PARABOLA BUNULUI SAMARITEAN ÎN PREDICI, COMENTARII ȘI ARTĂ

TEXTUL PARABOLEI
Parabola Bunului Samaritean Luca 10, 25 – 37

  • 25 Un învăţător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus şi I-a zis: „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”
  • 26 Isus i-a zis: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?”
  • 27 El a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
  • 28 „Bine ai răspuns”, i-a zis Isus, „fă aşa, şi vei avea viaţa veşnică.”
  • 29 Dar el, care voia să se îndreptăţească, a zis lui Isus: „Şi cine este aproapele meu?”
  • 30 Isus a luat din nou cuvântul şi a zis: „Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între nişte tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat şi l-au lăsat aproape mort.
  • 31 Din întâmplare, se cobora pe acelaşi drum un preot; şi, când a văzut pe omul acesta, a trecut înainte pe alături.
  • 32 Un levit trecea şi el prin locul acela; şi, când l-a văzut, a trecut înainte pe alături.
  • 33 Dar un samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el şi, când l-a văzut, i  s-a făcut milă de el.
  • 34 S-a apropiat de i-a legat rănile şi a turnat peste ele untdelemn şi vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han şi a  îngrijit de el.
  • 35 A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului şi i-a zis: „Ai grijă de el, şi orice vei mai cheltui îţi voi da înapoi la întoarcere.”
  • 36 Care dintre aceştia trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?”
  • 37 „Cel ce şi-a făcut milă cu el”, a răspuns învăţătorul Legii. „Du-te de fă şi tu la fel”, i-a zis Isus.

TEXTUL ÎN PREDICI ȘI COMENTARII

Am folosit până acum, în textele postărilor precedente, versiunea Bibliei tradusă de Dumitru Cornilescu în 1924, unde Parabola Bunului Samaritean începe la paragraful 25 cu cuvintele ”Un învățător al Legii…”. Christian Briem [1] începe comentariul parabolei, observând că Isus spune ” Et voici, (și iată)  un docteur de la loi se leva…”. De aceea am verificat traducerea ortodoxă a Bibliei, în care într-adevăr paragraful 25 începe cu cuvintele ”Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat… ” Și în traducerea Bibliei Romano-Catolice în limba română, paragraful 25 începe cu ” Iată că un învățat al Legii…” La prima vedere, diferența nu este mare. Dar [1] spune că atunci când Isus introduce un recit prin exprimarea ”și iată” El stabilește un raport cu cele spuse anterior. Ori, în acest capitol 10, înainte ca învățatul Legii să încerce a-L  ispiti pe Isus, Isus vorbește cu Dumnezeu Tatăl, zicând: ” Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Aşa, Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa Ta” (Luca 10, 21). În logica lui Și iată Christian Briem opinează că Spiritul Sfânt s-a folosit de acest învățat al Legii pentru a prezenta pe unul dintre acești înțelepți și pricepuți, care în realitate sunt altfel.

Insistența asupra cuvintelor de început al paragrafului (Luca 10,25) vrea să scoată în evidență importanța textului analizat sau comentat, deoarece inteligența comentatorului poate exploata orice detaliu, oricât de anodin la prima vedere, pentru a susține logica interpretării sale. Textul inițial, cel scris de evangheliști, este unul singur. Noi avem traducerea acestui text în diverse limbi, dar traducerile (în foarte multe cazuri) sunt rezultatul traducerii dintr-o limbă cunoscută de traducător. Vă dați seama că trecerea prin filiera traducerilor succesive poate afecta fidelitatea textului citit față de textul inițial. De aceea este bine ca intenția unei exegeze, sau comentariu ”original”, să fie precedată de corelarea a cel puțin trei versiuni ale traducerii (catolică, ortodoxă și protestantă) pentru a mări șansa fidelității față de textul inițial al evangheliștilor. Azi este posibilă această corelare datorită Internetului. Textul pe care-l scriu este doar un rezumat al comentariilor făcute de Christian Briem [1], Sfântul Ambrozie de Milano [5]și Origene [6], fără nici o tendință de a deveni o exegeză sau comentariu propriu.

Întrebarea învățatului Legii ”Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” nu era lipsită de importanță și nici nevinovată. Problema vieții veșnice constituia o preocupare majoră în Israelul acelor vremuri, iar învățatul Legii voia să-L ademenească pe Isus să intre în contradicție cu ideile pe care evreii le aveau despre Lege. Isus îi răspunde învățatului Legii prin două întrebări: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?” Christian Briem subliniază răbdarea Mântuitorului cu acest ”om drept, capabil de a fi drept” și înțelepciunea cu care-i răspunde la întrebare. Mântuitorul se plasează pe terenul pe care interlocutorul Său, învățatul Legii se simte sigur. În felul acesta învățatul Legii își va răspunde singur întrebării folosindu-se de legea pe care pretinde că o cunoaște în sensul Legii. Cu întrebarea ”Cum citeşti în ea?” Mântuitorul îl forțează pe interlocutor să citeze pasajul corespunzător din Lege. Deci, nici o urmă de lipsă de prietenie din partea Mântuitorului, ceea ce ar fi trebuit să simtă și învățatul Legii dacă ar fi fost receptiv. Luat în sine, răspunsul învățatului Legii este corect, conform Legii, deoarece în mod efectiv, dragostea este suma Legii: ”Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Isus nu-și contrazice interlocutorul, apreciază corectitudinea răspunsului („Bine ai răspuns”), dar folosește o turnură remarcabilă [1] spunând „fă aşa, şi vei avea viaţa veşnică” adică fă așa în mod constant, fără abatere de la afirmație!

