PARABOLA TALANȚILOR ÎN PREDICI, COMENTARII ȘI ARTĂ

PARABOLA ÎN EVANGHELIA DE LA MATEI (25, 14 – 30)
Pilda talanţilor
14. Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om care, când era să plece într-o altă ţară, a chemat pe robii săi şi le-a încredinţat avuţia sa.
15. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat.
16. Îndată, cel ce primise cei cinci talanţi s-a dus, i-a pus în negoţ şi a câştigat cu ei alţi cinci talanţi.
17. Tot aşa, cel ce primise cei doi talanţi a câştigat şi el alţi doi cu ei.
18. Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său.
19. După multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors şi le-a cerut socoteala.
20. Cel ce primise cei cinci talanţi a venit, a adus alţi cinci talanţi şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi cinci talanţi.”
21. Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”
22. Cel ce primise cei doi talanţi a venit şi el şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi doi talanţi.”
23. Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”
24. Cel ce nu primise decât un talant a venit şi el şi a zis: „Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi strângi de unde n-ai vânturat:
25. mi-a fost teamă şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ; iată-ţi ce este al tău!”
26. Stăpânul său i-a răspuns: „Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat;
27. prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu!
28. Luaţi-i, dar, talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.
29. Pentru că celui ce are i se va da, şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are!
30. Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”

PARABOLA ÎN EVANGHELIA DE LA LUCA (19, 11 – 28)
Pilda polilor (sau a minelor)
11. Pe când ascultau ei aceste lucruri, Isus a mai spus o pildă, pentru că era aproape de Ierusalim, şi ei credeau că Împărăţia lui Dumnezeu are să se arate îndată.
12. Deci a zis: „Un om de neam mare s-a dus într-o ţară depărtată, ca să-şi ia o împărăţie, şi apoi să se întoarcă.
13. A chemat zece din robii săi, le-a dat zece poli şi le-a zis: „Puneţi-i în negoţ până mă voi întoarce.”
14. Dar cetăţenii lui îl urau; şi au trimis după el o solie să-i spună: „Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi.”
15. Când s-a întors înapoi, după ce îşi luase împărăţia, a spus să cheme pe robii aceia, cărora le dăduse banii, ca să vadă cât câştigase fiecare cu ei din negoţ.
16. Cel dintâi a venit şi i-a zis: „Doamne, polul tău a mai adus zece poli.”
17. El i-a zis: „Bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în puţine lucruri, primeşte cârmuirea a zece cetăţi.”
18. A venit al doilea şi i-a zis: „Doamne, polul tău a mai adus cinci poli.”
19. El i-a zis şi lui: „Primeşte şi tu cârmuirea a cinci cetăţi.”
20. A venit un altul şi i-a zis: „Doamne, iată-ţi polul pe care l-am păstrat învelit într-un ştergar;
21. Căci m-am temut de tine, fiindcă eşti un om aspru; iei ce n-ai pus şi seceri ce n-ai semănat.”
22. Stăpânul i-a zis: „Rob rău; te voi judeca după cuvintele tale. Ştiai că sunt un om aspru, care iau ce n-am pus şi secer ce n-am semănat;
23. atunci de ce nu mi-ai pus banii la zarafi, pentru ca, la întoarcerea mea, să-i fi luat înapoi cu dobândă?”
24. Apoi a zis celor ce erau de faţă: „Luaţi-i polul şi daţi-l celui ce are zece poli.”
25. „Doamne”, i-au zis ei, „el are zece poli.”
26. Iar el le-a zis: „Vă spun că celui ce are, i se va da; dar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are.
27. Cât despre vrăjmaşii mei, care n-au vrut să împărăţesc eu peste ei, aduceţi-i încoace şi tăiaţi-i înaintea mea.”
28. După ce a vorbit astfel, Isus a pornit în frunte şi Se suia spre Ierusalim.

Câteva precizări privind unitățile de măsură ale aurului și argintului în antichitate.

Talantul a fost una din unitățile vechi de măsură a masei. Acesta avea aproximativ masa de apă necesară pentru a umple o amforă. Un talant grec, sau un talant attic avea 26 kg, un talant roman avea 32,3 kg, iar un talant egiptean avea 27 kg.
Un talant attic de argint avea valoarea echivalentă a nouă ani de muncă calificată. Mercenarii greci au fost plătiți în mod obișnuit cu o drahmă pe zi de serviciu militar. Erau 6000 de drahme într-un talant attic. Babilonienii, sumerienii și evreii au împărțit un talant în 60 de mina. Aceste informații sunt preluate de pe Internet, din Wikipedia.
Cuvântul ”Talant” provine din latinescul talentum, și mai vechi grecescul talanton. În limbile franceză și engleză ”Talant” este preluat din latină și în ambele limbi are forma talent, care este o sursă de ambiguități deoarece cuvântul semnifică atât unitatea de măsură despre care este vorba mai sus, cît și aptitudine, superioritate naturală sau dobândită de a face un anumit lucru.

