PARABOLELE LUI ISUS ÎN PREDICI, COMENTARII ȘI ARTĂ

În 8 februarie 2012, la Centrul Sf. Petru și Sf. Andrei din București, am audiat o conferință deosebit de interesantă, ”Câteva considerații despre exegeza parabolelor lui Isus”, căreia i-a dat viață și strălucire Domnul Andrei Pleșu. Am rămas uimit de varietatea problemelor pe care le ridică exegeza textelor Evangheliei, în câte feluri se poate pune problema, eu cunoscând destul de vag doar direcția omileticii pe care Domnul Pleșu a trimis-o rapid ”la colț” deoarece în opinia dânsului omiletica nu face altceva decât interpretarea alegorică (atât de dragă Părinților Bisericii), adică schimbarea codului în care este prezentată parabola evangheliei. Scopul acestei decodificări – codificare nouă este aducerea textului la forma corespunzătoare intențiilor predicatorului pentru a fi înțeleasă de cei ce ascultă predica.
Eu am înțeles textul Evangheliilor mult mai ușor ascultând o predică frumoasă, articulată ca o demonstrație făcută de un profesor cu har și drag de materie. Citind singur eram păcălit de dorința de a citi un text cât mai lung, sau mai multe pericope, iar reflecția era superficială. Predica mi-a oferit totdeauna răgazul de a medita asupra unui text de mică întindere, iar interpretarea dată de preot mă stimula fie să aprofundez direcția sugerată de predică, fie să caut o direcție nouă, ”vecină”.
Domnul Andrei Pleșu a subliniat vastitatea bibliografiei care se ocupă de exegeza parabolelor Evangheliei. Afirmația dânsului m-a îndemnat să fac un experiment (în zona restrânsă a omileticii), să iau o parabolă și să urmăresc (curios) multitudinea recodificărilor noi ale aceluiași text.
Fiind conștient că cineva fără pregătire teologică nu are dreptul să abordeze nici în cheia omileticii textele Evangheliei, am căutat și găsit textele unui mare număr de predici ținute de Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigore I papă (zis și Grigore cel Mare) și Sf. Bernard de de Fontaine, abate de Clairvaux. Am citit cu plăcere și comentariile câtorva parabole scrise de Christian Briem, un contemporan, într-o sursă protestantă prestigioasă, Bibliquest.
Cred că este util să consemnez la cei patru autori perioada istorică în care au scris, deoarece la primii trei am găsit o convergență în interpretarea parabolei, iar la autorul contemporan m-a atras abordarea profundă și conexiunea ei cu lumea de azi. Protestanții sunt în general foarte bine pregătiți, textele lor atrag atenția în special prin rigurozitate.
Ioan Gură de Aur născut în Antiochia între 344 și 349, mort în 407. A fost arhiepiscop de Constantinopol și unul dintre Părinții Bisericii grecești. Elocvența sa i-a adus numele de Gură de Aur. Zelul său reformator și rigoarea sa i-au adus exilul în Armenia. Este un sfânt al Bisericii Catolice Romane, al Bisericii Ortodoxe și al Bisericii Copte.
Grigore I, zis cel Mare născut în 540 (aprox), mort în 604. Devine al 64-lea Papă în 590. Devine Doctor al Bisericii și unul dintre cei patru Părinți ai Bisericii Occidentale. Influența sa în Evul Mediu a fost foarte mare. Cântecul gregorian este legat (cel puțin la nivelul de legendă medievală) de numele său.
Bernard de Fontaine, abate de Clairvaux născut în 1090 (sau 1091), mort în 1153. A fost un reformator al vieții religioase și director spiritual al ordinului Cistercian. A jucat un rol major în declanșarea celei de-a doua Cruciade și a războiului contra Catarilor. Este canonizat în 1174 devenind Sf. Bernard de Clairvaux. Este declarat doctor al Bisericii în 1830.
Christian Briem este contemporan, nu am găsit date biografice, decât scrierile sale atât în germană, cât și traduse în franceză, formă sub care le-am preferat și le recomand în bibliografie.
Conferința Domnului Pleșu mi-a sugerat ideea unui proiect de repunere în circulație a unor predici, sau comentarii ale parabolelor Evangheliei, iar Doamna Otilia Bălaș, sufletul revistei Calea Desăvârșirii, mi-a dat ideea de a înfrumuseța prezentarea cu reflectarea temei parabolei în artă. Nu sunt nici specialist în artă, dar plăcerea de a te bucura de o operă de artă după posibilitățile sufletului nu-i este interzisă nimănui.
Așa se explică structura postărilor care vor avea ca temă parabolele Evangheliei:
A. Textul parabolei,
B. Comentariile celor trei sfinți predicatori și comentariul din Bibliquest,
C. Câteva opere de artă având ca temă parabola comentată,
D. Sursele informației.

