RETABLE SAU PANOURI DE ALTAR PICTATE ORI SCULPTATE

Subiectul postării face parte dintr-o tematică vecină cu arhitectura religioasă. Panourile de altar sunt elemente decorative specifice bisericilor catolice. Ele atrag atenția prin locul central pe care-l ocupă altarul (căruia îi sunt dedicate) în construcția bisericii și ritualul religios, prin valoarea lor artistică și prin ideea căreia i se supune aranjamentul imaginilor pictate și/sau sculptate.
Vizitând o biserică, reacția naturală este căutarea altarului principal și a eventualelor altare secundare, fotografierea lor și culegerea unor informații legate de subiectele fotografiate. Așa a luat naștere, în timp, o colecție personală de imagini cu altare precum și interesul de a descoperi ideile după care putea fi ordonată această colecție. Ordonarea ideilor și a imaginilor permite ulterior și aflarea răspunsului la unele întrebări, cum ar fi cele din lista scurtă de mai jos:
– Căror necesități, sau idei le răspunde structura cu panouri de altar,
– Cum au apărut și cum au evoluat,
– Care este relația panourilor de altar cu alte elemente decorative ale arhitecturii religioase catolice sau ale altor culte.

DESPRE ALTAR ȘI EVOLUȚIA DECORAȚIEI SALE

În liturghia creștină primitivă, masa altarului era simbolul lui Isus Cristos și era interzis să se pună ceva pe această masă. În sec.IX o autorizație pontificală permite așezarea unei racle cu relicve pe altarele laterale. La sfârșitul sec. XI, în spatele altarului se plasa un perete supraînălțat cu imagini sculptate sau pictate [1]. Odată cu Reforma și noul rit de practicare a misterului eucharistic apare posibilitatea de a pune în spatele altarului o construcție mai înaltă deoarece clericii nu mai stăteau în spatele altarului, cu fața spre public (nava principală a bisericii), ci în fața altarului, cu spatele spre public [2]. Tablourile de altar au apărut în sec. XIII și erau destinate în mod special onorării Sfintei Fecioare Maria și a celor două ordine călugărești importante, franciscanii și dominicanii. Construcția cu tablourile (sau sculpturile) plasate în spatele altarului capătă în limbile romanice numele echivalent termenului latinesc retro tabula altaris : în spatele mesei altarului. În franceză – retable – , în spaniolă – retablo – iar în italiană – pala d’altare. În mod frecvent un retable este compus din mai multe panouri, două pentru diptic, trei pentru triptic și mai multe pentru poliptic.
În scurt timp aceste ”retable” au devenit adevărate povești în imagini sau sculpturi. Construcția panourilor pictate s-a complicat treptat. Unele panouri au fost pictate și pe spate, iar contrucția permitea închiderea panourilor, acțiune care făcea vizibilă pictura de pe spatele panourilor. ”Retablul” era închis în timpul săptămânii (se vedea o serie de picturi), iar duminica și în zilele de sărbătoare se deschidea și se vedeau tablorile principale, de regulă mai somptuoase.
Construcția retablului din Issenheim (Germania) are chiar trei moduri de prezentare: închis (este vizibilă scena răstignirii la care asistă și Sf. Ioan Botezătorul), prima deschidere (panoul central precedent se deschide pe linia de simetrie mediană dezvăluind în centru o Naștere a Mântuitorului cu corul de îngeri, în stânga Bunavestire, iar în dreapta Învierea) și deschiderea a doua (pe aceeași linie de simetrie centrală, panoul median se deschide la rândul său și se rabate peste imaginea precedentă făcând vizibile: în centru sculpturile originale ale retablului – Sf Anton în mijloc, la stânga Sf. Augustin, la dreapta, Guy Guers, un personaj contemporan, probabil din Ordinul călugăresc Sf. Anton – ).
Evoluția structurii retablului a adus un registru inferior cu tablouri având înălțime mică, dar desfășurate pe orizontală. Rolul acestui registru (predelă) era de a înălța tablurile centrale ”importante”, pentru o vizibilitate mai bună. Subiectele tablourilor din predelă au de regulă legătură cu temele tratate în panourile principale. Ulterior a apărut și un al treielea registru suprapus registrului median principal, un fel de coronament. Rolul acestui registru era de a dezvolta construcția pe verticală și a-i adăuga elemente decorative gotice sau baroce. Pentru a elimina ipoteza creativității în materie de neologisme fără acoperire, mi se pare potrivit să redau semnificația câtorva sintagme în conformitate cu dicționarele românești în vigoare.

