VASILE LUCACIU LA EL ACASĂ, între Someş şi Seinel

Călătorul care străbate drumul de la Baia Mare spre Satu Mare pe şoseaua ce leagă cele două orașe ajunge, după ce trece prin Seini, la graniţa judeţului Maramureş. Apoi nu departe de locul în care a pătruns în ţinutul Sătmarului, un indicator îi semnalizează intrarea în comuna Apa.

Este o localitate din Câmpia sătmăreană, aproape de ieşirea Someşului dintre Munţii Gutâiului şi dealurile Codrului. Atestată documentar din 1215, existenţa ei a urmat traseul sinuos al unei istorii deseori foarte zbuciumate.

Vechimea aşezării este de fapt mult mai mare. Atlasul pentru istoria României, menţionează apartenenţa sa la sfârşitul epocii bronzului tracic şi la perioada trecerii către prima epocă a fierului – cu aproape 3500 de ani în urmă! Argumentele sunt oferite de obiecte specifice descoperite în urma unor cercetări arheologice sau – uneori – întâmplător. Localitatea s-a numărat printre aşezările traco-dacice mai însemnate din zona nord-vestică a Transilvaniei în timpul expediţiilor romane, înaintea domniei împăratului Domiţian. După victoria romanilor conduşi de Traian asupra regelui Decebal, aşezarea a aparţinut zonei dacilor liberi .

Valurile migratoare ale gepizilor, slavilor şi avarilor au trecut şi peste acest teritoriu. În secolul al IX- lea, Apa făcea parte din Voievodatul lui Menumorut, cel care a rezistat cu îndârjire în faţa regelui ungur (Menumorut era dispus să –i ofere ajutor ca unui prieten – dar nu să i se supună). Începând cu secolul al XIII –lea, Apa intră sub stăpânirea maghiarilor. Limba română şi obiceiurile populaţiei româneşti majoritare se păstrează însă şi se dezvoltă de-a lungul vremii, dincolo de influenţe, presiuni şi grele încercări.

Denumirea localităţii – Villa Apa în 1215 și Apa Falva în 1414 – este menţionată documentar cu precizarea provenienţei sale de la locuitorii din vechime. În deceniul trecut, bătrânii spuneau că este vorba despre satul dintre apeș; vechea aşezare, mult anterioară venirii maghiarilor, era situată între râul Someş şi pârâul Seinel.

Pe ţărmul Seinelului se afla bisericuţa de lemn a românilor din Apa, distrusă de tătarii care au prădat şi au incendiat satul la 1717. După trecerea urgiei, apenii şi-au reluat viaţa paşnică, încercând să construiască şi un nou lăcaş de rugăciune. Se povesteşte din bătrâni că lemnul necesar, adus cu plutele pe Someş, a dispărut în două rânduri, zădărnicindu-le strădania. Necunoscuţi rău intenţionaţi, acţionând la adăpostul întunericului, au tăiat odgoanele ce ţineau plutele la mal. În cea de-a treia noapte când alte plute aşteptau zorile pentru a fi descărcate, un bărbat voinic pe nume Gruia, înarmat cu o secure, a stat de pază. Lovind în direcţia glasurilor ce s-au auzit din beznă, i-a speriat pe răufăcători. Apoi, apenii şi-au putut înălţa noua biserică. Au terminat-o în 1720 şi era foarte frumoasă ( o fotografie se află într-o bibliotecă din Viena). Cele patru turnuleţe din jurul turlei mari, indicau faptul că biserica avea ”drept de capitoliu” adică aici erau judecate şi soluţionate diferite litigii. Noul lăcaş de cult a rezistat până la 1870. O cruce îngrădită îi păstrează amintirea.

Pe lângă biserică a funcţionat – într-o sală modestă – cea dintâi şcoală din Apa – o şcoală confesională greco-catolică. Între anii 1846-1858 ”cantor – docinte” – slujind la biserică dar fiind şi învăţător – era Mihai Lucaciu. Tatăl său, iobag, l-a înfruntat pe contele Karoly, a fost înlănţuit şi dus în robie. Mihai Lucaciu a încercat să ajungă în 1848 la moţii lui Avram Iancu dar nu a izbutit.

Al doilea fiu a lui Mihai Lucaciu, Vasile, se va acoperi de glorie în lupta pentru libertatea şi unitatea naţională a românilor. Vasile Lucaciu s-a născut la Apa, în căsuţa simplă din apropierea bisericuţei de lemn.

Piatra comemorativă de pe locul școlii unde a fost învățător tatăl Părintelui Lucaciu

Crucea care marchează locul vechii biserici de lemn

Căsuţa aceea nu mai există. O construcţie aproape identică , situată peste drum de actuala  biserică a satului, a devenit în 1981 – Casa Memorială Vasile Lucaciu. Dar, pe locul unde fusese amvonul bisericuţei de lemn din bătrâni, a fost aşezată de curând o piatră de granit masivă; o placă memorială tăiată, şlefuită şi inscripţionată cu grijă, fixată pe ea, transmite  peste timp informaţii de preţ despre oameni şi vremuri de altădată  –  despre familia lui Vasile Lucaciu şi despre locul naşterii lui.