TEXTUL ÎN PREDICI ȘI COMENTARII

După cum se poate constata, textele parabolei sunt destul de diferite la cei doi evangheliști. La început, parabola talanților a fost spusă de Isus care-i avea în vedere pe adversarii săi, iar mai târziu a fost preluată de către predicatori pentru educarea creștinilor din primele comunități. Ulterior, Matei și Luca, în mod independent au pus-o sub formă scrisă gândindu-se la nevoile imediate ale cititorilor lor. Se pare că Luca, sau tradiția care l-a inspirat, ar fi fuzionat parabola talanților cu o parabolă inițial independentă, aceea a pretendentului la tronul regal (Archelau, urmașul lui Irod cel Mare) care în anul 4 al erei noastre pleacă la Roma să primească investitura. O delegație de cincizeci de evrei încearcă, tot la Roma, să împiedece această investitură. Contextul istoric și personalitatea fiecărui evanghelist au influențat textele canonice folosite azi. Se acceptă ideea că versiunea dată de evanghelistul Matei ar fi mai aproape de forma utilizată de predicatorii Bisericii creștine primitive, motiv pentru care și predicatorii și comentatorii din antichitatea târzie și Evul Mediu au preferat textul evanghelistului Matei.

 Vor fi prezentate în continuare predicile Papei Grigore cel mare, ale Sfântului Ioan Gură de Aur și trei comentarii aflate pe site-ul diecezei catolice din Poitiers (Franța). Pentru a da textului o extensie rezonabilă, se vor prezenta doar părțile esențiale ale textelor amintite.

 Predica Papei Grigore cel Mare 

(31 decembrie 590, în bazilica Sfântul Silvestru)

 –          Pentru Papă, echivalentul talanților sunt darurile spirituale pe care le primim de la Dumnezeu.

–          Primul servitor primește cinci talanți. De ce cinci? Explicația Papei pare azi destul de complicată, dar în logica echivalenței talant = dar spiritual, raționamentul are coerența necesară unei predici. Cinci talanți, pentru că omul are cinci simțuri: vederea, auzul, gustul, mirosul și pipăitul sau simțul tactil, adică știința lucrurilor ”exterioare”. El câștigă încă cinci pentru că este omul care deși nu poate pătrunde realitățile interioare și mistice, dă învățături bune despre Împărăția celestă celor ce pot să o găsească, valorificând astfel știința lucrurilor exterioare cu care a fost dotat. El se ferește de dorințele nestăpânite ale cărnii, de urmărirea lucrurilor terestre și de plăcerea pe care o procură bunurile vizibile și îi îndrumă și pe alții pe această cale.

–          Al doilea servitor primește doi talanți. De ce doi? Pentru că doi talanți înseamnă facultatea de a înțelege și de a acționa. Având aceste daruri, servitorul înțelege subtilitățile realităților interioare și realizează opere exterioare admirabile. Și cum el predică altora atât prin știința lui cât și prin faptele lui, dublează câștigul darurilor primite.

–          Al treielea servitor primește un talant. Ce poate reprezenta un talant? Facultatea de a înțelege. Dacă folosim inteligența doar pentru activități terestre, fără să căutăm câștigul spiritual și nu ridicăm niciodată inima deasupra gândirii terestre, înseamnă că am îngropat talantul darului dat de Dumnezeu.

–          Dacă darurile sunt mari, atunci și socotelile pe care trebuie să le dăm sunt mai grele. Cel ce ne-a dat darurile spirituale cu bunătate, la ora judecății ne va evalua meritele cu severitate. Celor buni le zice ” Bine slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău.”

–          Servitorul care nu și-a fructificat talantul vine cu vorbe de scuză. Servitorul inutil spune despre stăpânul său că este ”un om dur”, deși a neglijat să se dedice interesului stăpânului. El pretinde că i-a fost teamă să cheltuiască talatul pentru a obține un câștig, când teama lui ar fi trebuit să fie returnarea talantului fără beneficiu.

–          Talantul luat și dat celui ce are cel mai mult este iarăși un subiect delicat. În logica umană a echității el trebuia dat celui ce a primit doar doi. Soluția sugerată de Papa Grigore este dată de un raționament destul de complicat. Dar, în logica ”cinci talanți / cinci simțuri = știința lucrurilor exterioare”, iar ”doi talanți = facultatea de a înțelege și de a acționa”, cel care a primit doi talanți, a primit mai mult decât cel cu cinci talanți, deci talantul luat de la al treielea servitor, ”facultatea de a înțelege” pare logic să fie dat celui cu cinci talanți, care nu avea acest dar. Justificarea vine din faptul că cel ce înțelege are obligația de a predica, de a împărtăși! El nu are voie să tacă, nu are voie să țină doar pentru el știința de a face ceva, de a înțelege o meserie de exemplu. Dacă tace, își îngroapă talantul.

