CAVALERII IOANIȚI ȘI FORTIFICAȚIILE ORAȘULUI MEDIEVAL RODOS

Iliada și trei obiective turistice ale insulei Rodos

Originile mitice ale insulei Rodos spun că zeul Apollon a fost primul care a văzut insula ieșind din ape. Și a găsit-o atât de frumoasă, încât a hotărât să o ia sub protecția lui. Mai târziu, cu o nimfă locală a avut trei fii: Ialysos, Kamiros și Lindos. Aceștia au fondat primele cetăți ale insulei, care sunt menționate de Homer în Iliada (II, 653 – 656) în Catalogul vaselor de război trimise la asediul Troiei.

Orașul Rodos a fost fondat în anul 408 i.e.n. când locuitorii cetăților Ialysos, Lindos și Kamiros au căzut de acord să construiască drept capitală a insulei o nouă cetate puternică, una dintre cele mai frumoase din timpurile acelea. Planul cetății a fost elaborat de Hippodamos din Milet, arhitectul cel mai vestiti al epocii, cel care a construit zidurile și fortificațiile portului Pireu al Atenei începând cu anul 451 i.e.n. Forma imaginată de Hippodamos pentru oraș era cea a unui amfiteatru care se ridică de la mare spre acropola orașului, colină situată spre nord-est. Străzile largi ale orașului aveau chiar un sistem ingenios de evacuare a apelor utilizat și azi. Spre mare orașul avea două porturi excelente, iar spre colină, un teatru. Renumele orașului se datorează parțial și celei de-a șasea (sau a patra) minuni a lumii antice, Colosul din Rodos, care era o statuie de bronz reprezentându-l pe Helios, zeul-soare, sau pe Apollon, zeul luminii. Statuia a fost construită între 303 și 292 i.e.n. de către Chares din Lindos. Ea avea o înălțime de aproximativ 36 m și se plasa undeva, la intrarea în port. Statuia a fost ridicată pentru comemorarea rezistenței locuitorilor insulei Rodos contra lui Antigona Monophtalmos, un general al lui Alexandru Macedon. Una dintre versiunile de reconstituire a Colosului plasează statuia la intrarea în portul comercial al orașului. Această versiune postulează că picioarele statuii s-ar fi aflat de-o parte și de alta a intrării în port, ca în figura de mai jos.

Gravură din sec. XVI de Maarten van Heemskerck

Gravură din sec. XVI de Maarten van Heemskerck

Locul acestor tălpi ale colosului ar corespunde celor două coloane actuale de la intrarea în port, ornate cu statuile unei căprițe și a unui țap, așa cum arată fotografia recentă a intrării în port. Între picioarele (suportul lor) colosului se putea ridica și întinde un lanț pentru închiderea portului.

Intrarea actuală în portul Mandraki străjuită de o căpriță (dreapta) și un țap (stânga)

Intrarea actuală în portul Mandhraki străjuită de o căpriță (dreapta) și un țap (stânga)

Ipoteza statuii cu picioarele îndepărtate pe sub care trec navele a apărut în timpul Renașterii, fiind contestată de studii asupra solului de la intrarea în port și modele matematice pentru structura de rezistență destul de complicată dacă luăm în considerație deschiderea pentru corăbii, care măsoară aproape 40 m. Oricum, există versiuni recente care imaginează statuia fie sus, în zona Palatului Marilor Maeștri, cu o vedere generoasă asupra portului, fie alături de port, dominându-l. Ipoteza este plauzibilă, altfel după cutremurul care a provocat prăbușirea statuii, portul ar fi fost blocat cu resturile Colosului timp de opt secole…

Gravură pe lemn de Sidney Barclay (1880)

Gravură pe lemn de Sidney Barclay (1880)

În anul 224 i.e.n. un cutremur a rupt statuia la nivelul genunchilor. Deoarece Oracolul din Delfi le-a interzis locuitorilor să refacă statuia, resturile ei au dăinuit vreo opt secole, până când, în mijlocul sec. VII (654) arabii sub comanda lui Mohabiah (un locotenent al califului Othman ibn Affân) au jefuit insula Rodos și au vândut cele aproximativ 20 de tone de metal (bronz și fier) unui comerciant evreu din Efes care a cărat materialele cu o caravană de 900 cămile, după cum spune legenda. Numărul cămilelor este un pic exagerat pentru aproximativ 20 de tone de materiale. Sau… materialele erau mai multe. Cine mai poate descâlci azi poveștile celor din neamul din care se trage Șeherazada?