Problema pare clarificată, intenția de a-L ispiti pe Isus este vizibil eșuată. Pentru o inimă sinceră această punere în ordine a lucrurilor pare definitivă. O inimă sinceră ar putea recunoaște că este incapabilă de acest fel de respectare a Legii și ar căuta refugiu în mila lui Dumnezeu. Dar învățatul Legii insistă, revine cu o nouă întrebare, pentru că nici nu era sincer și în ciuda faptului că știa ce scrie în Lege, fiind inteligent, se simte învins de simplitatea concluziei care-l obligă să respecte acestă Lege mereu și întocmai. El crede că trebuie să câștige viața veșnică prin ceea ce este, ce știe și spune, fără a continua cu ceea ce face. Dorind să se eschiveze de la respectarea Legii în sensul înțeles de Isus și pentru a arăta că răspunsul Mântuitorului nu este chiar așa de simplu, el mai pune o întrebare: „Şi cine este aproapele meu?” Însă întrebarea sa este tocmai mărturisirea că nici o dată nu a acționat în spiritul Legii pe care o știe atât de bine, neștiind cine este aproapele său pe care ar trebui să-l iubească ca pe sine însuși. Mărturisește singur că este neîncrezător, orb, ignorant, îndoielnic.  De aceea Mântuitorul apreciază că printr-o parabolă simplă trebuie să-l învețe, pe invățatul Legii, cine este aproapele său.

Semnificația morală a parabolei

Conform ideilor primite de la învățătorii lor, evreii din timpurile lui Isus credeau că termenul ”aproapele” nu include decât pe cei înrudiți prin sânge. Oamenii provenind din popoare păgâne în general, Samaritenii în particular, nu erau considerați aproapele despre care spune Legea că trebuie iubit. Evreii încercau deci să ocolescă porunca lui Dumnezeu, să o atenueze. De aceea Mântuitorul arată în parabola sa minunată că Dumnezeu nu recunoaște nici o frontieră națională sau corporatistă în problema dragostei față de aproapele [1].

Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon.” Drumul care cobora spre Ierihon traversa o regiune nelocuită, cutreierată de hoți și bandiți de drumul mare. Acest om era un evreu, altfel Isus ar fi precizat-o [1]. Dacă nu ar fi fost evreu, Isus ar fi furnizat un pretext binevenit preotului și levitului pentru a nu se apropia de omul căzut victimă bandiților, deși pretextul ar fi fost nejustificat. Deci un evreu este atacat de hoți, bătut, dezbrăcat și lăsat aproape mort în drumul mare. Oricum, hoții sau bandiții de drumul mare nu și-au iubit corelegionarul ca pe ei înșiși.

Preotul îl vede pe omul căzut, aproape mort, dar trece drumul și își continuă călătoria fără a-i acorda atenție victimei, deși aceasta cerea poate ajutor, sau gemea de durere. În orice caz, el nu voia să se murdărească. Conform regulilor Torei, este interzis să atingi un mort, cu unele excepții datorate rudeniilor de un anumit rang, iar Cartea Numerilor stabilește o perioadă de șapte zile de stare de ”impur” pentru cel care atinge un mort. Apelul actual la aceste subterfugii [8] nu transpare în parabola Mântuitorului care NU stabilește circumstanțe în care aproapele trebuie ajutat.

Acest preot știa tot atât de puțin cine este aproapele lui, cât știa și invățatul Legii. Cu o atitudine legală nu se pot găsi niciodată motive suficiente pentru a acționa, nici forța de a face ce-I place lui Dumnezeu. Numai dragostea este în stare [1].

Levitul procedează la fel. În ierarhia Templului din Ierusalim, levitul urmează preotului, sacrificatorului. Dar și el, deși era familiarizat cu ustensilele din Templu și putea da ajutor, trece mai departe.

Cine este deci aproapele nostru?

–         Aproapele nostru este cel care are nevoie de ajutorul nostru și pe care nu trebuie să-l         căutăm numai printre credincioși sau numai printre necredincioși,

–         Aproapele nostru se află atât printre fii lui Dumnezeu, cât și printre copiii lumii acesteia, cu care nu avem nici o comuniune spirituală.

Între Evrei și Samariteni exista (și există și azi, deși comunitatea samariteană din zilele nostre nu număra în 2007 decât 712 suflete [7]) o ostilitate profundă și o respingere totală. Trebuie să remarcăm accentul pus de Isus în parabola aceasta pe faptul că cel ce-l recunoaște în omul pe jumătate mort pe aproapele său, este tocmai un Samaritean, urât de Evrei.

Cu dragoste și milă, Samariteanul face tot ce trebuie pentru a-l salva pe omul sortit pieirii. Străinul îl duce pe rănit la un han, îl îngrijește și noaptea, iar în zori, la plecare, îi spune hangiului să aibă grijă de rănit căci El va reveni și îl va recompensa pentru cele făcute.

Semnificația tipică și profetică a parabolei 

La o citire atentă a parabolei, în paragraful 36, remarcăm o schimbare de optică din partea Mântuitorului, care-l întreabă pe învățatul Legii: Care dintre aceştia trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?” Până în acest punct ”aproapele” era cel față de care trebuia să avem, să manifestăm milă. Acum, vedem că ”aproapele” este cel care exercită mila [1]. Dintr-o dată ne dăm seama că Isus este Samariteanul, că El este ”aproapele” celui căzut în mâinile tâlharilor, că El este aproapele fiecăruia dintre noi.

Convergența interpretărilor la Christian Briem, Sfântul Ambrozie și Origene

Cei trei comentatori selecționați ai parabolei interpretează în mod similar faptul că ”Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon”. Ierusalimul reprezintă locul binecuvântat (Paradisul?) pe care omul, dintr-un motiv absurd la prima vedere, îl părăsește pentru a coborî la Ierihon, similar cu locul pierzaniei, adică lumea potrivit lui Origene, Infernul conform Sf. Ambrozie.