PARABOLA CELOR ZECE FECIOARE

TEXTUL PARABOLEI

Textul parabolei corespunde traducerii făcută de Dumitru Cornilescu în 1924. Această traducere este foarte aproape de textul Bibliei Ortodoxe.

Parabola celor zece fecioare Matei 25: 1 – 13
1 Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat
candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui.
2 Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.
3 Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn;
4 dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase.
5 Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit.
6 La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!”
7 Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele.
8 Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni
se sting candelele.”
9 Cele înţelepte le-au răspuns: „Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici
vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă.”
10 Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au
intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa.
11 Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare şi au zis: „Doamne, Doamne,
deschide-ne!”
12 Dar el, drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!”
13 Vegheați, dar, căci nu știți ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.

COMENTARIUL CELOR PATRU AUTORI

Parabola celor zece fecioare este una dintre cele trei parabole ”ale Împărăției cerurilor”, adică parabola slugii credincioase și a slugii rele (Matei 24: 45 – 51), parabola celor zece fecioare (Matei 25: 1 – 13) și parabola talanților (Matei 25 14 – 30). Aici accentul cade pe importanța atitudinii interioare a omului față de Stăpân, față de porunca Lui [4]. Cele trei parabole se termină cu Judecata făcută de Domnul Isus Cristos la a doua venire a Sa, momentul esențial fiind situat la mult timp după prima venire a Mântuitorului pe Pământ (Întruparea Cuvântului), după timpul așteptării, după timpul răgazului pentru a îndrepta lucrurile. Și în parabola slugii credincioase, și în parabola talanților cel găsit vinovat este alungat acolo unde ”…va fi plânset și scrâșnirea dinților”. Fecioarele nebune găsesc ușa închisă, iar Mirele le spune ”… nu vă cunosc”. Deci, și ele sunt alungate de la bucuria luminii nunții, rămânând în întunericul condamnării.

Lista simbolurilor comentate

Parcurgând textele celor trei predici am sesizat punctele în jurul cărora gravitează predicile și comentariul, întocmind lista următoare:
– Asemănarea Împărăției cerurilor cu zece fecioare, unele înțelepte, altele nebune
– Ce reprezintă candela (sau făclia) și uleiul candelei?
– Semnificația somnului fecioarelor, atât înțelepte cât și nebune
– Strigătul de la miezul nopții. Îndemnul ”ieșiți-i în întâmpinare”
– De ce fecioarele nebune nu primesc ulei de la cele înțelepte?