Orașul-port Rodos și cei peste 2400 de ani vechime…

Orașul are o istorie plină de evenimente, începând de la integrarea Rodosului în imperiul lui Alexandru Macedon (334 i.e.n.) și alungarea macedonienilor în 323 i.e.n. până la ocuparea insulei și a orașului de către Cavalerii Ioaniți la 15 august 1310. După alungarea lor din Țara Sfântă de către turci, Ordinul Cavalerilor Ioaniți se stabilește în Cipru, la Limasol. Ordinul devine treptat o importantă putere maritimă pentru a proteja pelerinii spre Țara Sfântă de atacurile corsarilor musulmani. În acest context are loc cucerirea insulei Rodos aflată teoretic în posesia Imperiului Bizantin. În realitate insula era un releu al corsarilor musulmani. În mai puțin de trei ani Ordinul Cavalerilor Ioaniți își consolidează poziția în Rodos anexând mai multe insule învecinate importante atât din punct de vedere strategic, cât și al resurselor. În anul 1312 ordinul Templierilor este dizolvat de către papa Clement al V-lea și regele Franței Filip cel Frumos. Conciliul de la Viena donează Ordinului Cavalerilor Ioaniți toate avuțiile și posesiunile Templierilor. În final ei recuperează o parte din bunuri, cu excepția posesiunilor din Spania și Portugalia unde se nasc din cenușa Ordinului Templierilor două ordine noi.

În timpul sejurului din Rodos, Ordinul este complet reorganizat de către Marele Maestru Guillaume de Villaret (1300 – 1305) care prin decret capitular dat în 1301 creează organizarea în funcție de cele șapte (ulterior opt) ”limbi” ale Ordinului. Cele opt ”limbi” sunt următoarele: limba de Provence, limba de Auvergne, limba de Franța, limba de Italia, limba de Aragon, limba de Anglia, limba de Germania și limba de Castilia. Spaniolii și portughezii se regăseau în limba de Aragon sau Castilia, polonezii și slavii depindeau de limba Germană, chiar dacă nu vorbeau limba germană. Mai multe detalii despre limbi puteți găsi în postarea de pe acest blog din 2 februarie 2011.

Fiecare limbă avea un sediu (auberge în franceză, han), o clădire unde frații limbii respective erau cazați, unde luau masa și unde aveau întrunirile. Fiecare astfel de clădire era sub supravegherea unui executor judecătoresc mănăstiresc numit ”stâlpul comunității”. Acesta era ales de către adunarea fraților călugări după criteriul vechimii, trebuind să aibă minimum cinsprezece ani vechime în ordin, din care zece în mănăstire. Acești ”stâlpi” primeau o alocație forfetară și proviziile de alimente necesare bunului mers al hanului-mănăstire. Fiecare limbă avea, în țara Țara Sfântă sau și în țara de proveniență, domenii administrate de frații locali care asigurau veniturile necesare membrilor Ordinului. Aceste domenii proveneau din donații făcute Ordinului de către puterea laică sau bisericească. La început majoritatea proprietăților se aflau în Statele Cruciate din Palestina. Dar situația s-a schimbat treptat din cauza pierderii posesiunilor cruciate sub atacurile turcilor.

Perioada în care Ordinul Cavalerilor Sfântului Ioan de Ierusalim (Ioaniții) a stăpânit Rodosul corespunde unei perioade glorioase și prospere, suficient de lungă (1310 – 1522) pentru ca vestigiile acelor timpuri să fie numeroase, remarcabile și să impresioneze puternic și azi vizitatorul Orașului Rodos. Îmi propun să prezint în acest material câteva imagini ale zidurilor actuale de apărare ale vechiului oraș Rodos. Fortificațiile inițiale bizantine au fost refăcute și amplificate de către Cavalerii Ioaniți de Rodos, preluate și reamenajate fără prea multe modificări de către turci. În timpul războiului italo-turc dintre anii 1911 și 1912 explozia unor rezerve turce de pulbere pentru tunuri a avariat unele părți ale fortificațiilor. Italienii au depus o intensă muncă de reconstrucție a fortificațiilor după documente medievale ale Ordinului, originale, lăsând însă și o amprentă specifică arhitecturii italiene. Opțiunea prezentării fortificațiilor cetății Rodos este justificată de faptul că am postat pe acest blog și fortificațiile Valettei, ultima locație a Cavalerilor Ioaniți de Ierusalim, Rodos și Malta. Probabil datorită modului meu ciudat de a raționa (sau din cauza unei planificări defectuoase a excursiilor) urmăresc istoria Ordinului Cavalerilor Ioaniți mergând în sensul invers al istoriei lor… În această logică, dacă voi reuși să vizitez Acra și Ierusalimul, în final voi posta imagini legate de Cavalerii Ioaniți din Țara Sfântă. Inch’Allah…

Ordinul Cavalerilor Ioaniți și fortificațiile orașului Rodos

Deși mă îndoiesc de utilitatea unei hărți fotocopiate după un pliant turistic, nu am o idee mai bună pentru creionarea contextului urbanistic în care se situează obiectul prezentării: fortificațiile orașului medieval, ale Citadelei Rodos. Doar așa se pot plasa porturile orașului, doar așa se poate intui importanța fostului port militar Mandhraki și a fortului Sf. Nicolae de la intrarea sa. Doar astfel rezultă importanța strategică a portului Kolona și relația lui cu fortificațiile medievale. Cred că trebuie să tolerați imaginea de mai jos măcar atâta timp cât nu găsiți surse mai bune pentru completarea informației.