La Origene, acel om care coboară de la Ierusalim, o face pentru că a vrut el să coboare, iar cei, în mâinile cărora cade omul, nu sunt simpli tâlhari ci bandiți de drumul mare, iar rănile pe care le provoacă omului reprezintă viciile și păcatele.

Un punct de vedere similar este exprimat și de Sf. Ambrozie, doar că omul acela care a părăsit Ierusalimul este Adam cel gonit din Paradis (Ierusalimul ceresc). Putem fi de acord sau nu cu Origene care spune că a vrut el să coboare. Adam a făcut în fond o alegere, în cunoștință de interdicția fixată de Creator.

Tema în care omul care coboară este Adam a fost exploatată cu insistență în arta vitraliului și alte reprezentări artistice. Deși arta vitraliului datează din Evul Mediu, tema căderii lui Adam, plasată simetric față de Bunul Samaritean și Răscumpărarea prin Isus Cristos, a fost instrumentată de diverși teologi printre care Sf. Irineu, Clement din Alexandria, Origene, dar și Sf. Augustin, Sf. Ambrozie din Milano sau Sf Ioan Gură de Aur  într-o perioadă anterioară executării vitraliilor de la Chartres și Bourges..

Pe de altă parte, la Origene și la Sf. Ambrozie aflăm că traducerea cuvântului Samaritean înseamnă paznic, gardian. Wikipedia [7] indică aceeași traducere din ebraică. De aici până la echivalarea Samariteanului cu Fiul lui Dumnezeu nu mai este decât un pas, pe care Origene și Sf. Ambrozie îl fac, fiecare în stilul său.

Cu privire la cei doi dinari pe care-i dă Samariteanul hangiului, părerile diferă. La Origene, hanul unde-l duce Samariteanul pe muribund este Biserica, hangiul reprezintă îngerii Bisericii, iar cei doi dinari dați hangiului (îngerilor) ca salariu pentru truda lor ar semnifica cunoașterea misterului Tatălui și Fiului într-o singură ființă.

Pentru Sf. Ambrozie cei doi dinari dați de Samaritean ar fi cele două Testamente ale Bibliei creștine, iar hanul un loc în care se pot odihni cei obosiți de un drum lung

Cei trei comentatori citați sunt în acord total că doar doi dinari ca plată imediată este puțin, dar asigurarea că la revenire Samariteanul va plăti restul înseamnă certitudinea că (Samariteanul) Isus va reveni și va face dreptate.

PARABOLA ÎN SCULPTURĂ

Am optat pentru trei sculpturi care tratează tema parabolei noastre. Una dintre ele este de dimensiuni mari, pentru expunere în spații deschise, alta este practic o miniatură față de prima, iar ultima reprezintă un capitel de la mănăstirea Saint Pierre de Moissac din Franța.

Sculptura de mari dimensiuni este executată de sculptorul francez FRANÇOIS – LÉON SICARD, născut la Tours în 1862, mort la Paris în 1934 [12]. Își începe practica în atelierul sculptorului Louis Ernest Barrias, unde execută lucrări în marmură. După ce obține Premiul Romei pentru sculptură, în 1891, el devine rezident al Vilei Medicis de la Roma, între anii 1892 și 1895. Este apreciat pentru realismul operelor sale, iar în anul 1896 devine membru al Academiei franceze de Arte Frumoase (Académie des Beaux-Arts de France). Statuia sa ”Bunul Samaritean” sculptată în același an, 1896,  este plasată din anul 1905 în Grădinile Tuileries din Paris.

Bunul Samaritean, marmură, 1896, de Francois Leon Sicard

Ea îl reprezintă pe Samaritean purtând cu greu în brațe trupul celui suferind. Samariteanul face un efort vizibil, dar fața lui exprimă hotărâre, voința de a ajuta victima. Privind statuia, mi se pare că brațele celor doi exprimă destul de vizibil raportul dintre ei. Mâna stângă a rănitului mângăie capul Samariteanului, sau caută să mulțumească pentru ajutor, în timp ce dreapta exprimă întreaga sa neputință. Cu mâna dreaptă Samariteanul ține strâns corpul victimei lipit de el, iar cu stânga ridică atent picioarele rănitului pentru a-l putea deplasa. Oare, cei ce trec pe lângă grupul statuar își pun întrebarea cine este aproapele meu?

A doua sculptură este executată de FRÉDÉRIC AUGUSTE BARTHOLDI, cunoscut uneori sub numele de Amilcar Hasenfratz, sculptor francez născut la Colmar în 1834, decedat la Paris în 1904. Sculptorul a devenit celebru prin statuia Libertatea luminând lumea, pe care Franța a oferit-o Statelor Unite și care este situată la intrarea portului New York. A mai executat o sculptură monumentală, Leul din Belfort, situată în orașul Belfort la baza falezei Citadelei. Monumentul comemorează rezistența orașului asaltat de prusaci în timpul războiului din 1870, la sfârșitul căruia teritoriul Belfort a fost singura parte a Alsaciei care a rămas franceză.

Este destul de greu de imaginat că Bartholdi ar fi executat sculpturi de mici dimensiuni, deoarece compoziția aflată la Musée d’Orsay din Paris are înălțimea de doar 26 cm, lungimea de 39,3 cm, iar profunzimea de 24 cm. Dar Bunul Samaritean este o operă din tinerețea artistului, când nu avea decât 19 ani. Este de fapt prima lui operă pe care o expune la Salonul din 1853.

Bunul Samaritean, bronz 1853, Frédéric Auguste Bartholdi

Ca structură, compoziția datorează mult picturii, artistul fiind la acea vreme un elev al pictorului Ary Scheffer care a reînoit pictura religioasă din vremea sa. Se poate spune că grupul degajă o ușoară atmosferă orientală. Bunul Samaritean poartă îmbrăcămintea unui nomad din deșert, cu burnus. Fața îi este foarte puțin vizibilă. Este figurat în efortul de a-l ridica pe rănit pentru a-i îngriji rănile. Capul victimei atârnă, dar Samariteanul a ridicat deja torsul omului de la pământ și strânge umărul celui rănit cu mâna dreaptă petrecută pe sub corp, iar cu stânga îi șterge rănile de pe piept. Picioarele rănitului sunt îndoite de la genunchi, sugerând că Samariteanul l-a găsit chircit de durere.