–          Mesajul parabolei este similar cu cel al parabolei celor zece fecioare: fiți vigilenți, vegheați, aveți grijă de uleiul candelei voastre…

 Predica Sf. Ioan Gură de Aur

 –          Fiecare primește de la Stăpân în raport cu posibilitățile lui,

–          Stăpânul pleacă pentru o perioadă lungă, deci Dumnezeu nu cere socoteală imediat, ci după un timp suficient de lung, adică El are răbdare cu noi, ne suportă așa cum suntem, până ne cere socoteală.

–          Când dau socoteală, servitorii recunosc cinstit ce au primit de la Stăpân! Și spun ce vine din partea lor. Ei recunosc cu smerenie că au primit de la Stăpân darul de a acționa. Este dovada felului cinstit de a recunoaște că ceea ce au vine de la Stăpân, de la darul primit de la El.

–          Al treielea servitor are un discurs diferit. Invocă frica față de Stăpânul sever. Stăpânul aștepta un ”beneficiu”. Dumnezeu așteaptă de la noi fapte bune.

–          Și  Sf. Ioan Gură de Aur consideră că dacă ai primit darul științei utile și pentru alții și nu folosești acest dar, atunci vei fi pedepsit.

–          Sfântul spune: ”vedeți fraților, că nu numai hoții, uzurpatorii bunurilor altuia, sau cei ce sunt violenți cu semenii lor sunt cei care merg în Infern, ci și cei ce sunt lași și nu fac binele”.

–          Deci, talantul înseamnă tot ceea ce îl ajută pe om să contribuie la folosul fratelui (semenului) său, fie susținându-l cu autoritatea sa, fie ajutându-l cu bani, fie cu sfatul său, fie cu serviciile pe care este în stare să le facă pentru fratele său.

–          ”Un sigur talant vă ajunge să dovediți fidelitatea față de Stăpânul vostru, ca să fiți plăcuți lui Dumnezeu.” Și mai spune Sfântul: ”Nu sunteți mai săraci ca văduva din Evanghelie care nu avea decât două monede mici”…

Ioan Gură de Aur își încheie predica spunând: ” Nimic nu este mai plăcut lui Dumnezeu decât sacrificarea vieții proprii pentru ideea de a fi util tuturor fraților noștri. De aceea Dumnezeu ne-a onorat cu rațiune, ne-a dat graiul, ne-a dat un suflet, ne-a dat membre, a răspândit forță în tot corpul nostru, pentru ca noi să putem folosi toate acestea pentru binele tuturor oamenilor.”

Există o convergență a celor două predici, cu toate că ele au fost rostite la un interval de aproape două secole! Atât arhiepiscopul Constantinopolului, în sec. IV, cât și Papa Grigore cel Mare în sec. VI au același obiectiv: comunitatea creștină, „mădularele ei”. În sec. IV era însă mai evidentă nevoia de solidaritate, ajutorarea semenilor, a membrilor comunității creștine. Pentru a sublinia acest lucru, redau din comentariul parabolei celor zece fecioare semnificația uleiului la Sf. Ioan Gură de Aur și la Papa Grigore cel Mare.

Pentru Sf. Ioan Gură de Aur candela, sau făclia este darul fecioriei care se păstrează prin puritatea corpului, iar uleiul semnifică mila, îndurarea, caritatea și asistența celor nevoiași.

Papa Grigore cel Mare consideră drept candelă a fecioarelor inima noastră în care purtăm toate gândurile, iar uleiul este strălucirea sfințeniei și curățenia cugetului nostru. Fecioarele nebune nu au luat ulei, mărturia cugetului curat, deoarece ele așteaptă laude de la alții.

            Am semnalat această evoluție a punctelor de vedere deoarece azi, același text poate fi deformat în cele mai ciudate comentarii, de la viziunea moderată a protestanților care văd drept mesaj al parabolei evanghelice doar problema încrederii și fructificarea averii lăsată de stăpân, până la interpretări vădit tendențioase, fără legătură cu mesajul evanghelic, cum ar fi paralela parabolei talanților cu problema sclaviei și a lipsei de justiție. Filtrați informația după criterii clare, altfel informarea poate deveni dăunătoare…

           În spiritul aducerii la zi a comentariilor, iată mai jos rezumatul materialelor luate de pe site-ul episcopiei catolice din Poitiers, Franța.