Harta parțială a orașului Rodos, zona obiectivelor discutate

Harta parțială a orașului Rodos, zona obiectivelor discutate

După luarea în posesiune a orașului, Cavalerii Ioaniți au refăcut vechile fortificații bizantine existente. În epoca aceea (începutul sec. XIV) un zid de piatră înalt de 8 – 10 m și o lățime de 2 m era considerat o protecție suficientă contra echipamentului militar al asediatorilor. Din loc în loc erau construite turnuri de apărare și observație, majoritatea lor fiind de formă pătrată sau dreptunghiulară. Acestea erau soluțiile constructive tradiționale ale Cavalerilor Ioaniți pe vremea când ei mai stăpâneau cetatea Acra de pe malul Mediteranei, ultimul lor sediu ”continental”. Traseul acestor fortificații și ale dezvoltărilor ulterioare este marcat pe hartă cu culoare roșie.

Perfecționarea armelor de foc și a tunurilor a modificat substanțial arhitectura defensivă a cetăților. Pereții de 2 m grosime nu mai ofereau nici o protecție. După cucerirea Constantinopolului turcii aveau tunuri mari care puteau proiecta chiar ghiulele de piatră de 250 kg! Grosimea zidurilor a crescut continuu, de la 2 m la 4 m, iar ulterior între doi pereți de piatră se punea o umplutură de moloz, material existent din belșug după marele cutremur din 1481. Așa au ajuns unii pereți până la o grosime de 12 m. Pentru a mări siguranța apărării, s-au regândit șanțurile de apărare. Ele au fost lărgite, în unele locuri șanțul săpat parțial în stâncă ajungând la 30 – 45 m lățime. Adâncimea șanțurilor atinge în unele locuri chiar 23 m. Ele nu sunt inundabile deoarece chiar adâncimea de 23 m este peste nivelul mării. Azi, șanțurile de apărare sunt un fascinant loc de promenadă. În aceste șanțuri au fost plasate ziduri de apărare false, pline, având zid de piatră în  exterior și interior plin cu moloz sau pământ. Există două construcții de acest fel, una între Turnul Spaniei și Poarta Sf. Athanasiu și alta între Poarta Sf. Athanasiu și Poarta Sf. Ioan. Pe harta fortificațiilor ele poartă denumirea ”terre plein” (de Spania și de Anglia).

Turnurile de apărare și observație ar fi trebuit să posede tunuri care să dea replica asediatorilor. Dar vechile turnuri înalte nu puteau suporta reculul tunurilor din ce în ce mai mari. De aceea turnurile de apărare au fost aduse aproape la înălțimea zidurilor fortificației, iar pentru amortizarea reculului tunurilor, acestea au fost plasate pe construcții masive de pământ, ”terre plein”. A fost schimbată și forma turnurilor de apărare, forma rotundă rezistând mai bine atacului artileriei. Aceasta a făcut ca în preajma porților grosimea totală a zidurilor defensive să crească substanțial. Pentru apărarea porților contra inamicilor ajunși în șanțurile de apărare, au apărut bastioanele care prezentau un vârf spre inamic și două fețe orientate spre porțile vecine, spre care din cazematele fortului se putea trage cu tunul în invadatori. Un bun exemplu în acest sens este oferit de Fortul Sf. Gheorghe (Saint George).

Din aceste cauze fortificațiile orașului-cetate Rodos au devenit un sistem defensiv complex cu porți puternic fortificate, cu șicane complicate, poduri mobile, căi de apărare a meterezelor, bastioane, cazemate la nivelul  șanțurilor de apărare, guri de tun și alte capcane iscusite. Aceste ”tracaserii medievale” includeau și amenajări pentru arcași, pentru aruncarea pietrelor și a uleiului încins în capul asediatorilor cățărați pe ziduri, ”foc grecesc”, etc. Gândiți-vă că toate cele enumerate sunt repartizate cu densitatea cuvenită pe o lungime de patru kilometri deoarece incinta fortificată are o formă aproximativ rectangulară cu dimensiunile de 800 m x 1000 m!