Capitelul pe care l-am selectat pentru ilustrarea în sculptură a parabolei nu este într-o stare foarte bună, dar poate crea o imagine destul de clară a decorației coloanelor din curtea interioară a unei mănăstiri ale cărei începuturi urcă până în sec. VII când stilul romanic a dictat modul de exprimare artistică în decorația abațiilor apusene. Decorația capitelurilor coloanelor care străjuiau galeriile acoperite ale curții interioare (claustrului) trebuia să-i ofere călugărului (sau privitorului) un subiect de meditație. Parabola Bunului Samaritean era un subiect plin de semnificații, așa că artistul a sintetizat ideea parabolei în patru scene sculptate pe cele patru fețe ale capitelului. Fața din imagine descrie agresiunea tâlharilor (latrones) asupra omului ce cobora de la Ierusalim spre Ierihon.

Capitel din galeria acoperită a curții interioare (cloître) a abației de la Moissac

Cine dorește să înțeleagă mai bine rolul curții interioare în viața mănăstirii, este invitat să consulte o postare anterioară (4 iulie 2011) pe acest blog referitoare la spiritualitatea cisterciană.

PARABOLA ÎN GRAVURĂ – PICTURĂ

Începem ilustrarea parabolei printr-o gravură executată de JULIUS SCHNORR pentru Biblia ilustrată de el între anii 1851 și 1860. Omul rănit și jefuit este culcat pe pământ. Comentariile anterioare au avansat ideea că omul jefuit era evreu. Preotul și levitul care trec pe lângă el, îl ignoră ca pe un impur, nu-i interesează prea mult starea omului rănit. Gravura îi reprezintă în fundal, la distanțe diferite, în funcție de momentul când l-au ignorat pe aproapele lor.

Julius Schnorr, Bunul Samaritean, sau Samariteanul milostiv

Samariteanul este aplecat deasupra omului, îi îngrijește rănile și-l va urca în spatele măgărușului pe care-l are în stânga sa. Ideea că Samariteanul este tocmai Isus Mântuitorul este sprijinită de animalul pe care-l folosește Samariteanul: asinul. Ne putem aminti că la intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim el călărea un asin.

În mod sigur, numărul gravurilor având tema care ne interesează este destul de mare. Chiar Rembrandt a executat peste 40 de gravuri cu subiect religios care pot fi privite ca o ilustrare a Bibliei. Redăm în continuare o gravură a lui REMBRANDT, având ca subiect parabola Bunului Samaritean, deoarece aranjamentul personajelor principale din gravură este similar celui din tabloul lui Rembrandt prezentat în continuare. Față de gravura lui Julius Schnorr, animalul de povară la Rembrandt este calul. Scena prezintă momentul în care Samariteanul îl dă pe rănit în îngrijirea hangiului, o persoană în vârstă.

Bunul Samaritean, gravură Rembrandt

Putem remarca faptul că fața Samariteanului este invizibilă, el fiind în dialog cu hangiul care-l ascultă atent, dar fața victimei, evreului, este în mod ciudat întoarsă astfel încât i se vede bine profilul. De ce oare în fundal apare o femeie la fântână? Aluzie la Samariteanca de la fântâna lui Iacob căreia Isus îi cere apă, ”dă-mi să beau?” Este dificil de ghicit, dar femeia la fântână apare și în tabloul lui Rembrandt pictat în ulei pe pânză.

Trecem acum la prezentarea câtorva tablouri care au ca subiect parabola Samariteanului milostiv. Vom începe cu pictura executată de REMBRANDT, care pune în evidență momentul în care Samariteanul l-a adus pe rănit la un han. Aranjamentul personajelor este asemănător cu cel din gravură, dacă privim gravura în oglindă. Nici aici nu se vede fața Samariteanului. Personalul hanului îl ia pe rănit de pe cal (Rembrandt nu folosește același animal de povară ca Schnorr, iar Evanghelia spune doar că Samariteanul l-a pus pe ”dobitocul său”), iar el discută cu hangiul și putem deduce că plătește cei ”doi dinari” pentru îngrijirea rănitului și promite (cum spune textul Evangheliei) că va reveni și va încheia socotelile.

Rembrandt Harmenszoon van Rijn, Bunul Samaritean, 1632-1633, Wallace collection, Londra

Până în anul 1988 la muzeul Louvre din Paris o altă pânză ilustrând parabola Bunului Samaritean era atribuită lui Rembrandt. Ea a fost achiziționată de Louis XVI la o vânzare publică în anul 1785, la Dordrecht. În urma studiilor efectuate de mai mulți experți în pictura lui Rembrandt și a școlii sale de pictură, s-a ajuns la concluzia că tabloul a fost executat de un elev al maestrului, pictorul CONSTANTIN DANIEL VAN RENESSE. Nu mai departe de anul 1876, Fromentin, care era considerat un bun cunoscător al operei lui Rembrandt, celebra în termeni entuziaști aspectul uman și sentimental al aranjamentului din acest tablou considerat opera lui Rembrandt. Într-adevăr,  aranjamentul personajelor este diferit, se vede foarte clar fața Samariteanului, iar hangiul (?) este abia vizibil în porticul de intrare în clădire.