 Comentariul lui Jean-Yves Meunier

 –          Locul parabolei talanților nu este întâmplător în Evanghelia lui Matei. În același capitol 25, înainte se află parabola celor zece fecioare (Mat. 25, 1-13), iar după parabola talanților (Mat. 25, 14-30) urmează Judecata viitoare (Mat. 25, 31-46). Ansamblul celor trei secțiuni constituie întregul asupra căruia trebuie să medităm.

–          Deși talanții ca bani, sunt doar o metaforă, raportarea la talanți sugerează mai simplu că talanții distribuiți de stăpânul voiajor reprezintă o avuție foarte mare.

–          Dacă-l asimilăm pe acest stăpân itinerant cu Dumnezeu, El, Stăpânul, nu poate oferi decât ce are el mai prețios, Spiritul său, Dragostea sa, Viața sa.

–          El dăruiește fără să ceară nimic în schimb! Aceasta poate însemna și darul vieții, suflul original. Dumnezeu nu gestionează viețile noastre, El are încredere în noi, ne ridică la înălțimea Sa și ne vrea responsabili.

–          Această responsabilitate oferită de Creator cuprinde bucuria de a participa, de a lucra, de a realiza, dar cuprinde deasemenea greutăți, cum ar fi eșecul, istovirea, renunțarea.

–          Dumnezeu nu ne cere să ne depășim limitele noastre umane, el primește cu aceeași bucurie atât pe cei mari, cât și pe cei mici, fără a ține seama de capacitățile lor. Dumnezeu ne cere doar bunătate și fidelitate.

–          Servitorul rău uită comoara pe care o are în el. A ignora talentele proprii, înseamnă a cădea în mediocritatea vieții care este sursă de nefericire și infidelitate. Servitorul rău evită responsabilitatea de a co-gestiona Creația cu Dumnezeu. Acest servitor ar vrea un Dumnezeu omniprezent și activ care nu ne încredințează nimic.

–          Dacă talantul original, primit în dar, este chiar Viața lui Dumnezeu, dacă servitorul rău îi cere lui Dumnezeu să-și ia bunul său înapoi, înseamnă că el se sustrage de la bucuria promisă a Învierii, a Vieții din belșug. Înseamnă că el nu poate fi decât in Infern.

Comentariul Monseniorului Albert Rouet

 –          Este un comentariu care face și paralela cu versiunea evanghelistului Luca, semnalând două diferențe mari între cele două texte: punctul de plecare și finalitatea.

  • La evanghelistul Matei punctul de plecare este venirea Împărăției lui Dumnezeu la sfârșitul veacurilor (talanților primiți se adaugă recompensa dăruirii și a talanților agonisiți)
  • Finalitatea la evanghelistul Matei este speranța ultimă a intrării în Împărăția lui Dumnezeu
  • La evanghelistul Luca punctul de plecare este relatat în mod clar: Isus se invită la masă la vameșul Zaheu, care se bucură foarte mult să-L primească.
  • Finalitatea o constituie sugestia că venirea Împărăției lui Dumnezeu prin purificarea poporului Său este realizabilă. Isus îi spune lui Zacheu „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci şi el este fiul lui Avraam. Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.”, după ce Zacheu  a operat o restituire importantă din bunurile sale spunându-I Domnului: „Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor; şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.”

–          Evanghelistul Luca sugerează patru soluții, patru comportamente posibile în fața Împărăției care întârzie să apară. Două comportamente sunt justificate de o strategie de cucerire a puterii: ”omul de neam mare” care s-a dus s-a dus într-o ţară depărtată, ca să-şi ia o împărăţie și concetățenii care trimit ambasadori pentru a contracara acțiunea ”omului de neam mare”: „Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi.” Prințul urmează legea sângelui, iar opozanții voința cărnii. Fiecare vrea în felul său să stăpânească Împărăția, forțând Cerul să le dea dreptate. Dumnezeu nu se poate angaja în violență. De aceea nici omul de neam mare, nici ambasadorii nu vor avea acces la Împărăția Domnului.

–          La cei zece servitori găsim încă două comportamente diferite. Al treielea servitor care dă socoteală cu privire la darul primit (mina) nu a făcut nimic pentru a o pune în negoț, ci a ”învelit-o într-un ştergar”. Învelirea într-o pânză trimite direct la ritualul de înmormântare al semiților. Imaginea pe care o are acest servitor despre stăpân este rezultatul propriilor angoase refulate, al urii proprii: ”Căci m-am temut de tine, fiindcă eşti un om aspru; iei ce n-ai pus şi seceri ce n-ai semănat.” Anumite păreri despre Dumnezeu sunt deosebit de periculoase. Poziția acestui servitor față de stăpân se aseamănă cu cea a ambasadorilor care conspiră contra omului de neam mare. Servitorul ratează accesul la Împărăție prin blocaj, lene, lipsă de inițiativă și acțiune.