Un exemplu remarcabil de fantezie în materie de arhitectură militară îl constituie Poarta Amboise. Ea a fost adusă la forma actuală de către Marele Maestru Emery d’Amboise. Este situată pe un mic ”terre plein”, precedat de un șanț de apărare larg, azi străbătut de un pod cu arcade. Accesul este protejat de două turnuri rotunde masive. Deoarece acestă poartă face accesul la Palatul Marilor Maeștri, planul fortificațiilor porții a fost astfel conceput de către constructor, încât între șanțul de apărare și interiorul cetății se află nu mai puțin de patru porți separate de curți interioare și fortificații! De aceea turcii au numit poarta ”Egri Kapi”, sau Poarta Răsucită

De-a lungul istoriei, considerente de ordin militar-geografic au determinat asaltul cetății Rodos de pe uscat, din direcția Ialysos – Fortul de la Filerimos deoarece asediatorii veniți din această direcție ”aveau orașul la picioare”. Și Cavalerii Ioaniți au atacat fortăreața bizantină din acestă direcție. Ca urmare, fortificațiile din spre vest și sud sunt mult mai puternice decât cele din spre port. Fâșia de teren dintre mare și zidurile estice ale cetății este îngustă, nu este propice pentru un atac din această direcție, așa că fortificațiile de aici sunt mai puțin puternice decât cele din vest.

Apărarea celor patru kilometri de fortificații era asigurată pe secțiuni (bulevarde) de către ”limbile” Ordinului după cum urmează:

–          Bulevardul ”limbii de Franța”        între Poarta Sf. Pavel și Porta de Amboise,

–          Bulevardul ”limbii de Germania”  între Poarta de Amboise și Bastionul Sf. Gheorghe,

–          Bulevardul ”limbii de Auvergne”  între Bastionul Sf. Gheorghe și Turnul Spaniei,

–          Bulevardul ”limbii de Aragon”      între Turnul Spaniei și Turnul Sf. Maria, sau Poarta Sf. Athanasius,

–          Bulevardul ”limbii de Anglia”       între Turnul Sf. Maria și Poarta Sf. Ioan,

–          Bulevardul ”limbii de Provence”   între Poarta Sf. Ioan și Turnul Italiei,

–          Bulevardul ”limbii de Italia”         între Turnul Italiei și Poarta Morilor,

–          Bulevardul ”limbii de Castilia”  între Poarta Morilor și Poarta Sf. Paul, de-a lungul țărmului portului comercial.

Spațiul și obiectivele restrânse ale materialului mă silesc să neîndreptățesc pe marii Maeștri care au condus Ordinul în cele două secole de stăpânire a Rodosului transformând și perfecționând fortificațiile Orașului Rodos în funcție de progresele tehnicii militare. După asediile eșuate ale sultanului Egiptului (1444) și ale sultanului turc Mehmet II (1480), Rodosul putea să creadă că este de necucerit, că este o pavăză sigură a comerțului și a pelerinilor din bazinul oriental al Mediteranei. Între 1480 și 1522 turcii au asediat mai mult sau mai puțin insistent Rodosul. În 1522 însă, în urma unui asediu de șase luni, cu o armată de 100.000 de oameni, sultanul Soliman Magnificul găsește un trădător în persoana marelui cancelar d’Amaral și pune stăpânire pe oraș. Datorită admirației sultanului pentru rezistența eroică a Cavalerilor conduși de Marele Maestru Philippe de Villiers de L’Isle-Adam, supraviețuitorii sunt lăsați să părăsească Rodosul cu treizeci de corăbii (după alte surse cincizeci împreună cu cele ale persoanelor bogate din oraș) cu care și-au salvat avutul, arhivele și relicvele sfinte, printre care prețioasa icoană a Fecioarei de Filerimos, unul dintre simbolurile Ordinului.

O PLIMBARE PRIN PUNCTELE IMPORTANTE ALE FORTIFICAȚIILOR

Pentru a ușura urmărirea imaginilor din descrierea succintă a fortificațiilor alătur o hartă simplă a conturului fortificațiilor cu cele 11 porți de acces din zilele noastre. Ordinea în care se va parcurge conturul zidurilor de apărare este sensul pozitiv trigonometric, începând cu Poarta Amboise care oferă accesul la Palatul Marilor Maeștri ai Ordinului.

Schiță a fortificațiilor medievale ale Orașului Rodos

Schiță a fortificațiilor medievale ale Orașului Rodos

Vedere generală a fortificațiilor privite din spre mare

Prima imagine este făcută din exteriorul Portului Mandhraki ascuns de limba de pământ (digul) pe care se află trei mori de vânt. În fundal apare în toată măreția lui Palatul Marilor Maeștri situat pe fața nordică a fortificațiilor orașului.