Constantin Daniel van Renesse, Bunul Samaritean, aprox. 1650, Louvre, Paris

Samariteanul urmărește cu atenție modul în care rănitul este dat jos de pe cal și adus spre intrarea în han. Fântâna este și ea prezentă, însă găleata vizibilă nu este folosită de nimeni. Elevul conștiincios al artistului a recreat spațiul din tabloul maestrului în maniera sa personală. Oricum, nu cred că îi era familiară gândirea maestrului. Folosesc drept argument al afirmației mele tratarea neglijentă a clădirii hanului. La Rembrandt, atât în gravură, cât și în tablou, clădirea este impozantă, are porticul specific unei case bogate, poate acum neglijată, dar degajând o măreție certă. Daniel van Renesse nu dă o mare importanță clădirii, aceasta nu mai prezintă spațiile somptuoase care se pot deduce din prezența unui spectator (atât în gravură cât și în tablou) în galeria acoperită care duce la scara de intrare. Dacă hanul este simbolul bisericii, atunci amănuntul este semnificativ…

EUGÈNE DELACROIX, pictor rebel, personalitate năvalnică, precursor al pictorilor ”romantici” nu a fost apreciat prea mult la începutul carierei sale artistice, dar s-a încăpățânat urmându-și drumul și credo-ul:  “Nimeni și nimic nu mă impiedică să percep lucrurile așa cum vreu eu“.

Peisajul în care are loc scena este practic inexistent, incert, imposibil de localizat. Este oriunde indiferența nu ne oprește la marginea drumului, lângă aproapele nostru. Un drum care duce nu știu unde și un om-umbră care iese din scena pe care a refuzat să o vadă.

Eugène Delacroix, Bunul Samaritean, 1849, ulei pe pânză, colecție privată

Scena centrală însă este puternic luminată de o sursă localizabilă undeva sus, în afara pânzei. De altfel, scena centrală este practic singurul lucru pe care-l vedem, o scenă frapantă : un om îmbrăcat în mantie roșie în centru. El ține în brațe corpul altui om aproape gol, plin de sînge, pe care încearcă cu greutate să-l ridice pe cal. Întregul corp este încordat, arcuit, în efortul de a ridica greutatea [14] .

Pictura este o încercare de a merge de la umbră spre lumină  îi scrie VINCENT VAN GOGH fratelui său Teo, o încercare apropiată rugăciunii sau meditației. Tânărul Van Gogh abandonează studiile teologice și își asumă condiția umană a celor mai săraci oameni, făcându-se predicator la Borinage, localitate dintr-o regiune minieră a Belgiei. Așa crede el atunci (între 1878 – 1880) că poate veni în ajutorul acestor oameni săraci. La Borinage își evaluează rezultatele și rostul său în viață, decizând în final să se dedice picturii. Credința și Biblia au rămas însă două constante ale vieții sale.

Van Gogh i-a admirat mult pe Rembrandt și Delacroix. Tabloul său este practic o copie a Bunului Samaritean pictat de Delacroix, deși se pare că Vincent nu a văzut tabloul propriu zis ci numai gravuri alb negru după acest tablou. El și-a pus însă în acest tablou tot talentul și geniul său specific în combinația culorilor.

Vincent Van Gogh, Bunul Samaritean, după Delacroix, 1890,
ulei pe pânză, Rijksmuseum Kröller-Müller, Otterlo

Un subtil joc de culori calde și ”reci”, dispuse în diagonală, divizează tabloul în două părți. Samariteanul este scăldat în culori galbene, luminoase, călduroase, atât de dragi pictorului, în timp ce fondul tabloului este compus de culori reci, neprimitoare. Spre această zonă evoluează siluetele preotului și levitului. Lumina emanată de Samaritean este deja transmisă omului rănit, care sub ochii noștri revine la viață. Sub ochii noștri se produce miracolul revenirii vieții datorită dragostei transmise de Samaritean. Totul traduce sentimentele artistului care el însuși caută mângăiere, dar care este plin de dragoste și generozitate. Toată durerea vieții lui este transformată în afecțiune față de omenire. Acesta este răspunsul artistlui Vincent Van Gogh la întrebarea: cine este aproapele tău?

Prezentarea tabloului creat de Van Gogh este traducerea prelucrată a materialului existent în [9] și [14]

Cu părerea de rău că trebuie să închei (este vorba de spațiu și răbdarea dumneavoastră!)  abrupt prezentarea unor tablouri pictate de mari maeștri care traduc în felul lor specific mesajul Parabolei Bunului Samaritean, voi supune atenției dumneavoastră tabloul lui AIMÉ NICOLAS MOROT (1850 – 1913) deoarece este o lucrare impresionantă care sparge convenția de a-l prezenta pe Samaritean ca personaj puternic, plin de milă pentru victima jafului, dar misterios, oferind multe motive de a-L asimila cu Isus Mântuitorul nostru.

Aimé Nicolas Morot, Bunul Sanmaritean,
1880, ulei pe pânză, Petit Palais, Paris

La Morot, Samariteanul este într-o situație apropiată de cea a victimei. Îl vedem desculț, cu o îmbrăcăminte sumară, săracă, iar ”dobitocul” lui este um măgăruș ce pare la rândul lui depășit de greutatea demersului, dar care duce povara rănitului și bagajele Samariteanului și evreului jefuit, o valiză contrastantă cel puțin cu sacii din planul secund. Morot îmi sugerează faptul că Samariteanul pot fi și eu, că nu este ușor să ajuți, că este chiar greu, dar trebuie să o faci. Îți vei răni picioarele, vei parcurge cu greu drumul plin de pietre, ostil, hanul este încă departe, dar trebuie să privești hotărât înainte, așa cum face personajul artistului.

Aimé Morot este un pictor francez renumit, câștigător al multor premii care-i atestă valoarea artistică a operelor. În 1880 a primit medalia de onoare pentru pictura Bunul Samaritean, pe care statul a achiziționat-o atunci pentru Muzeul Luxemburg [10].