RETÁBLU (‹ fr.) s. n. Partea din spate, din lemn, decorată (pictată sau sculptată), a unui altar. De origine paleocreștină, capătă o mare dezvoltare în Ev. med. și în special în Renaștere. Printre cei mai cunoscuți artiști care au pictat r. se numără J. van Eyck. Sursa: DE (1993-2009)
PREDÉLĂ, predele, s. f. Partea inferioară a unui tablou reprezentând scene în legătură cu obiectul principal din tablou. – Din fr.prédelle, it. predella. Sursa: DEX ’98 (1998)
PINÁCLU (‹ fr. {i}; {s} lat. pinna „crenel”) s. n. (ARHIT.) Element constructiv și totodată decorativ, de forma unei piramide sau a unei clopotnițe mici, așezat în partea superioară a unui contrafort spre a-i spori stabilitatea; a fost folosit cu precădere în arhitectura gotică (ex. altarul bisericii Sankt Wolfgang, Austria). În arhitectura medievală românească, p. apare adesea la monumentele gotice din Transilvania (la corul Bisericii Negre din Brașov p. sunt decorate cu fleuroane). Sursa: DE (1993-2009)
 Textul integral vă propune vizionarea a două retable sculptate integral (în lemn), a unui retablu pictat integral și a unui retablu pictat și sculptat. Din motive lesne de înțeles, postarea se va face în două etape, două părți.
 În primul caz este vorba de altarul Sfântului Sânge în biserica Sf. Iacob din Rothenburg ob der Tauber și altarul Mariei în biserica Domnului Dumnezeu din Creglingen. Ambele altare au fost decorate cu sculpturi de către artistul german Tilman Riemenschneider. Prezentarea acestor două altare va constitui prima parte a postării.
 Altarul pictat integral este altarul Mielului Mistic realizat de Jan van Eyck.
 Retablul realizat atât cu picturi, cât și cu sculpturi este retablul din Issenheim realizat de Matthias Grünewald.

PARTEA I

RETABLE  SCULPTATE ÎN LEMN

DE CĂTRE ARTISTUL TILMAN RIEMENSCHNEIDER

Notiță biografică. [3], [4] Tilman Riemenschneider (aprox. 1460 – 1531) este unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai sculpturii goticului german târziu. A sculptat în special în lemn (de tei), dar are și multe lucrări de sculptură în piatră. Deși cariera sa coincide cu perioada Renașterii italiene, a rămas neinfluențat de sculptura italiană, practicând la fel ca Veit Stoss (1450 – 1533) sculptura caracteristică goticului german tardiv.

S-a născut în orașul Heiligenstadt in Eichsfeld din Turingia de azi. Datorită unor conflicte politice în care a fost implicată familia, se mută în Osterode unde își petrece copilăria. Se spune că la vârsta de 18 ani ajunge și la Würzburg. În jurul anului 1473 începe să învețe sculptura și comerțul cu opere de artă în zona Strasbourg și Ulm. Pentru a deveni meșter, în timpul uceniciei trebuia să treci pe la mai multe ateliere ca să câștigi experiență. Se cunosc puține detalii ale acestei perioade, dar este foarte probabil că a intrat în contact (cel puțin) cu operele pictorului și gravorului german Martin Schongauer.

În 1483 se stabilește la Würzburg, unde în decembrie 1483 devine membru al breslei ”Sf. Luca”, breasla pictorilor, sculptorilor, și sticlarilor. În scurt timp devine meșter artist și în paralel om de afaceri. A primit multe comenzi din partea Bisericii și a consiliului orășenesc din Würzburg. Prima comandă mare o primește în 1490 din partea orașului Rothenburg ob der Tauber, un altar închinat Sf. Francisc în biserica Sf. Iacob. În jurul anului 1500 se bucura deja de o bună reputație și devine un cetățean de frunte al Würzburgului. Atelierul său de sculptură avea deja 40 de ucenici, iar proprietățile sale îi aduceau un venit bun. În 1504 devine membru al Consiliului de conducere al Würzburgului, iar între 1520 și 1524 este chiar primar al orașului. În timpul războiului țărănesc din Germania consiliul orașului se aliază țăranilor revoltați, intrând în conflict cu Prințul-episcop de Würzburg. Armata țărănească este înfrântă, iar Tilman este închis în fortăreața Marienberg. Acolo este torturat și conform legendei ambele mâini i-au fost fracturate intenționat. După eliberare a dus o viață retrasă până în 1531 când moare. A fost dat uitării și abia în secolul XIX a fost redescoperit. La această paranteză destul de lungă a recunoașterii operei sale artistice a contribuit mult un soi de iconoclasm al Reformei protestante care nu aprecia decorarea bisericilor cu opere de artă.