Încă nu ştim – poate se va afla cândva – de ce niciun membru al familiei Lucaciu n-a revenit la Apa.  Strănepoata lui Vasile Lucaciu, doamna Delia Lucaciu – Lichiardopol, trăieşte în Statele Unite ale Americii. O fericită coincidenţă a făcut ca, aflându-se în România să vină la Apa, unde  la 3 iunie 2012, în duminica Rusaliilor, a dezvelit placa memorială  consacrată  înaintaşilor săi şi a trăit din plin momente  emoţionante  prilejuite de acest eveniment.

Doamna Delia Lucaciu – Lichiardopol la dezvelirea plăcii memoriale

Casa memorială ”Vasile Lucaciu” se află pe ulița numită din bătrâni Herbeneaga, în partea de răsărit a comunei Apa. A fost ridicată in anul 1847 pentru cantorul bisericii din sat. Construcția ei este specifică arhitecturii populare din zona Luncii Someșului: o casuță joasă, simplă, cu ferestre mici. Are formă dreptunghiulară, si e făcută din bârne de lemn, așezată pe o ramă de grinzi cioplite (tălpi), cu fundație de pietre care impiedică putrezirea lemnului. Pereții, ca și podul, sunt lipiți în exterior și interior cu lut amestecat cu pleavă. Acoperișul – în două ape și cu două pivioane trapezoidale – a fost inițial din paie de secară. La renovarea din anul 2005, s-a folosit în locul lor trestia.  Prima variantă devenise greu accesibilă din lipsa meșterilor care să poată realiza acest tip de lucrare. De pe prispa îngustă, se intră în tinda ce desparte două camere. În interior, pe jos, este de asemenea pământ.

Casa memorială a fost inaugurată în anul 1981, pe 25 ianuarie. În decembrie 1989, în curtea ei a fost amplasat și dezvelit un bust al lui Vasile Lucaciu, operă a sculptorului Rădulescu Gil. Părintele Petru Bologa s-a străduit foarte mult și a contribuit intens la realizarea întregului obiectiv muzeal, având sprijinul Muzeului Județean Satu Mare și susținerea autorităților locale. O mare parte din exponate provin din colecția personală a părintelui. Tot ce a fost adunat cu grijă și expus cu atenție aici creează o atmosferă evocatoare aparte.

Casa memorială Vasile Lucaciu din comuna Apa

Bustul Părintelui dr. Vasile Lucaciu de la casa memorială din comuna Apa

Specificul etnografic al zonei se regăsește în obiectele caracteristice aflate mai cu seamă în tindă și în camera din față: almareul, hârgauăle, dica, furca de tors cu roată, lăzile de zestre, ștergarele și fețele de masă lucrate manual și împodobite cu motive tradiționale cusute în culori vii.

Ușa de intrare în ”camera din față”, biroul Părintelui

Patul cu ”solmojac” umplut cu paie și acoperit cu țol de cânepă, lădoiul mare de sub ferestrele odăii dinspre stradă, dulapul și noptierele vechi, biroul masiv cu ceasul adus din America, masa și scaunele de demult, crucea primită la Roma, portretul lui Vasile Lucaciu (pictat de prof. Nicolae Pop), fotoliul în care s-a stins din viață- toate vorbesc despre existența și despre personalitatea unui mare om pe care aceste meleaguri l-au dat istoriei neamului românesc

Camera de lucru a Părintelui la Apa

Masa de lucru și obiecte personale ale Părintelui

În cealaltă cameră, vitrinele adăpostesc vestigii arheologice neolitice din ceramică si metal, descoperite la Apa. Aici se mai află diferite documente, manuscrise, cărți, periodice, fotografii care au aparținut familiei Lucaciu sau sunt legate de activitatea membrilor ei. Printre acestea, o pagina din ”matrica” botezaților din Apa – anul 1852 –  menționează că ”Basiliu”, fiul lui Mihai Lucaciu și al Iulianei Toth, născut in ziua de 22 ianuarie, a fost botezat pe 25 ianuarie.

Extras din matricola parohiei Apa unde se menționează botezul viitorului Părinte Vasile Lucaciu

Mai sunt prezente gramatica lui Timotei Cipariu, un program al ASTREI din 1902, pagini manuscrise cu caracter filosofic după care a studiat Vasile Lucaciu, discursul său de la Odoreu, ”Memorandul” la redactarea căruia a contribuit decisiv, ”Instituțiunile filosofice” și o ”Fascicolă de filozofie”, numărul din 28 noiembrie 1922 al publicației ”Satu Mare”, anunțând trecerea la cele veșnice a lui Vasile Lucaciu, un proiect de monument consacrat lui de artistul plastic Aurel Popp  și altele.

În curtea împrejmuită cu gard de lemn, bustul marelui luptător pentru cauza națională a românilor își întâmpină vizitatorii și-i conduce apoi cu privirea statornică, fermă, plină de forța și demnitatea calmă a celui care, peste vreme și vremuri, se știe la el acasă.

 Prof. Mihăilescu Doina Monica

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s