Orașul văzut din larg. În prim plan limba de pământ ce închide portul Mandhraki

Orașul văzut din larg. În prim plan limba de pământ ce închide portul Mandhraki

O altă imagine a fortificațiilor văzută de pe vaporul ce pleca spre Lindos dezvăluie extremitatea stîngă a fortificațiilor (Poarta Sf. Pavel) și Fortul Sf. Nicolae care străjuiește intrarea în portul Mandhraki.

Fortul Sf. Nicolae și limba de pămînd ce conduce la Poarta Sf. Pavel

Fortul Sf. Nicolae și limba de pământ ce conduce la Poarta Sf. Pavel

Privind partea de nord a fortificațiilor într-o dimineață, la primele raze ale soarelui, Palatul Marilor Maeștri apare în toată splendoarea lui. Chiar detalii ale fortificațiilor pe care nu le-am observat la prima ”învăluire”, cum ar fi Turnul Sf. Petru, apare vizibil aici printre catargele vaselor ancorate în portul Mandhraki, în partea dreaptă a imaginii.

Fața nordică a fortificațiilor privită din portul Mandhraki

Fața nordică a fortificațiilor privită din portul Mandhraki

Poarta Amboise

Față de imaginea de mai sus, Poarta Amboise este situată în dreapta Palatului Marilor Maeștri, pe fața vestică a Citadelei, vizibilă doar în imaginea următoare. Imaginea are în prim plan șanțul de apărare, iar podul de legătură dintre exterior și cetate conduce la Poarta, situată între cele două turnuri de apărare masive.

Poarta Amboise, șanțul de apărare și podul actual de legătură cu orașul nou.

Poarta Amboise, șanțul de apărare și podul actual de legătură cu orașul nou.

Ne-am angajat pe podul spre poartă și am profitat de oferta generoasă de ”a avea un blazon în spate”, bineînțeles prin uzurpare.

Prima intrare din sistemul defensiv al Porții Amboise

Prima intrare din sistemul defensiv al Porții Amboise

Au mai urmat două porți intermediare până am ajuns la spectaculoasa Poartă a Tunurilor care dădea accesul spre esplanada din fața Palatului Marilor Maeștri. Să nu credeți însă că am intrat prin ea! Am folosit o breșă relativ recentă și am renunțat să înțelegem cât de întortocheată era calea de la exterior spre interior prin această ”Egri Kapi”…

Ultima curte interioară și Turnul Tunurilor în plan secund

Ultima curte interioară și Turnul Tunurilor în plan secund

”Pe vremuri” ieșirea spre esplanadă prin Poarta Tunurilor arăta asemănător cu ce se vede azi mai jos, minus câteva detalii (pietre aruncate de-a valma) care sunt specifice perioadelor de ”reconstituire”.

Poarta tunurilor și esplanada din fața Palatului Marilor Maeștri

Poarta tunurilor și esplanada din fața Palatului Marilor Maeștri

Bastionul Saint George

Urmând plimbarea pe flancul vestic al fortificațiilor, de la Poarta de Amboise am intrat pe Bulevardul limbii de Germania, îndreptându-ne spe Bastionul Sf. Gheorghe. Privit din spre șanțul de apărare, bastionul apare ca un pinten ieșit din zidul cetății. Dar ce pinten!

Bastionul Saint George văzut din spre șanțul de apărare

Bastionul Saint George văzut din spre șanțul de apărare

Pentru a înțelege mai bine structura unui bastion, am preluat de pe Internet o imagine a bastionului privit de sus, lucru imposibil pentru doi turiști-pietoni.

Vedere aeriană a Bastionului Saint George

Vedere aeriană a Bastionului Saint George

Privind imaginea cu ochiul unui ”specialist în arhitectură militară medievală”, se poate desluși suficient de convingător rolul pintenului și rolul ”gurilor de foc” de pe părțile laterale.

Turnul Spaniei

Turnul Spaniei se află între două bulevarde, cel al limbii de Auvergne (spre Bastionul Saint George) și cel al limbii de Aragon. Forma sa este circulară, relativ bine adaptată atacului artileriei.

Turnul Spaniei

Turnul Spaniei

În timpul marelui asediu din 1522, turcii aveau o superioritate numerică covârșitoare și îl aveau în tabără pe însuși Soliman Magnificul cu 100.000 de oameni și 400 de corăbii. De partea apărătorilor erau 7500 de soldați din oraș, 700 cavaleri și 500 de arcași. Atacul a început în sectorul sud-estic, în zona portului, care avea fortificații mai slabe. Însă surpriza atacului a fost cauzată de surparea pereților fortificațiilor bastionului limbii de Anglia pe o distanță de aproximativ 11m. Turcii au descoperit că folosind canalizarea vechiului oraș helenistic pot plasa două mine cu pulbere de tun sub ziduri. Breșa din zid și acoperirea șanțului de apărare cu dărâmături și moloz a permis ienicerilor (după cinci săptămâni de atac furibund fără succes) să intre în oraș. Însă după lupte înverșunate au fost respinși.