 Riemenschneider și sculptura goticului târziu german. [5] Evul Mediu apusean a fost de la începuturi creștin. Arta acelui timp a apărut și s-a dezvoltat aproape exclusiv pentru a servi scopurilor religioase. Altarele s-au bucurat de o atenție deosebită deoarece atunci, ca și astăzi, ele reprezintă locul unde are loc punctul culminant al liturghiei, transformarea pâinii și a vinului. De aceea altarele sunt și arhitectural punctul central al bisericilor. În perioada gotică altarele au devenit treptat și punctul ”optic” central al bisericii.

În perioada gotică târzie altarele sculptate aveau panoul central realizat cu sculpturi tridimensionale, iar panourile laterale (”aripile”) aveau fața interioară realizate în basorelief, iar fața posterioară pictată, pentru a putea fi închise-deschise, oferind astfel enoriașilor două vederi. Sculpturile tridimensionale ale panoului central erau de regulă pictate, ceea ce oferea și posibilitatea unor ”retușuri” ale erorilor de realizare.

Inovațiile introduse de Riemenschneider sunt următoarele:

–          Renunțarea la pictarea figurilor sculptate. Aceasta însemna și renunțarea la corectura eventualelor greșeli, deci stăpânirea meseriei la un un nivel de excepție. Numai buzele și ochii aveau ușoare tentă de culoare, iar ansamblul era acoperit cu un lac special.

–          Panourile laterale nu mai sunt pictate pe spate și nici altarul nu se mai închide. Dar panourile nu mai sunt complet netransparente, ele devin ferestre ajurate care-i permit artistului să obțină efecte spațiale interesante. Efectele de lumină creează senzația unor spații interioare în care se mișcă personajele. Altarul Sfântului Sânge din biserica Sf. Iacob din Rothenburg este cel mai reușit exemplu al acestei puneri în scenă a luminii.

–          Deși varietatea tipurilor de figuri este redusă, respectând astfel unele reguli ale tradiției medievale târzii (personajul X trebuia recunoscut fie după tipul feței, fie după semne speciale legate de viața lui: chei, fierăstrău, sabie, scoică, etc.) Riemenschneider acordă o mare atenție mâinilor: gesturile ”ilustrează” acțiunea.

Influențe vizibile în opera sa provin din spațiul larg german pe care l-a străbătut în perioada de formare: Rinul superior și spațiul șvăbesc. Chiar dacă nu există dovezi că ar fi călătorit în Tările de Jos, sunt vizibile influențe ale picturii zonei sudice, cum ar fi pictura lui Rogier van der Weyden și ale sculpturii, cu care a venit în contact prin reprezentări grafice care circulau destul de mult în acea vreme.

  1.  RETABLUL  ALTARULUI  SFÂNTULUI  SÂNGE,  Der Heilig-Blut-Altar  [6]

Biserica evanghelică-luterană Jakobskirche din Rothenburg ob der Tauber a fost construită între anii 1311 și 1484 ca biserică de rit latin. În 1544 devine biserică reformată. Ea adăpostește retablul unui altar închinat relicvei Sfântului Sânge, relicvă pe care o poseda biserica Sf. Iacob. Tilman Riemenschneider realizează sculpturile retablului în lemn de tei între anii 1501 și 1505. Relicva (stropi din Sfântul Sânge) se află închisă într-o capsulă din cristal de stâncă, amplasat în crucifixul situat deasupra retablului. Aspectul general al ansamblului este redat în imaginea de mai jos. Pentru a face o legătură între imaginea de mai jos și considerațiile precedente referitoare la structura posibilă a unui retablu, putem nota că acest retablu are practic patru registre orizontale. Predela constituită de registrul inferior, cu Isus răstignit pe cruce însoțit la dreapta și la stânga de doi îngeri. Panourile principale ale retablului sunt trei, deci este vorba despre un triptic. Coronamentul are aici două registre: primul este constituit de Crucifixul cu relicva, flancat de Fecioara Maria și un înger, iar al doilea este format din statuia lui Isus ca Om al Durerii. Desigur, se adaugă decorația gotică flamboaiantă cu pinacluri și volute.

Ansamblul decorației altarului închinat Sfântului Sânge (Heilig-Blut-Altar)

Ansamblul decorației altarului închinat Sfântului Sânge (Heilig-Blut-Altar)

Crucifixul cu relicva Sângelui Mântuitorului se vede mai bine în detaliul următor. Fecioara, crucifixul cu doi îngerași la baza crucii și îngerul situat în dreapta crucifixului (invizivil în detaliul prezentat) constituie primul registru al coronamentului.