PARABOLA ÎN ARTA VITRALIULUI

Tema Bunului Samaritean este tratată în vitraliile multor catedrale gotice. Am preferat din motive sentimentale catedralele franceze din Chartres și Bourges. Motivelor sentimentale li se adaugă prestigiul de care se bucură aceste două centre în arta vitraliului din zona franceză.

VITRALIUL DE LA CATEDRALA DIN CHARTRES

Vom începe cu ilustrarea parabolei Bunului Samaritean la Chartres. Vitraliul se găsește în nava laterală sudică, are o înălțime de 8 m și o lățime de aproximativ 2,5 m. Configurația geometrică este rezultatul inserării unui număr de trei quadrilobi dispuși central, pe verticală, între alți trei quadrilobi secționați și dispuși simetric, în oglindă, tot pe verticală, așa cum arată imaginea de mai jos. Așa cum s-a spus  și în comentariile din prima secțiune, secvențele parabolei Bunului Samaritean sunt dublate de secvențele care povestesc crearea lui Adam și a Evei, căderea lor, izgonirea din Rai, uciderea lui Abel de către Cain. Eu limitez ilustrarea cu imagini a vitraliului din Chartres, oprindu-mă la ultimul episod povestit de parabola Bunului Samaritean, panoul 12, scena în care Samariteanul îl îngrijește pe rănit în han (Biserica). Invit călduros pe cei care citesc aceste rânduri să acceseze site-ul

http://www.medievalart.org.uk/chartres/44_pages/Chartres_Bay44_Panel02.htm

Este cea mai bună și frumoasă (pe care am aflat-o eu) prezentare a vitraliului. După ce ați accesat adresa, dând click pe next scene sau previous scene vă veți bucura de toată frumusețea scenelor vitraliului, având în partea inferioară a ferestrei și descrierea scenei. Din păcate descrierea este făcută în limba engleză, dar dacă nu vă descurcați, chemați nepoții în ajutor!

Vitraliul și numerotarea scenelor

01 – Panoul donatorilor (un cizmar taie pielea).

02 – Panoul donatorilor (cizmarii cos fețele pe talpă).

03 – Panoul donatorilor. Corporația cizmarilor oferă vitraliul. Pe o banderolă este scris

cuvântul latin ”sutores” care îi desemnează pe cizmari.

04 – Cristos spunând parabola unor farisei.

05 – Pelerinul (un om) părăsește Ierusalimul.

06 – Doi bandiți pregătesc o ambuscadă din spatele unui arbore. Unul scoate sabia și se

apropie de călător.

07 – Apare și al treielea complice. Omul este Dezbrăcat, jefuit și bătut.

08 – Preotul și levitul îl văd pe rănit, dar trec mai departe fără a-i da ajutor.

09 – Un Samaritean îngrijește rănile victimei și îi bandajează capul.

10 – Samariteanul îl duce pe călător la un han. În mână el ține două monede mari (Vechiul

și Noul Testament?).

11 – Hangiul primește călătorul. Ține ușa larg deschisă.

12 – În han, Samariteanul îl îngrijește pe rănit.

Celelalte 12 panouri povestesc crearea lui Adam și a Evei, ispitirea, mâncatul fructului oprit, izgonirea din Rai, Adam lucrând pământul, Eva torcând, Cain ucide pe Abel. Ultimul panou îl reprezintă Pe Cristos în glorie, așezat pe un curcubeu.

Panoul 01

Panou 02

Panoul 03 

În panoul 1 un cizmar taie o bucată de piele pusă pe o planșetă. În centru (panoul 2), doi artizani sunt ocupați cu asamblarea fețelor încălțării pe talpă. În dreapta (panoul 3) corporația cizmarilor oferă bisericii vitraliul lor. Am scris corporație deoarece unii comentatori semnalează faptul că la data execuției vitraliului nu existau încă breslele ca mod de organizare a lucrătorilor corporațiilor.

În panoul 3 apare o banderolă pe care este scris cuvântul latin ”SUTORES O”, care desemnează corporația cizmarilor, a producătorilor de încălțăminte. Litera O poate fi abrevierea cuvântului latin OBTELERUNT, adică oferă.

Panoul 04

Panoul 4 îl prezintă pe Isus în disputa cu fariseii (Luca 10,25), punctul de plecare al prezentării Parabolei Bunului Samaritean de către Isus. Mântuitorul ține mâna dreaptă ridicată, semn unanim recunoscut pentru ideea că El vrea să învețe ceva pe cei care-L ascultă.

Panoul 05

Panoul 5 îl arată pe pelerin, pe ”omul ce se cobora de la Ierusalim la Ierihon” părăsind orașul. Ușa figurată în panou are culoarea roșie, adică încă este deschisă… Banderola panoului îl numește pe călător PEREGRINUS.

Panoul 06

Panoul 6 prezintă pe călător în momentul în care cade într-o ambuscadă pregătită de doi bandiți ascunși după copaci. Unul dintre ei tocmai scoate sabia pentru a ataca.

Panoul 07

Panoul 7 prezintă scena unde apare și al treielea complice al tâlharilor, care împreună îl bat și îl dezbracă pe călător. Mâinile împreunate ale pelerinului semnifică faptul că el este o victimă care consimte agresiunea! Privind arborele din scenă observăm că el are o formă apropiată de cruce… Scena seamănă foarte mult cu aranjamentul personajelor pe fața vizibilă a capitelului de la Moissac prezentat mai sus. Se prea poate ca artiștii care au conceput structura vitraliului să fi cunoscut povestea concisă, desfășurată în patru scene, de la Moissac sculptată în sec. VII. Sau, se prefigura un fel de ”canon” al scenelor în care poate fi descompusă epica parabolei și un anumit ”aranjament scenic” al episoadelor.