Aseamănarea Împărăției cerurilor cu zece fecioare

În primul rând trebuie semnalat că rădăcina cuvântului grec fecioară înseamnă a separa. Creștinii adevărați sunt oameni separați pentru Domnul, pentru Dumnezeu. Isus Cristos, Domnul, ne vorbește aici despre o idee de bază a creștinismului: separarea – separarea de lume, de tot ce nu este pe placul lui Dumnezeu.
În interpretarea Sf. Ioan Gură de Aur [1], Isus știa că oamenii acelor vremi apreciau mult fecioria, virginitatea, deoarece ea este strălucitoare prin ea însăși. Măreția ei părea deajuns pentru ca sfinții Vechiului Testament să nu insiste pentru păstrarea ei. Nici Isus în Legea Nouă nu o impune deloc ca o lege necesară și indispensabilă. Isus nu o impune nici discipolilor săi; se mulțumește să o recomande doar. De aceea Sf. Paul, în Epistola I către Corinteni (7, 25) spune: În ce privește pe fecioare, n-am poruncă de la Domnul. Isus Cristos ne sugerează că nu trebuie să credem că virginitatea este absolut suficientă, că posedându-o suntem scutiți de practicarea altor virtuți. Din această cauză el atrage atenția fecioarelor că dacă nu vor dovedi că sunt caritabile dând pomană (milostenie), având grijă de semenii lor, vor fi respinse de Mire și alungate de la ospățul strălucitor al nunții.
Papa Grigore cel Mare subliniază că fecioarele nu trebuie să aștepte laude pentru virginitatea lor [2]. Aceasta este o problemă personală, conștiința lor singură trebuie să fie mulțumită și îl citează pe Sf. Apostol Pavel care afirmă (2 Cor 1,12) ”Că lauda noastră aceasta este: mărturia cugetului nostru că ne-am purtat în lume, și mai ales la voi, întru sfințenie și curățenia cea dumnezeiască, nu întru înțelepciunea trupească, ci întru harul lui Dumnezeu”.
Bernard de Clairvaux [3] consideră că Mirele, Cristos, este virgin (Preacurat), fiul unei virgine (Preacurate) și el vrea o mireasă virgină, neprihănită. El nu poate invita la nunta Sa decât persoane curate, separate de lume, adică fecioare. Vorbind comunității creștine din Corint, (membrii ai Bisericii născânde) Sf. Apostol Pavel spune ”Căci vă râvnesc pe voi cu râvna lui Dumnezeu, întrucât v-am logodit unui singur bărbat, lui Cristos, ca să vă înfățișez ca pe o fecioară neprihănită” (2 Cor 11,2).
Fiind vorba despre o parabolă dedicată Împărăției Cerurilor, Papa Grigore cel Mare [2] avansează ideea că totalitatea celor care fac profesiunea de credință, adică cei care se declară creștini, constituie comunitatea creștină.
Profesia de credință poate fi adevărată sau falsă, dar amestecul este ceva tipic pentru Împărăția cerurilor. Dacă asimilăm comunitatea creștină cu Biserica, putem merge mai departe afirmând că fecioarele pot fi considerate un simbol al Bisericii deoarece ele sunt separate de restul oamenilor prin calitatea lor, iar creștinii sunt deasemenea separați de restul oamenilor necredincioși prin credința lor. Oamenii fiind și buni și răi, și fecioarele vor fi o parte înțelepte, iar altă parte nebune.
Justificarea cifrei zece pentru numărul fecioarelor poate fi întâlnită la Papa Grigore cel Mare. Papa expune următoarea motivație: dacă omul are cinci simțuri, iar oamenii sunt buni și răi (două categorii), dublând cifra cinci avem o cifră convenabilă pentru numărul total al fecioarelor, iar cele înțelepte și cele nebune vor fi în număr egal. Cifra cinci vorbește de responsabilitatea umană, iar folosirea dublului acestei cifre întărește această gândire pe care o găsim în cele zece porunci, chintesență a responsabilității omului. Domnul Isus vrea să indice astfel că lumea creștină a fost încredințată responsabilității umane. De aceea El folosește dublul cifrei cinci și nu pentru că numărul fecioarelor înțelepte ar fi egal cu cel al fecioarelor nebune. Însă când ceva este plasat de Dumnezeu în responsabilitatea omului, acel ceva este compromis, murdărit. Așa se întâmplă și cu fecioarele care ar reprezenta creștinătatea: cinci sunt înțelepte, cinci nebune, după cum și oamenii buni sunt amestecați cu cei răi. Nu trebuie să ne mirăm tocmai acum, parcurgând textul acestei parabole. Domnul Isus a spus asta de multe ori în parabolele sale. În Împărăția cerurilor funcționează principiul ”Lăsați-le să crească împreună până la seceriș” (Matei 13,30).
Bernard de Clairvaux nu face speculații asupra numărului fecioarelor, constată doar că în comunitatea creștină pe care o cunoaște el (sec. XII) numărul fecioarelor nebune depășește cu mult pe cel al fecioarelor înțelepte [3].

Ce reprezintă candela (sau făclia) și uleiul candelei?