–          În fine, al patrulea tip de comportament este cel ”normal”, al omului care se străduiește să pună banul ”în negoț”, să fructifice darul stăpânului.

 Comentariul Doamnei Carole Benoist, biblistă

Această parabolă, ca și celelalte parabole ”escatologice”, ridică problema următoare: mesajul fundamental dat de evangheliști este fidel semnificației originale a parabolei spusă de Isus? Transmiterea parabolei talanților în sânul comunității primitive a Bisericii este o aprofundare a parabolei originale, sau are o semnificație diferită?

În rostirea Mântuitorului această parabolă este o parabolă de criză. Ea este adresată căpeteniilor religioase iudaice, cărturarilor și fariseilor. În Biserica primitivă parabola talanților (sau a minelor) a primit utilizări diverse: ea a fost înțeleasă la început ca o învățătură despre felul în care Dumnezeu sancționează și recompensează. Ulterior parabola a fost pusă în legătură cu venirea lui Isus la sfârșitul timpurilor. Acel negustor bogat, care pleacă și distribuie averea servitorilor pentru a fi fructificată, devine la Matei figura alegorică a lui Cristos, iar voiajul său este identificat cu Înălțarea la Ceruri, după cum și revenirea sa este asimilată cu Revenirea lui Cristos pentru Judecata finală, în urma căreia vor fi aleși, sau respinși, cei ce vor participa la Ospățul Domnului. Pentru Luca parabola trebuie să justifice întârzierea venirii Împărăției Domnului, să combată ideea că Mesia este Împăratul terestru care-i va scăpa pe evrei de romani!

După cum se vede, suntem confruntați în primul rând cu o problemă istorico-critică de interpretare: cum putem ajunge la parabola primitivă în ciuda adăugirilor ulterioare? Abia apoi vom studia ce putem înțelege din predica originală a lui Cristos. În final vor fi evaluate mizele teologice și antropologice ale alegerii Împărăției, aceea pe care a predicat-o Cristos.

 1.     Accentul pus de evangheliști în funcție de teologia lor și de contextul în care au trăit

Parabola talanților este o parabolă a judecății. Este o metaforă larg cuprinzătoare, dar situată foarte concret. Parabola nu poate fi separată de cel care i-a dat naștere și de relația sa cu ascultătorii deoarece ea propune un model concret de existență. În acest caz, destinatarii parabolei sunt toți oamenii la care ajunge mesajul Împărăției: comportamentul nostru este pe măsura bunătății Domnului?

Contextul parabolei

La început această parabolă, spusă de Isus, s-a adresat adversarilor Lui. Apoi a fost reluată de către predicatorii comunităților primitive pentru instruirea primilor creștini. În final, Matei și Luca, în mod independent, au pus-o în formă scrisă gândindu-se la nevoile imediate ale cititorilor lor. Aceste etape au lăsat urme în text.

Luca, sau tradiția din care s-a inspirat, se pare că a fuzionat parabola talanților cu o altă parabolă inițial independentă, aceea a pretendentului la tron care pleacă departe pentru a primi investitura, dar este contracarat de concetățenii săi care trimit o ambasadă pentru a-l împiedeca să obțină tronul. Reprimarea opoziției este teribilă. Forma scurtă a parabolei scrisă de evanghelistul Matei este mai aproape de parabola originală.

Există între cele două versiuni ale parabolei după Matei și după Luca mici diferențe, nepotriviri.

–          La Matei sunt doar trei servitori, nu zece ca la Luca. Averea donată la Matei este estimată în talanți, iar la Luca în mine. Matei vorbește despre sume enorme, distribuite inegal, în timp ce la Luca servitorii primesc toți câte o mină, incomparabil mai puțin decât la Matei.

–          La Matei efortul servitorilor buni dublează suma primită, în timp ce la Luca un servitor o înzecește, iar altul o mărește de cinci ori. Versiunea evanghelistului Luca este mai puțin verosimilă deoarece ea scoate în evidență pe servitorii buni, în timp ce mesajul important al parabolei îl privește pe servitorul rău.

–          Se pot distinge trei centre de interes (puncte importante) ale parabolei privită ca o alegorie cristologică:

  • Judecata care va avea loc la Revenirea glorioasă a Fiului Omului,
  • Comportamentul creștin față de capitalul încredințat de Stăpân în timpul              absenței sale,
  • Ipoteza unei reveniri grabnice a Stăpânului ca judecător.