Altă vedere a Turnului Spaniei

Altă vedere a Turnului Spaniei

În timpul asaltului din 1522, la 24 septembrie, sub comanda lui Ahmed Pasha Turnul Spaniei a fost cucerit și recucerit de două ori, dar a rămas în mâna Cavalerilor Ioaniți. Eșecul l-a costat scump pe Ahmet Pasha: a fost condamnat la moarte de către Soliman, dar a rămas în viață fiind cel mai bun specialist (inginer am spune azi) turc în materie de fortificații. Oricum, asediul eșuat a adus o scurtă perioadă de acalmie.

Poarta Sf. Athanasios

Această poartă a fost închisă de către Marele Maestru Pierre de Aubusson în 1501 ceea ce explică nivelul de fortificare mai redus, inferior față de cel de la Poarta de Amboise de exemplu. Un turn rotund (Turnul Sf. Maria) a fost construit în 1441 pentru a controla accesul la poartă. Turnul Sf. Maria este vizibil în spatele porții.

Poarta Sf. Athanasios văzută din spre orașul nou

Poarta Sf. Athanasios văzută din spre orașul nou

În ziua Crăciunului din 1522, după capitularea orașului, Soliman Magnificul își face intrarea în oraș prin Poarta Sf. Athanasios care a fost deschisă special pentru această ocazie. Sultanul a dat apoi comanda ca poarta să fie închisă definitiv. Așa a rămas până în 1922 când a fost deschisă cu ocazia celei de-a 400 aniversări a capitulării. Și de atunci a rămas deschisă.

Intrarea prin Poarta Sf. Athanasios

Intrarea prin Poarta Sf. Athanasios

Deasupra porții se vede blazonul Marelui Maestru Pierre de Aubusson încadrat de un grifon și un leu. Sub blazon este lizibil anul plasării, 1486, și o inscripție.

Poarta Sf. Ioan, sau Poarta Koskinou

Această poartă este situată pe fața sudică a citadelei și avea rolul de a proteja fortificațiile anterioare făcute de alți Mari Maeștri.

Poarta Sf. Ioan privită din șanțul de apărare

Poarta Sf. Ioan privită din șanțul de apărare

Intrarea prin Poarta Sf. Ioan

Intrarea prin Poarta Sf. Ioan

Poarta Akandia

Această poartă permitea accesul spre portul orașului situat în golful Akandia. Pe harta fortificațiilor este portul din dreapta digului cu morile de vânt. Orașul Rodos are practic trei porturi: portul Mandhriki, portul Kolona (la mijoc pe harta fortificațiilor) și portul din golful Akandia.

Poarta Akandia

Poarta Akandia

Poarta este privită din spre exteriorul orașului.

Poarta Sfintei Maria

Începând cu Poarta Morilor de vânt se intră în zona fortificațiilor maritime ale orașului. Din păcate nu am o fotografie a Porții morilor de vânt. De aceea voi trece la poarta următoare, Poarta Sf. Maria, care oferă în planul secund o priveliște frumoasă asupra portului Kolona, a Porții Sf. Pavel și a Turnului Nailac sub forma actuală.

Poarta Sf. Maria

Poarta Sf. Maria

Poarta Sf. Maria se află în apropiere de ruinele bisericii gotice Fecioara Burgului (Panagia tou Bourgou) din cartierul grecesc al citadelei. De aceea vă ofer o vedere a porții împreună cu ruinele gotice ale bisericii Fecioarei Burgului.

Poarta Sf. Maria privită de la ruinele bisericii gotice ”Fecioara Burgului”

Poarta Sf. Maria privită de la ruinele bisericii gotice ”Fecioara Burgului”

Poarta Marinei

Există o mică confuzie în diversele surse de informație turistică. De multe ori această poartă este numită Poarta Sf. Ecaterina. Doar că aceeași denumire apare pe unele hărți și în locul Porții morilor de vânt pentru motivul aparent simplu că în apropierea Porții Morilor de vânt se află ruinele bisericii Sf. Ecaterina. Personal, optez pentru denumirile înscrise pe harta de la începutul prezentării. Argumentația mea este una dintre variantele posibile, dar mie mi se pare logică.