Textul parabolei spune că fecioarele care simbolizează comunitatea creștină, Biserica, ”şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui”. Adresându-se ucenicilor, Isus se folosește de un obicei oriental: în ziua unei căsătorii, fecioarele merg în întâmpinarea mirelui pentru a-l însoți până la casa miresei cu torțe aprinse.
Pentru Sf. Ioan Gură de Aur candela, sau făclia este darul fecioriei care se păstrează prin puritatea corpului, iar uleiul semnifică mila, îndurarea, caritatea și asistența celor nevoiași.
Papa Grigore cel Mare consideră drept candelă a fecioarelor inima noastră în care purtăm toate gândurile, iar uleiul este strălucirea sfințeniei și curățenia cugetului nostru. Fecioarele nebune nu au luat ulei, mărturia cugetului curat, deoarece ele așteaptă laude de la alții.
Bernard de Clairvaux [3] vede în făcliile sau lămpile fecioarelor sursa de lumină strălucitoare a exemplului bun în ajutorarea semenilor. Prințul tenebrelor este speriat când vede lumina faptelor bune deoarece tenebrele nu pot învinge lumina. Uleiul din lampă (făclie) înseamnă faptele bune în toată strălucirea lor. Dacă această lumină este lăudată de aproapele, iar spiritul autorului faptelor bune este înflăcărat și păcălit de laude, lumina făcliei lui se va stinge în fața lui Dumnezeu. Numai oamenii vor vedea o lumină falsă, dar această lumină este întuneric pentru Dumnezeu.
Christian Briem [4] spune că lampa este o imagine potrivită a mărturiei creștinului pentru că mărturia creștinilor are privilegiul de a străluci ca o stea ”în mijlocul unui neam sucit și destrămat” (Filipeni, 2,15). În Vechiul și în Noul Testament uleiul este deseori o imagine a Spiritului Sfânt. În Vechiul Testament persoane și obiecte sunt unse în diverse ocazii cu ulei, mir. Făcând aluzie la acest obicei din Vechiul Testament, Noul Testament vorbește de ungerea pe care au primit-o copiii lui Dumnezeu: ”Iară voi ungere aveți de la Cel Sfânt și știți toate”. (Ioan, Ep. I, 2, 20) . Într-un mod simbolic, prin ungere se pecetluiește primirea Spiritului Sfânt.
Cineva care nu are Spirit Sfânt, nu este de-al Lui, de-al Domnului, așa cum spune Sf Apostol Pavel: ”Iar dacă cineva nu are duhul lui Christos: acela nu este al Lui.” (Romani 8,9). Problema este deosebit de serioasă. Orice persoană poate avea lampă, ea poate mărturisi pe Cristos în exterior, poate prezenta o anumită formă de pietate, însă dacă nu îl are pe Spiritul Sfânt, Domnul îl va renega. Din păcate mulți creștini se mulțumesc cu o manifestare exterioară a credinței, nu-și fac griji că nu au ulei. Ei nu vor fi pregătiți pentru venirea Mirelui, atunci când El va veni.

Semnificația somnului fecioarelor, atât înțelepte cât și nebune

Deoarece mirele zăbovea, fecioarele au ațipit și au adormit. Pentru Sf. Ioan Gură de Aur și pentru Papa Grigore cel Mare, adormirea fecioarelor se explică prin intervalul mare dintre prima venire a lui Cristos (Nașterea Lui) și a doua venire, iar această adormire ar reprezenta moartea, care nu este în fond decât un somn.
Vorbind despre somnul fecioarelor, Christian Briem expune un punct de vedere diferit. El se arată îngrijorat de soarta Bisericii deoarece au adormit și fecioarele înțelepte. Asta poate însemna că speranța revenirii lui Isus Cristos, pentru a-i lua cu sine pe cei drepți, a dispărut relativ repede în lumea creștină, iar în final s-a pierdut definitiv. Marele necaz ar fi nu numai pierderea speranței în venirea lui Cristos, ci pierderea însăși a cunoașterii acestui adevăr. Nimic nu formează mai bine caracterul nostru ca Speranța care animă și conduce inima noastră. Iată de ce nimic nu ne separă mai bine de lume și de toate problemele ei decât așteptarea constantă a Domnului nostru Cristos.

Strigătul de la miezul nopții. Îndemnul ”ieșiți-i în întâmpinare”

6 La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!”

Există unele texte care formulează altfel această frază. În limba română traducerea făcută de Gala Galaction (1938) are forma:

Ci la miezul nopții se făcu strigare: Iată mirele vine! Ieșiți întru întâmpinarea lui!