 Trei observații privind interpretarea evanghelistului Matei:

  1. Stăpânul spune celor doi servitori buni ” intră în bucuria stăpânului tău!” La Luca nu apare această frază. Matei face aluzie la ospățul mesianic. Pentru servitorul cel rău, Matei precizează spusele Stăpânului: ” Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” Aceste fraze depășesc cadrul parabolei: sentința Stăpânului este sentința Judecătorului suveran în timpul judecății escatologice. Matei a vrut prin aceasta ca cititorii săi să recunoască în parabolă o descriere a Judecății de Apoi.
  2. După parabola fecioarelor, Matei introduce recitul parabolei talanților prin conjuncția ”Căci”, formă vizibilă în traducerea Bibliei de către Gala Galaction [5]. Această conjuncție leagă parabola de paragraful precedent: ”Drept aceea, privegheați că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul omului.”! Pentru Matei această parabolă trebuie să-i facă pe creștini să înțeleagă nevoia veghii și a nevoii de a fi vigilenți, pentru a nu fi surprinși nepregătiți la revenirea lui Cristos ca judecător.
  3. Adjectivele calificative ale servitorilor au mare importanță la Matei. Primul servitor este calificat de stăpân drept ”servitor bun și fidel”, în timp ce la Luca apare doar ca servitor bun. Matei pune accentul și pe fidelitate. Al treielea servitor este numit ”servitor rău și leneș” și în final ”servitor inutil”, în timp ce la Luca el este doar servitor rău. Matei se gândește la lecția pe care vrea să le-o insufle creștinilor: pentru a se mântui, nu este suficient să asculte cuvântul lui Dumnezeu ci trebuie să-l pună în practică pentru a-l face să aducă roade. Evanghelia este un capital pe care nu avem voie să-l lăsăm steril.

Trei observații privind interpretarea evanghelistului Luca:

  1. Luca plasează parabola talanților (minelor) într-un punct semnificativ al drumului urmat de Isus spre Ierusalim. Descrierea acestui drum începe în capitolul 9, paragraful 51 și continuă în cele zece capitole care urmează, recitul urcării lui Isus către Ierusalim sfărșindu-se cu parabola minelor. Această parabolă este introdusă de evanghelist prin cuvintele: ”…Isus a adăugat să le spună o pildă, fiindcă el era aproape de Ierusalim, iar ei credeau că Împărăția lui Dumnezeu se va arăta numaidecât.” (Luca 19, 11) Intrarea în orașul sfânt este relatată imediat după parabolă.
  2. Parabola nu este legată atât de mult de apropierea de Ierusalimului, cât de întrebarea ”când va veni Împărăția lui Dumnezeu?”. De altfel răspunsul anticipat dat de Isus se află în capitolul 17, paragraf 20: ”Împărăția lui Dumnezeu nu vine pe văzutele” [5]. Evanghelistul consideră drept eroare periculoasă speranța că venirea Împărăției este iminentă și vrea să o combată.
  3. Dacă revenirea stăpânului nu este apropiată, este sigură venirea lui. Atunci el va cere socoteală și se va răzbuna pe dușmanii săi. Luca insistă asupra responsabilității pe care o cere cunoașterea voinței divine. Înainte de plecare stăpânul spune: „Puneţi-i în negoţ până mă voi întoarce.” La evanghelistul Luca servitorul rău nu este un leneș (ca la Matei) ci mai curând un neascultător, deoarece nu a împlinit voința stăpânului său exprimată explicit. Creștinul are o responsabilitate: având avantajul că știe ce așteaptă Dumnezeu de la el, el va trebui să răspundă la judecată, căci ”celui care a primit mult, mult i se va cere.”

În forma în care parabola a ajuns la evangheliști, ea avea deja o concluzie! Și asta se vede din convergența concluziilor scrise de cei doi evangheliști.

–          Matei, 25, 29: ” celui ce are i se va da, şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are!

–          Luca, 19,26: „Vă spun că celui ce are, i se va da; dar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are. ”

Optica predicării este aceea că trebuie să ne manifestăm activi, să facem să treacă mesajul Evangheliei în actele noastre. Această preocupare a comunităților creștine se pare că este anterioară momentului în care a fost scrisă prima evanghelie.

2.     Parabola ”originală” din predica lui Isus

–          Plecarea stăpânului și banii încredințați servitorilor sunt doar pregătirea scenei principale: darea socotelii la revenirea stăpânului. Aceasta se petrece în trei tablouri, deoarece trei servitori se prezintă pe rând în fața stăpânului. Primii doi sunt repede evaluați deoarece și-au făcut datoria, al treielea servitor este personajul important. Învățătura parabolei se află în dialogul final dintre el și stăpân.