Poarta Marinei privită din spre mare

Poarta Marinei privită din spre mare

Detaliu al Porții Marinei văzută din spre plajă

Detaliu al Porții Marinei văzută din spre plajă

Poarta Marinei privită din interiorul orașului

Poarta Marinei privită din interiorul orașului

Poarta Marinei a fost poarta principală a orașului. A fost construită în 1478 de către Marele Maestru Pierre d’Aubusson în ideea întăririi fortificațiilor orașului contra unui atac otoman, deși plaja îngustă făcea puțin probabil un astfel de atac. De aceea poarta a fost (poate) mai mult o operă de artă decât de arhitectură militară.

Poarta Arnaldo

Este o poartă mică ce permite accesul spre fostul Spital al Cavalerilor Ioaniși, azi Muzeul Arheologic al Rhodosului.

Vedere exterioară a Porții Arnaldo

Vedere exterioară a Porții Arnaldo

Poarta Arnaldo văzută din orașul vechi

Poarta Arnaldo văzută din orașul vechi

Poarta Arsenalului

Este o deschidere modernă în zidurile citadelei pentru a da acces din spre oraș spre portul comercial.

Vedere exterioară a Porții Arsenalului

Vedere exterioară a Porții Arsenalului

Poarta Arsenalului văzută din orașul vechi

Poarta Arsenalului văzută din orașul vechi

Poarta Libertății

Această poartă a fost străpunsă în zidurile cetății în anul 1924 de către ocupanții italieni care erau priviți ca eliberatorii insulei de sub stăpânirea turcă.

Vedere exterioară a Porții Libertății (Elefteria)

Vedere exterioară a Porții Libertății (Elefteria)

Poarta Libertății (Elefteria) văzută din orașul vechi

Poarta Libertății (Elefteria) văzută din orașul vechi

Poarta Sf. Pavel

Poarta Sf. Pavel se află în partea de nord-est a citadelei, este încadrată de un zid de înălțime redusă, dar este prevăzută cu un turn care poartă același nume. Numele actual i-a fost dat de Marele Maestru Pierre de Aubusson care a refăcut poarta prin anul 1477 și a plasat pe turn basorelieful cu Sf. Pavel.

Digul, Poarta Sf. Pavel, zidul fortificației și Turnul Nailac în forma actuală

Digul, Poarta Sf. Pavel, zidul fortificației și Turnul Nailac în forma actuală

Intrarea prin Poarta Sf. Pavel

Intrarea prin Poarta Sf. Pavel

Privire de pe meterezele porții spre portul Kolona

Privire de pe meterezele porții spre portul Kolona

Turnul Nailac a fost construit între 1396 – 1421, la capătul digului pe care se găsea Poarta Sf. Pavel, pentru a supraveghea și proteja intrarea portului comercial Kolona. Avea formă pătrată și o înălțime de 46 m. A fost puternic afectat de cutremurele din sec. XIX și a fost demolat de administarația otomană. Imaginea de mai jos redă un desen al porții de la finele anului 1700.

Așa se prezenta vechiul Turn Nailac (desen din  1700)

Așa se prezenta vechiul Turn Nailac (desen din 1700)

Zidul de incintă, actualul Turn Nailac și în plan secund Turnul Saint Ange (sau Turnul Franței) din portul Kolona

Zidul de incintă, actualul Turn Nailac și în plan secund Turnul Saint Ange (sau Turnul Franței) din portul Kolona

O vedere detaliată a Turnului Nailac în forma actuală

O vedere detaliată a Turnului Nailac în forma actuală

Poarta Sf. Pavel în razele dimineții privită din spre Fortul Sf. Nicolae

Poarta Sf. Pavel în razele dimineții privită din spre Fortul Sf. Nicolae

Fortul Sf. Nicolae

Turnul Sf. Nicolae a fost construit de către Cavalerii Sf. Ioan între 1461 și 1467 sub conducerea marelui maestru Raimondo Zacosta. După primul asediu al Citadelei Cavalerilor, Marele Maestru Pierre de Aubusson construiește un bastion în jurul turnului. Numele bastionului vine de la numele capelei din interiorul fortului. Sfântul Nicolae era patronul protector al călătorilor, iar Sfântul Elmo era patronul marinarilor. În fortificațiile Valettei din Malta, fortul Sf. Elmo a avut deasemenea un important rol defensiv.

Fortul Sf. Nicolae privit din spre orașul nou

Fortul Sf. Nicolae privit din spre orașul nou

Bastionul Sf. Nicolae a avut un rol important în apărarea portului militar Mandhraki din timpul dominației Cavalerilor. El a fost punctul forte al apărării victorioase în asediul din 1480. În asediul final din 1522-1523, în cea mai feroce bătălie de apărare a Rodosului, a fost transformat într-o ruină.