Christian Briem spune că inclusiv traducerea Bibliei făcută de Luther are formularea dată de traducerea lui Cornilescu [4]. Briem afirmă că în textul original cuvântul vine nu figurează. De ce este atât de însemnată absența sau prezența cuvântului vine? Prezența cuvântului vine aruncă greutatea mesajului pe venirea Domnului, iar absența cuvântului vine (Iată mirele) mută accentul pe persoana Celui care vine.
Majoritatea traducerilor în limba română (Cornilescu, Biblia Ortodoxă) par corecte din acest punct de vedere, având aceeași formulare ca în traducerea lui Cornilescu, adică Iată mirele. Întâmplător, sau nu, în textul comentariului făcut de Bernard de Claivaux [3] apare cuvântul vine. Dar Bernard insistă asupra altui aspect, asupra îndemnului ieșiți! De unde să iasă fecioarele? Fără îndoială, din bogăție, din viața seculară, căci în comentariul său face apel la Vechiul Testament, la profetul Isaia care spune ”Plecați, plecați, ieșiți de acolo! Nu vă atingeți de lucru spurcat! Ieșiți, curățiți-vă, voi cei care duceți odoarele Domnului!” (Isa. 52, 11). Abraham este deasemenea îndemnat de Domnul ”Ieși din țara ta și din nemetul tău și din casa tatălui tău” (Facerea 12,1). La fel, Lot primește ordinul de a ieși din Sodoma și interdicția de a se uita înapoi.

De ce fecioarele nebune nu primesc ulei de la cele înțelepte?

Papa Grigore cel Mare spune că după strigăt, fecioarele s-au sculat și și-au pregătit candelele, fiecare și-a făcut socoteala faptelor bune prin care sperau să obțină fericirea veșnică. Însă făcliile fecioarelor nebune s-au stins pentru că faptele lor, care păreau oamenilor atât de strălucitoare în exterior, s-au întunecat din spre interior la venirea Judecătorului. Ele nu puteau primi nici o recompensă de la Dumnezeu pentru faptele pentru care au primit de la oameni laudele pe care le iubeau atâta. Ele au cerut ulei de la fecioarele înțelepte pentru că la venirea Judecătorului și-au recunoscut vidul interior, dar au sperat că cineva poate depune mărturie bună pentru faptele lor. Ele cer ajutor celor înțelepte, dar acestea le refuză, de teamă că astfel uleiul nu le va ajunge.
Sf. Ioan Gură de Aur insistă asupra necazului fecioarelor nebune și se întreabă de ce fecioarele înțelepte care au făcut fapte caritabile, care erau milostive, nu ascultă cererea disperată („Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.”) a fecioarelor nebune? Prin acest exemplu teribil ni se transmite că nimeni nu ne poate ajuta nu pentru că nu ar vrea, ci pentru că nu poate. Sf. Apostol Luca se exprimă foarte plastic făcând referire la cele spuse de Abraham în parabola lui Lazăr cel sărac și a bogatului nemilostiv: ”între noi și voi stă prăpastie adâncă, încremenită, astfel că cei ce ar vrea să treacă de aici la voi, ori de acolo la noi, să nu poată să treacă” (Luca 16,26).
Sf. Bernard de Clairvaux spune aproximativ același lucru despre fecioarele înțelepte și nebune, dar continuă cu judecata și zugrăvirea tabloului terifiant pentru cei condamnați. Cât timp am trăit am păcătuit și neglijenți cum suntem, am uitat de păcatele făcute. Dar fiecare dintre noi are o lampă, o conștiință. Judecata Domnului va fi dreaptă pentru că Domnul ne va pune sub ochii conștiinței toată viața, cu toate gândurile și faptele noastre, bune și rele. Adevărul, care este Cristos, va judeca în conștiința tuturor. Imaginile descrise de Bernard sunt foarte plastice, ele vorbesc despre cei condamnați care se vor scula din morți, iar focul le va devora corpul incoruptibil cu care au înviat fără să-l distrugă, pricinuind chinurile veșnice.
”Poarta a fost închisă”. Care poartă? Poarta milei, a îndurării, poarta care înainte de Judecată putea fi deschisă prin lacrimile pocăinței.
Concluzia tuturor comentatorilor, îndemnul lansat de Isus Cristos și reluat de predicile oamenilor Bisericii este chiar ultima parte a parabolei, cuvântul Mântuitorului: Vegheați, dar, căci nu știți ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.