–          Destinatarii parabolei și problemele lor se pot deduce din explicațiile servitorului rău care trimit la o situație concretă. Servitorul se plasează pe terenul justiției: ce îți aparține îți restitui, nu lipsește nimic. Din punct de vedere strict judiciar conduita servitorului rău este inatacabilă. Cu toate acestea servitorul știe că stăpânul se aștepta să primească mai mult. El explică motivul pentru care a ascuns talantul și l-a împiedecat să aducă profit: frica pe care i-a inspirat-o stăpânul. De aceea el nu și-a asumat nici un risc. Servitorul își închipuie că stăpânul său este un om care se îmbogățește luând ce nu-i aparține și pretinde lucruri asupra cărora nu are dreptul. Pentru a se apăra servitorul atacă: eu sunt drept, tu nu ești drept! Destinatarii parabolei sunt în mod incontestabil oamenii care au frică de Dumnezeu, grijulii să dea Domnului tot ce este al Lui și să-L servească în mod fidel fără să calce poruncile sale. Este atitudinea fariseilor! Ei sunt revoltați de felul în care se comportă Isus. În optica lor, dacă Dumnezeu ar acționa la fel cu Isus, nu ar fi drept. Pentru ei, fariseii, Dumnezeu nu poate fi așa cum învață și cum se comportă Isus. Ei sunt convinși că dreptatea este de partea lor! Deci este vorba de a demonstra acestor oameni că greșesc!  Ceea ce face stăpânul din parabolă exprimă punctul de vedere al lui Dumnezeu așa cum Isus îl înțelege.

–          Învățătura parabolei: răspunsul stăpânului la acuzațiile servitorului se află în cele două versete care urmează. În primul verset (Matei 25, 26) stăpânul repetă ce a spus servitorul despre el. El nu se apără de acuzația adusă. Intrând în punctul de vedere al servitorului, Isus vrea să-i arate greșeala. Versetul al doilea (Matei 25,27) îl face pe servitor să înțeleagă că se înșeală, că și-a asigurat o securitate sterilă. A plasat securitatea banului și în același timp propria securitate deasupra restului. Căutând securitatea, existența acestui om a devenit sterilă. Abilitatea servitorului constă în ascunderea motivației sale reale în spatele unei justificări bine construite. Dar servitorul știe prea bine că este servitor și are datoria de a da satisfacție stăpânului. Isus reamintește adevărata natură a relației dintre Dumnezeu și om: omul este servitorul lui Dumnezeu! Dragostea nu are teamă de riscuri.

–          Opțiunea pentru Împărăția lui Dumnezeu este periculoasă în măsura în care ea comportă mereu riscuri. Dar mult mai periculoasă este căutarea unei securități, care închizându-se în ea însăși, duce omul la sterilitate.

Al treielea comentariu de pe site-ul diecezei din Poitiers, este scris de Doamna Carole Benoist, o persoană dedicată studiului biblic, biblistă ca și Christian Briem din postările precedente, cu deosebirea că Doamna Carole Benoist este biblistă catolică. Se poate observa ușor caracterul exegetic al comentariului, diferit puțin de stilul predicilor. Am prezentat această formă de comentariu pentru a sugera felurile diferite, profitabile, de a ne apropia de textul Evangheliilor și de mesajul lor.

PARABOLA TALANȚILOR ÎN DESEN ȘI GRAVURĂ

Artiștii care au ilustrat parabola au folosit pentru a figura avuția lăsată de către stăpân slugilor sale, primul sens al cuvântului ”talant”, adică echivalentul în bani, puși în pungi sau figurați prin monede.

Prima ilustrare pe care o prezint corespunde parabolei în versiunea lui Matei. Gravura a fost executată pe lemn, autorul este un anonim, dar există informația asupra datei execuției (1712) deoarece face parte din Historiae celebriores Veteris Testamenti Iconibus representatae. Numărul personajelor este redus, iar locul în care stăpânul îi întâlnește pe servii săi este un portic somptuos, de unde se vede peisajul și al treielea servitor scormonind în pământ după talantul îngropat. Stăpânul îi privește pe cei doi servitori buni și credincioși cu drag și recunoștință că și-au dat toată silința să-l răsplătească pe stăpânul care i-a copleșit cu daruri, spunându-le: ” intră întru bucuria domnului tău”.

Parabola talanților, gravură, 1712, artist anonim

A doua ilustrare este tot o gravură, dar ea se ocupă în principal de al treielea servitor din parabola după Matei, de sluga vicleană și leneșă pe care stăpânul o pedepsește spunând: ”Iar pe servitorul cel netrebnic aruncați-l întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților.”

Stilul gravurii este diferit, mai multe scene sunt ”povestite” în același cadru. În stânga sus, servitorii credincioși primesc talanții. În dreapta sus, sluga leneșă îngroapă talantul. Scena centrală este scena judecății, în care stăpânul este figurat ca un crai, așa cum spune evanghelistul Luca în paragraful 15 al capitolului 19: ”Când a venit înapoi cu întărirea de crai, …” El stă pe tron, are la dreapta sa servitorii buni și credincioși, iar la stânga este figurat servitorul viclean și leneș, aruncat în întuneric.

