef Cardinal Ratzinger răspunde:

Sunt de părere că sinceritatea este întotdeauna o virtute esențială, tocmai și pentru a recunoaște mai bine ce este și ce nu este Biserică. În acest sens, noua aducere la realitate, dacă vrem să o numim așa, care nu ascunde părțile întunecate ale istoriei Bisericii, este foarte importantă, ca o frântură de onestitate, ca o frântură de cale spre adevăr. Iar dacă mărturisirea, prelucrarea, cunoașterea și recunoașterea propriilor greșeli constituie un element esențial al existenței creștine, pentru că doar prin aceasta devin sincer cu mine însumi, putând pe urmă să devin drept, atunci face parte din personalitatea colectivă a Bisericii faptul de a săvârși o asemenea prelucrare, cunoaștere și recunoaștere. Un ”psalm al penitenței” Bisericii este într-adevăr necesar, pentru ca ea să stea, de bună credință, înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.

Eu cred însă că este, de asemenea, important să nu trecem cu vederea faptul că, fără a fi prejudiciat de toate aceste greșeli și slăbiciuni, a fost întotdeauna propovăduit cuvântul lui Dumnezeu, în sacramentul administrat, în acest fel, făcându-se simțite și forțele mântuirii, forțe care au pus stavilă răului. Aici se face vizibilă și forța lui Dumnezeu, care, tocmai în momentul când creștinismul pare să se prefacă în cenușă, iar văpaia să se stingă, declanșează noi regenerări spirituale. Mă gândesc, de exemplu, la secolul al X-lea, când papalitatea atinsese un nivel foarte scăzut și te puteai gândi că creștinismul la Roma ar fi pe punctul de a se stinge. Ea este aceeași epocă în care monahismul înflorește din nou și se naște o nouă dinamică a credinței. Întâlnim așadar decăderea creștinismului în cadrul Bisericii, posibilitatea ca el să existe încă în mod formal acolo, în vreme ce, în realitate, de-abia dacă mai este trăit. Pe de altă parte, acționează dinamica interioară a prezenței lui Cristos, care aduce iarăși înnoiri acolo unde nu te aștepți.

 Întrebarea și răspunsul sunt extrase din cartea

Josef Cardinal Ratzinger – Papa Benedict al XVI-lea; Sarea pământului – Creștinismul și Biserica Catolică la cumpăna dintre milenii– O convorbire cu Peter Seewald, Ed. Sapienția, Iași 2006, (pag. 265 – 267)

Versiunea românească a cărții este tradusă după ediția a treia din limba germană apărută în 1996. În acel moment Papa Benedict al XVI-lea era doar Cardinal. De aceea în întrebarea lui Peter Seewald apare cuvântul papa subliniat.

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s