Reluare capitel Moissac pentru comparație cu panoul 07

Panou 08

Panoul 8 prezintă pe evreul agresat precum și pe preotul (dreapta) și levitul (în stânga victimei) care trec fără să-i dea ajutor, de teamă să nu devină impuri. În simbolostica vitraliului preotul simbolizează Legea, iar levitul îi simbolizează pe profeți. Ei manifestă compasiune pentru cel care pare mort (așa îl arată corpul dezarticulat al victimei), dar Legea le interzice să atingă un cadavru, pentru a nu deveni impuri.  Aceasta sugerează că alianțele precedente ale poporului lui Israel au fost ineficiente, precum cei doi trecători.

Panoul 09

Samariteanul din scena panoului 9 îngrijește rănile victimei și îi bandajează capul cu o fîșie de pânză.

Panoul 10

Panoul 10 ni-l arată pe Samaritean ducând calul de căpăstru și ținând în mână două monede mari care simbolizează eventual Vechiul și Noul Testament. Victima a încălecat calul Samariteanului și se menține în șa cu o oarecare greutate.

Panoul 11

Panoul 11 prezintă hanul, având ușa deschisă (colorată în roșu), pe hangiul primitor și patru cai (sub brațul hangiului, patru capete, colorate în albastru, maron, galben și din nou albastru). După cum hanul este asimilat cu Biserica, se avansează ideea că acești patru cai ar putea fi cei patru evangheliști pe care Biserica îi trimite să vindece umanitatea.

Panou 12

Scena finală a parabolei, panoul 12, ni-L arată pe Samariteanul-Cristos îngrijind pe cel rănit, pe cel suferind. Interiorul sugerează fără echivoc Biserica prin coloanele figurate și lampa cu ulei din spatele Mântuitorului. Ușa Bisericii este mereu deschisă, având culoarea roșie a căldurii pe care o putem găsi în Biserică.

VITRALIUL DE LA CATEDRALA DIN BOURGES

Vitraliul cu parabola Bunului Samaritean din catedrala de la Bourges este contemporan cu vitraliul de la Chartres, adică a fost executat în sec. XIII. Este un vitraliu cu structură complexă deoarece împletește practic patru serii de scene care prezintă patru subiecte diferite:

–         parabola Bunului Samaritean – 5 panouri,

–         ciclul creației, căderii protopărinților noștri, izgonirii din Rai – 10 panouri,

–         ciclul dedicat lui Moise, Aron și vițelului de aur – 4 panouri,

–         în final existând și două panouri cu biciuirea și crucificarea Mântuitorului.

Există desigur și panoul care atestă dăruirea vitraliului de către corporația țesătorilor, adică un total de 22 panouri, așa cum se vede în figura explicativă a modului (total atipic) de citire a vitraliului. Complexitatea structurii vitraliului rezidă în adăugarea episoadelor ce sintetizează eșecul Primei Alianțe [11] și prezentarea Celei de-a doua Alianțe prin Patimile Mântuitorului care ne oferă Răscumpărarea. Vitraliul este plasat în deambulatoriul catedralei, în stânga altarului. Pentru a avea o idee asupra vitraliilor din deambulatoriu, vizitați site-ul

http://www.medievalart.org.uk/bourges/index_floorplan.htm

Acest site din UK este site-ul cel mai bine organizat pentru vizionarea vitraliilor din Franța. Din păcate nu am găsit ceva similar în limba franceză. Sau… nu am căutat sufficient, cu mai multă metodă.

Structura vitraliului de la catedrala din Bourges este similară cu cea a vitraliului Bunul Smaritean de la catedrala din Sens. Acolo, la Sens, vitraliul conține tot patru cicluri compuse din câte patru scene, cu o compoziție diferită față de vitraliile precedente:

–         Ciclul Parabolei cu plecarea din Ierusalim, atacul pelerinului, trecerea preotului și levitului și Samariteanul conducând victima la un han,

–         Ciclul ante legem cu avertismentul lui Dumnezeu dat lui Adam și Evei privind fructul oprit, Adam și Eva gustă fructul oprit, Dumnezeu descoperă cuplul vinovat, izgonirea din Paradis,

–         Ciclul sub lege cu Dumnezeu vorbind lui Moise din rugul aprins, toiagul lui Aron se transformă în șarpe, Moise găsește pe Israelieni adorând vițelul de aur, Șarpele de aramă,

–         Ciclul sub gratia cu Isus în fața lui Pilat, Biciuirea Mântuitorului, Răstignirea simbolică cu Biserica și un Serafim, cele trei Marii și mormântul gol

Imaginea următoare ne arată cum trebuie citit vitraliul de la catedrala din Bourges.

Vitraliul Bunul Samaritean din catedrala de la Bourges și numerotarea panourilor

01 – Panoul votiv al țesătorilor

Secvența Bunul Samaritean

22 – Pelerinul părăsește Ierusalimul

17 – Pelerinul atacat de bandiți

12 – Bandiții îl bat, dezbracă și rănesc

07 – Un preot și un levit trec și nu dau ajutor

04 – Samariteanul îngrijește victima atacului

Secvența Creației, căderii și izgonirii din Rai

20 – D-zeu crează noaptea și ziua

21 – El îi crează pe îngeri

19 – Crearea lui Adam

18 – Crearea Evei

15 – Avertismentul privind fructul oprit

14 – Adam primește stăpânirea animalelor

16 – Mâncatul fructului oprit

13 – Adam și Eva se rușinează înaintea Domnului

10 – Izgonirea din Rai

11 – Îngerul închide porțile Paradisului

Secvența cu Moise, Aron și vițelul de aur

08 – Moise vede tufișul arzând

09 – Moise sfarmă tablele Legii

05 – Aron colectează aurul

06 – Adorarea vițelului de aur

Secvența Celei de-a doua Alianțe

02 – Biciuirea lui Cristos

03 – Răstignirea

În continuare vor fi prezentate doar cele cinci scene ale Parabolei.

Panoul 22

Călătorul părăsește Ierusalimul. El duce un bagaj însemnat, spre deosebire de călătorul vitraliului de la Chartres.