Parabola talanților, gravură, artist anonim

Rembrandt a realizat o mulțime de gravuri, cu subiecte diferite, practic tot timpul carierei sale. La începuturi s-a implicat chiar în întregul proces de realizare, executându-și singur gravurile. În prima perioadă gravurile erau mai mult desene. Curând a combinat pictura cu gravura realizând în tehnica aquaforte multe gravuri cu subiect religios.

Parabola talanților, gravură, Rembrandt, Muzeul Louvre, Paris

Detaliu

Deși Parabola Talanților nu s-a bucurat de o atenție specială, a rămas o gravură cu acest subiect șa muzeul Louvre din Franța. Artistul a dat o atenție specială fețelor, chiar dacă desenul pare realizat ”în fugă”. Servitorul al treielea este tratat cu mai multă înțelegere decât la alți artiști. Fața lui exprimă mai curând jenă și deznădejde. De aceea am redat separat un detaliu cu acest servitor…

Este interesantă a patra gravură, care corespunde versiunii parabolei dată de evanghelistul Luca. Gravura a fost executată de olandezul Herman Jansz. Muller (1540 – 1617) Momentul ales de artist este cel al plecării stăpânului celor zece servitori (numărul servitorilor variază între zece și trei la Luca) spre o țară îndepărtată ”ca să-și ia întărire crăiască și să se înapoieze”. Revenirea stăpânului nu constituie preocuparea artistului, sugerându-se o temporizare a venirii Domniei lui Dumnezeu pe pământ.

Parabola talanților, gravură, Herman Janz. Muller (1570 – 1617)

Locul acțiunii este un port, ceea ce mi se pare normal pentru un gravor olandez, iar mulțimea de bagaje și servitori sugerează bogăția stăpânului. Stăpânul pune în mâna servitorului(?) monede, sugerându-se astfel darul primit de servitor la plecarea stăpânului.

Există mai multe gravuri, le puteți afla consultând site-ul

http://www.biblepicturegallery.com/pictures/gparables.htm

În final voi prezenta o carte poștală cu același subiect care a circulat în SUA pe la începutul secolului trecut. Deși imaginea este în culori, expresivitatea scenei nu se compară cu gravurile reușite alb-negru.

Parabola talanților, carte poștală, SUA.

Ilustrarea parabolei mai poate fi găsită și în Bibliile Ilustrate moderne sau medievale. Căutarea poate oferi satisfacții diferite. Foarte frecvente sunt Bibliile ilustrate pentru copii. zInteresantă este deasemenea căutarea ilustrațiilor biblice în cărțile dedicate continentului african sau sud-american, care pun în evidență cu candoare specificul local.

 Bibliografie

  1. Biblia în traducerea lui Dumitru Cornilescu 1924, actualizată în 2012 pe site-ul  www.Biblia.PentruViata.ro
  2. Saint Grégoire le Grand; Homélies sur les Évangiles, Traduction et édition papier par les Moines bénédictins de  l’abbaye Sainte-Madeleine du Barroux (84330 –  France) Diffusée par TEQUI – 2000
  1. Sf. Ioan Gură de Aur; Homélie LXXVIII, Saint Jean Chrysostome, œuvres complètes sur le site de l’abbaye Saint-Benoît de Port-Valaishttp://www.abbaye-saint-benoit.ch/saints/chrysostome/matthieu/index.htm

4.  Catholiques en Poitou, La parabole des talents par Jean-Yves Meunier (Texte 1), Mgr Albert Rouet (Texte 2), Carole Benoist (Texte 3);  http://www.diocese-poitiers.com.fr/page-daccueil/larbre-a-palabres/la-parabole-des-talents

5.  Biblia în traducerea lui Gala Galaction, București 1938, Fundația pentru literatură și        artă REGELE CAROL II

6.   http://www.biblepicturegallery.com/pictures/gparables.htm

Avertisment :

Îmi este practic imposibil să evaluez proporțiile plagiatului, prelucrării și al contribuțiilor proprii în alcătuirea textului pe care l-am postat deoarece:

–          Textele originale folosite la întocmirea textului sunt în franceză și engleză, deci trebuiau traduse. Dar… traduttore traditore, deci chiar traducerile sunt adaptări,

–          Numărul textelor preluate de pe Internet în limba lor originală este net superior celor citate. Pot exista idei care au migrat printre texte deoarece eu (cel puțin) am aderat la libera circulație a ideilor,

–          Textul redactat nu este o lucrare ce va fi trecută în CV-ul cuiva, nici teză de doctorat, nici material scos la vânzare. El este destinat bucuriei gratuite de a descoperi frumusețea parabolelor lui Isus reflectată în artă.

Ioan Soran

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s