Relicva se află în recipientul de cristal de stâncă la intersecția brațelor crucii.

Relicva se află în recipientul de cristal de stâncă la intersecția brațelor crucii.

Aspectul general al panourilor este al unui triptic. Panoul din stânga prezintă intrarea lui Isus în Ierusalim (Duminica Floriilor), panoul central Cina cea de Taină, iar panoul din dreapta rugăciunea de pe Muntele Măslinilor înainte de arestarea lui Isus. Cele trei panouri sunt fixe, tripticul nu se închide. Predela retablului, este redată mai jos și îl prezintă pe Isus răstignit și doi îngeri care însoțesc crucea. Cel din stânga ține în brațe stâlpul de care a fost legat Isus când L-au biciuit, iar îngerul din dreapta ține o cruce similară cu cea pe care a murit Mântuitorul. Acestea sunt semnele majore ale Patimilor Mântuitorului. Uneori este figurat și buretele cu oțet și lancea cu care a fost străpuns Mântuitorul.

Registrul inferior al retablului (Predela)
Registrul inferior al retablului (Predela)

Sculpturile în lemn ale artistului sunt monocrome, noblețea culorii lemnului de tei fiind subliniată printr-o savantă dramaturgie a luminii, în care ajurarea fundalului și dispunerea spațială a personajelor joacă un rol important. Intrarea lui Isus în Ierusalim se vede în panoul stâng al tripticului, un relief care conform relatării din Evanghelii, (Matei 21: 8-11; Marcu 11: 7-10), îl prezintă pe Isus călare pe mânzul de asină însoțit de apostoli și un om în fața mânzului care-și așterne hainele înaintea celui ce vine întru numele Domnului.

Intrarea în Ierusalim

Intrarea în Ierusalim

Scena Cinei celei de Taină are un dramatism puternic, Riemenschneider prezentând reacția apostolilor la anunțul Mântuitorului că trădătorul este printre comeseni și îl va vinde. Fețele apostolilor exprimă teamă, indignare, uimire. Discută între ei, schițează perplexitatea ca al doilea apostol din prim plan-stânga, al cărui braț căzut exprimă neputința de a-și imagina așa ceva. Ioan, apostolul cel mai apropiat de Isus, cuprins de mâhnire, are capul culcat pe brațe în direcția Învățătorului.

Panoul central cu scena Cinei cele de Taină

Panoul central cu scena Cinei cele de Taină

Surprinzătoare este și aranjarea personajelor. Locul central, în prim plan, este ocupat de Iuda, recognoscibil prin punga cu arginții trădării în mână și încins cu o funie, care sugerează modul de sinucidere al vânzătorului. Isus este în planul secund și îl privește insistent pe Iuda. În mâna dreaptă ține o bucată de pâine, trupul Său (?). Trăsăturile feței lui Iuda sunt surprinzător de asemănătoare cu cele ale Mântuitorului. Dacă în mod imaginar dislocăm pe Iuda din ansamblu, grupul apare înjumătățit, iar figura lui Ioan este mai clar vizibilă. La prima vedere, superficială, în prezența lui Iuda în prim plan, vizitatorii numără adesea doar unsprezece apostoli.

Isus rugându-se pe Muntele Măslinilor

Isus rugându-se pe Muntele Măslinilor

Această sculptură monumentală arată preocuparea artistului pentru mesajul compoziției și mai puțin pentru estetica ei deoarece Riemenschneider rămâne atașat goticului tardiv. Fiind vorba de mesajul încriptat în sculptura acestui retablu, este interesant de semnalat că în panoul din dreapta al retablului, cei trei apostoli care-L însoțesc pe Isus, Petru, Iacob și Ioan dorm având în brațe câte o carte (doi dintre ei), iar unul se sprijină (se pare) pe un maldăr de manuscrise. Ghidul însoțitor care a comentat retablul afirma că Riemenschneider sugerează în acest fel că Vechiul Testament (Cartea) ar fi incapabil să-i mențină pe apostoli în comuniune cu Isus aflat în suferință.