Panoul 17

Pelerinul este atacat de bandiți. Aici sunt patru bandiți, dar victima ține și aici mâinile oarecum împreunate ca simbol al consimțământului agresiunii.

Panoul 12

Jefuirea pelerinului, dezbrăcarea de haine. În viziunea mea locul scenelor 17 și 12 ar trebui inversat deoarece în scena 17 el este deja dezbrăcat!

Panoul 07

Preotul și levitul compătimesc pe coreligionarul lor, dar nu-l ajută. Și aici îmbrăcămintea preotului și a levitului sugerează funcțiile lor la Templu.

Panoul 04

Samariteanul îl salvează pe pelerin, îl duce la un han și dă hangiului cei doi dinari pentru îngrijirea rănitului.

Pentru o vizionare plăcută a tuturor scenelor vitraliului accesați

http://www.medievalart.org.uk/bourges/13_pages/13_key.htm

La această adresă veți găsi o imagine globală a vitraliului, o schemă cu numerotarea scenelor și o listă cu semnificația fiecărei scene. Lista este ordonată pe cele patru subiecte mari. Dacă dați click pe cifra din schema cu numerotarea, veți vedea în toată frumusețea scena dorită.

Citirea unui vitraliu (la fața locului, sau a celor care permit vizualizarea virtuală) se face de regulă în două etape, la două nivele diferite de reflecție. Vizualizarea recitului poate constitui un prim contact cu lumea vitraliului. Deoarece vitraliul este bogat în semnificații profunde, acestei lecturi poate să-i urmeze o meditație asupra simbolismului, alegoriei reprezentării, o meditație asupra Învățăturii lui Cristos. Etapa a doua este mai dificilă deoarece simbolismul reprezentărilor scapă oamenilor vremilor actuale. Pentru a descoperi aceste simboluri este necesar să apelăm la Scripturi și scrierile contemporane creării vitraliilor. Omul medieval gândea altfel decât noi, percepea altfel relația sa cu Divinitatea și chiar cu lumea înconjurătoare…

Bibliografie :

1.  Christian Briem, Paraboles de Luc 10 et 11, Bibliquest;

http://www.bibliquest.org/BriemC/BriemC-nt03-Ch10et11_Bon_Samaritain_et_Les_trois_amis_paraboles.htm

2.  Biblia în traducerea lui Dumitreu Cornilescu 1924, www.Biblia.PentruViata.ro
3.  Biblia ortodoxă  http://www.ebible.ro/
4.  Biblia Romano-catolică  http://www.bibliacatolica.ro/Biblia.php
5.  Traité sur l’Évangile de saint Luc, par Saint Ambroise de Milan, Tome 2, LIVRES VII-X, livres-mystiques.com

6.  Commentaire d’Origène – La parabole du bon Samaritain, http://rouen.catholique.fr/spip.php?article239

7.  Samaritains, http://fr.wikipedia.org/wiki/Samaritains
8.  Bon Samaritain, http://fr.wikipedia.org/wiki/Bon_Samaritain
9.  Peintre célébre – Vicent Van Gogh,  http://lusile17.centerblog.net/rub-peintre-celebre-van-gogh-6.html

10. Master Paintings of the World – Aime Nicolas Morot,          http://www.iment.com/maida/family/mother/vicars/aimenmorot.htm
11. Le bon Samaritain,  http://www.diocese-   bourges.org/cathedrale/iconographie/vitraux/coeurr/bonsamaritain.htm

12. François-Léon Sicard,  http://en.wikipedia.org/wiki/François-Léon Sicard
13. Frédéric Auguste Bartholdi, http://en.wikipedia.org/wiki/Frédéric_Auguste_Bartholdi
14. Le bon Samaritain_Delacroix, http://aupuitsdejacob.free.fr/articles.php?lng=fr&pg=1351

Avertisment :

Îmi este practic imposibil să evaluez proporțiile plagiatului, prelucrării și al contribuțiilor proprii în alcătuirea textului pe care l-am postat deoarece:

–         Textele originale folosite la întocmirea textului sunt în franceză și engleză, deci trebuiau traduse. Dar… traduttore traditore, deci chiar traducerile sunt adaptări,

–         Numărul textelor preluate de pe Internet în limba lor originală este net superior celor citate. Pot exista idei care au migrat printre texte deoarece eu (cel puțin) am aderat la libera circulație a ideilor,

–         Textul redactat nu este o lucrare ce va fi trecută în CV-ul cuiva, nici teză de doctorat, nici material scos la vânzare. El este destinat bucuriei gratuite de a descoperi frumusețea parabolelor lui Isus reflectată în artă.

 Ioan Soran

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

2 Responses to PARABOLA BUNULUI SAMARITEAN ÎN PREDICI, COMENTARII ȘI ARTĂ

  1. Buna Ioan.
    Iti multumesc pentru articol. Este interesant ca parabola este ilustrata in arta secolelor anterioare si ma intreb daca chiar nu exista o ilustrare de actualitate (din secolul 21) a parabolei in arta?

    • ioansoran says:

      Dragă Daniela,
      Mă bucură faptul că ţi-a plăcut ilustraţia “retro” a parabolelor. În timpul redactării comentariului mi se pare că am întâlnit picturi (dacă se pot numi aşa) moderne, ilustrative ale unor parabole. Mai mult, am întâlnit chiar ilustraţii cu iz islamic pentru episoade biblice “comune”. Nu am dat atenţie acestor tentative deoarece nu mai sunt la vârsta la care să înţeleg modul modern de trăire a credinţei şi nici “updatatrea” unor teme care mi se pare că au primit răspunsul potrivit “atunci”. Este adevărat că noi trăim “azi” şi nu putem sta cu faţa numai spre trecut. Dar uneori exagerăm şi… “privim înapoi cu mânie”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s