Fortul Sf. Nicolae privit din spre dig

Fortul Sf. Nicolae privit din spre dig

Fortul și morile de vânt

Fortul și morile de vânt

Fortul privit din larg

Fortul privit din larg

Azi morile de vânt sunt o prezență exotică în peisajul Rodosului. În perioada de înflorire a comerțului cu cereale tranzitate prin porturile orașului, morile de vânt aveau un rol practic important. Ele transformau în făină grâul sosit. Morile de vânt erau numeroase. O poartă a orașului era Poarta Morilor de vânt. Denumirea era justificată deoarece pe limba de pământ dintre Poarta orașului și Turnul Saint Ange, sau Turnul Franței, funcționau 13 mori de vânt pentru uzul portului comercial. Azi au mai rămas 3 mori de vânt cu rol pur decorativ. Și în portul Mandhraki, pe limba de pământ dintre Poarta Sf. Pavel și Fortul Sf. Nicolae, se mai află trei mori decorative. Mai există patru  mori de vânt (destul de ruinate) pe bulevardul Akti Kalymnou-Lerou ce însoțește plajele de pe coasta Mării Egee, pornind de la Acvariu. Partea cu portul Mandhraki se află pe coasta mediteraneeană a insulei!

Fortul, digul cu morile de vânt și în fundal Poarta Sf. Pavel

Fortul, digul cu morile de vânt și în fundal Poarta Sf. Pavel

Turcii otomani au reconstruit fortul și în anul 1863 l-au transformat în far. În 2007 fortul, sau Turnul Sf. Nicolae, a fost reactivat ca far pentru corăbiile ce se îndreaptă spre unul din porturile orașului. Probabil transformarea lui în far ar fi trebuit să atragă după sine și schimbarea numelui în Turnul Sf. Elmo, deoarece fenomenul ”focul Sf. Elmo” este un fenomen luminos care apare în anumite condiții, înainte de furtună, pe catargele corăbiilor. Dar… în 1863 turcii nu erau Cavaleri Ioaniți, Rodos nu este Malta, iar Sfântul Nicolae a rămas un bun patron al călătorilor. Pe de altă parte vapoarele de acum nu mai sunt corăbiile Evului Mediu și nici marinarii de azi nu seamănă cu cei din vechime.

Sursele folosite pentru elaborarea textului prezentat

  1. RHODES d’ hier et d’ aujourd’ hui, Editions Michalis TOUBIS

Este un ghid turistic ce nu are în mod hotărât pretențiile unui Guide Bleu al editurii Hachette, dar are imagini aeriene admirabile ale Citadelei și ale celor trei porturi. Pentru descrierea Fortificațiilor l-am folosit doar sporadic.

O admirabilă sursă de informație este site-ul de mai jos. Îl recomand cu căldură. Are avantajul deosebit al postării textului atât în variantă franceză cât și engleză. Cercetați-l și veți fi încântați! Autorul și-a protejat (atât cât a putut) munca. Nu poți copia nimic, nici text nici imagine. Îi dau dreptate, motiv pentru care citez primele fraze pe care le vezi când accesezi site-ul: ” La réalisation de ces pages m’a pris de longs mois de travail: pour ne pas faciliter la tâche des degueulasses qui pompent mes sites, la carte du site est supprimée.”

  1. http://dominicus.malleotus.free.fr/rhodes/ville_rhodes_-_fortifications.htm

Urmează sursele mai mult sau mai puțin ”libere”. Am folosit cel puțin următoarele surse de informație de proveniență Internet:

  1. http://en.wikipedia.org/wiki/Rhodes_(city)
  2. http://en.wikipedia.org/wiki/Colossus_of_Rhodes
  3. http://www.histoire-fr.com/sept_merveilles_du_monde_6.htm
  4. http://fr.wikipedia.org/wiki/Ordre_de_Saint-Jean_de_Jérusalem
  5. http://en.wikipedia.org/wiki/Fortifications_of_Rhodes
  6. http://romeartlover.tripod.com/Rodi3.html

 Avertisment :

 Îmi este practic imposibil să evaluez proporțiile plagiatului, prelucrării și al contribuțiilor proprii în alcătuirea textului pe care l-am postat deoarece:

–          Textele originale folosite la întocmirea textului sunt în franceză și engleză, deci trebuiau traduse. Dar… traduttore traditore, deci chiar traducerile sunt adaptări,

–          Textul redactat nu este o lucrare ce va fi trecută în CV-ul cuiva, nici teză de doctorat, nici material scos la vânzare. El este destinat bucuriei gratuite de a descoperi un episod din istoria orașului Rodos și faptele Cavalerilor Ordinului Sf. Ioan de Ierusalim, Rodos și Malta.

 Ioan Soran

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s