Asemănări și deosebiri ale celor trei predici

Deși sunt scrise la trei date diferite, separate de câteva secole, convergența predicilor este surprinzătoare. Doresc să scot în evidență doar câteva caracteristici:
– Cei trei predicatori sunt foarte buni cunoscători ai întregii Biblii. Ei fac trimiteri cu o             ușurință remarcabilă atât la Noul Testament, cât și la Vechiul Testament.

– Biblia este pentru ei sursa tematicii predicilor, dar în același timp și adevărul suprem la care fac referință pentru a-și argumenta raționamentele. Se poate observa cât de des își sprijină afirmația cu un citat din epistolele Sf. Apostol Pavel sau din Profeți (pentru această parabolă profetul Isaia este preferat). Am întâlnit și la Summa contra gentiles a Sf. Toma de Aquino același procedeu: raționamentul este condus după logica autorului, dar concluzia este comparată cu Scripturile pentru a o valida. Este remarcabil că procedeul funcționează începând cu sec. IV, când a trăit Sf Ioan Gură de Aur, până în zilele noastre.

Papa Grigore cel Mare a scris pe lângă predici și o lucrare intitulată Dialoguri în care furnizează mărturii despre viețile unor episcopi, călugări, preoți și oameni din popor. Dialogurile sunt de exemplu singura sursă pentru biografia Sf. Benedict de Nursia. Nu este deci surprinzător că predica lui se termină cu povestea unui nobil pe nume Chrysaorius, care ”era la fel de plin de vicii, pe cât era de bogat”. Probabil în viziunea papei povestea nobilului este o dovadă că pedeapsa pentru lipsa de caritate poate veni în viață, chiar înainte de moarte, dând astfel credibilitate predicii. Tragedia bogatului vrea să fie un exemplu contemporan, o ”actualizare”, deoarece papa afirmă că toată drama i-a fost povestită de un călugăr apropiat familiei, care mai trăiește încă.

PARABOLA CELOR ZECE FECIOARE
ÎN PIATRĂ ȘI PICTURĂ

Decorația unei biserici medievale romanice sau gotice este un încântător rezumat al Bibliei. Încă din perioada construcțiilor romanice s-a definitivat un anumit canon al decorației exterioare și interioare. Catedrala din Strasbourg este o bijuterie a goticului și oferă pentru parabola celor zece fecioare un ansamblu statuar de o frumusețe rară. Fațada vestică a catedralei are trei portaluri, unul principal, central și două laterale. În arcurile portalului lateral sudic sunt plasate statuile din parabola celor zece fecioare. Deoarece portalul nu are decât patru planuri cu arce, numărul fecioarelor este redus la trei. În dreapta ușii de intrare sunt fecioarele înțelepte și Mirele care le primește, așa cum arată figura de mai jos. Statuile care se văd azi în portalul auxiliar al intrării sunt copii. Originalele se află la muzeul local. Fecioarele înțelepte au făcliile cu cupa în sus, sugerând că făcliile ard și au ulei. Ele țin desfăcut papirusul care simbolizează tablele legii și au capul acoperit cu un voal. Fecioara din dreapta are o ținută foarte demnă, sculptura fiind mai naturală, mai expresivă decât celelalte două.
În stânga porții se află fecioarele nebune și Ispititorul. El este prezentat ca un prinț (al tenebrelor) și ține în mână un măr (fructul tentației Evei). Este o figură jovială, elegantă, dar în spatele său se pot observa șerpi și crabi care sunt simbolurile viciilor. Fecioara nebună de lângă el pare cucerită și surâde destul de semnificativ. Fecioarele nebune au făclia cu cupa în jos și țin papirusul tablelor legii rulat (nu prea au nevoie de el). Au capetele descoperite. În afară de fecioara nebună de lângă Ispititor, celelalte fecioare sunt mâhnite.
Pe soclurile statuilor sunt semnele zodiacale și scene din muncile de casă și agricole.

Portalul cu fecioarele înțelepte și nebune de la Strasbourg

Mirele și fecioarele înțelepte de la Strasbourg

Ispititorul și fecioarele nebune de la Strasbourg

Catedrala din Magdeburg are și ea sculpturi foarte reușite care reprezintă fecioarele din parabola celor zece fecioare.

Fecioarele înțelepte de la Magdeburg

Fecioarele nebune de la Magdeburg

Un exemplu de realizare reușită este dat de una dintre fecioarele înțelepte de la Notre Dame de Paris

Fecioara înțeleaptă de la Notre Dame de Paris

În pictură varietatea este mai mare. Voi începe cu prezentarea câtorva gravuri prezente fie în ilustrarea Bibliei, fie ca opere independente. Prima gravură aparține lui Abot în ilustrarea Bibliei. Urmează o fecioară înțeleaptă executată de Albrecht Dürer și una dintre fecioarele nebune ale lui Martin Schongauer.

Parabola fecioarelor în Biblia ilustrată de Abot

Albrecht Dürer, Fecioară înțeleaptă

Martin Schongauer, Prima fecioară nebună

Prima pictură exemplificată, care prezintă parabola celor zece fecioare, este executată de Peter von Cornelius pe la 1813. În prim plan este Mirele și fecioarele înțelepte. Personajele care-l însoțesc pe Mire sunt luminoase, totul este scăldat în lumină. Ușa este ținută de un personaj cu cheia în mână, sugerând fără echivoc pe Sf. Petru. În dreapta sus, este figurată noaptea și întunericul, precum și fecioarele nebune care bat la o poartă închisă.

Fecioarele ințelepte_Peter_von_Cornelius pictată pe la 1813 (1783 – 1867)

Față de pictura anterioară luminoasă, exprimând mai curând ospățul nunții decât Judecătorul, un anonim flamand pune accent pe Judecată. Chiar construcția picturii are trei registre:

–   partea superioară cu Judecătorul asistat de Fecioara Marie și Sf. Ioan Botezătorul,

–   ridicarea din morminte. Drepții sunt conduși de un înger iar condamnații azvârliți în Infern de un diavol,

–   fecioarele înțelepte în stânga, cu făcliile aprinse, iar în dreapta fecioarele nebune cu făcliile stinse.

Parabola celor zece fecioare _ Anonim flamand

În fine, un ultim tablou pictat de Franken Hieronimus II renunță la scena Judecății ilustrînd preocupările fecioarelor nebune (stânga) și a celor înțelepte (în dreapta tabloului) înaintea strigătului de la miezul nopții.

Parabola fecioarele în viziunea lui Franken Hieronimus

Fecioarele nebune petrec, fiind înconjurate de atributele Vanității:  cărți de joc, pahare sparte, cărți deschise, cochilii de scoici și măști. Una dintre fecioarele nebune (în stânga) stoarce ultima picătură de vin dintr-un pahar, iar altele se distrează cu muzica cântată la luth și virginal (un soi de pian). Evident, aici nimeni nu are grijă de lămpi. În dreapta, fecioarele înțelepte au ocupații mult diferite. Se roagă, citesc și au grijă de lămpi, una dintre lămpi, aprinsă, fiind în planul din fața grupului. În partea superioară este sugerat Paradisul, o cetate care ar putea fi Ierusalimul ceresc.

Bibliografie

  1. Sf. Ioan Gură de Aur; Homélie LXXVIII, Saint Jean Chrysostome, œuvres complètes sur le site de l’abbaye Saint-Benoît de Port-Valais,  http://www.abbaye-saint-benoit.ch/saints/chrysostome/matthieu/index.htm
  2. Saint Grégoire le Grand; Homélies sur les Évangiles, Traduction et édition papier par les Moines bénédictins de  l’abbaye Sainte-Madeleine du Barroux (84330 –  France) Diffusée par TEQUI – 2000
  3. Oeuvres complètes de Saint Bernard; Traduction par l’abbé Charpentierhttp://www.abbaye-saint-benoit.ch/saints/bernard/index.htm
  4. Christian  Briem;  Seconde parabole : Les dix vierges — Matthieu 25:1-13http://www.bibliquest.org/BriemC/BriemC-nt01-Ch24et25_Trois_paraboles.htm

Links to images of the Wise and Foolish Virgins
Matthew 25:1-13

This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s