2.     RETABLUL ALTARULUI MARIEI,  Der Marien-Altar [7],[8]

Altarul Mariei din Biserica Domnului (Herrgottskirche) aflată în localitatea Creglingen de pe valea Tauberului, nu departe de Rothenburg ob der Tauber. Unii îl consideră cel mai renumit ansamblu sculptural de tip retable realizat de Tilman Riemenschneider. Legenda spune că, în anul 1384, un țăran aflat la arat pe ogorul său a găsit o ostie întreagă, nevătămată. Pe locul în care a fost găsită ostia a început construcția unei capele, care a fost definitivată în 1389, anul sfințirii sale de către episcopul Gerhard din Würzburg. În scurt timp localitatea Creglingen a devenit loc de pelerinaj. După Reformă, în 1525 biserica a devenit evanghelică.

Retablul altarului a fost sculptat de către Tilman Riemenschneider după definitivarea retablului închinat Sfântului Sânge din Rothenburg, adică aproximativ între anii 1505 – 1508. Ansamblul altarului este înalt de 9,20 m și are o lățime de 3,78m. În mod ciudat, legat de locul în care a fost găsită ostia, altarul este în mijlocul bisericii. Tema ansamblului este Înălțarea la cer a Fecioarei Maria și Încoronarea ei. Vederea generală a ansamblului este dată în imaginea de mai jos.

Altarul Fecioarei Maria din Creglingen, realizat de Tilman Riemenschneider

Altarul Fecioarei Maria din Creglingen, realizat de Tilman Riemenschneider

Se observă că structura compoziției este similară celei întâlnite la Rothenburg, adică patru registre: predelă sculptată (neajurată), tripticul central și coronamentul realizat tot în două registre, Încoronarea Fecioarei Maria și Isus Omul Durerii, Suferinței.

Întreg ansamblul se află într-o stare foarte bună deoarece în perioada în care a fost în vogă iconoclasmul protestant, altarul a fost ascuns într-o construcție de lemn care servea la depunerea unor coroane în memoria morților. Abia în 1832 îngrijitorul bisericii, motivat probabil de descoperirea întâmplătoare a pietrei funerare a lui Tilman Riemenschneider la Würzburg, a avut curiozitatea să vadă ce se află după scândurile pe care 300 de ani au fost depuse coroane în cinstea morților.

Altarul Mariei se mai bucură și de o ”minune luminoasă”. În jurul datei de 15 August (Ridicarea la cer a Fecioarei Maria) prin rozeta vestică a bisericii, lumina soarelui care apune iluminează chiar partea centrală a altarului, pe Fecioara ridicându-se la cer. Riemenschneider a exploatat aranjamentul spațial deoarece, din vechime, zilei de 15 August i se dădea o semnificație deosebită; Ridicarea la Cer a Fecioarei Maria fiind considerată pentru muritori drept ziua de naștere a vieții veșnice.

Vom parcurge ansamblul altarului de jos în sus, registru după registru. Începem cu predela constituită din trei nișe. Cea din stânga prezintă Închinarea celor trei Magi (Oameni înțelepți). Fiind vorba despre un altar închinat Mariei, cei trei Magi aduc ofrandele lor doar Mariei. Nișa din mijloc conținea monstranța cu relicva, care în decursul timpului a dispărut.

Predela retablului

Predela retablului

Nișa din dreapta predelei îl prezintă pe Isus-Copilul discutând în Templu cu învățații. Printre acei învățați putem vedea figura lui Tilman, în dreapta. Detalii ale acestor imagini sunt prezentate în continuare.

Închinarea celor trei Magi

Închinarea celor trei Magi

Copilul Isus discută în Templu cu învățații

Copilul Isus discută în Templu cu învățații

Registrul al doilea, tripticul, are panourile laterale sculptate în basorelief. Panoul central este un amestec judicios de sculptură altorelief și sculptură tridimensională. Panoul lateral stânga prezintă în partea superioară vizita Mariei la verișoara sa Elisabeta, iar în partea inferioară Bunavestire. Scena Buneivestiri este plină de gingășie. Fecioara are mâinile împreunate pe piept și este în genunchi în fața unei cărți deschise. Este ușor întoarsă spre vizitatorul neașteptat, se pare că ascultă cu atenție vestea pe care i-o comunică Arhanghelul Gabriel. Gestul pe care-l face Arhanghelul este un gest de binecuvântare. Îmbrăcămintea ambelor personaje și penajul aripilor sunt tratate în stilul specific artistului, cu falduri bogate și minuțios realizate. Panoul central  o prezintă pe Fecioara Maria ridicată la cer de un grup de îngeri care o înconjoară. Este deasupra grupului apostolilor care se roagă, unii îngenunchiați, alții citind, sau privind cu evlavie evenimentul la care participă.

Tripticul altarului

Tripticul altarului

Artistul a lucrat cu atâta dragoste și talent chipul Fecioarei Maria încât imaginea ei cu mâinile împreunate se bucură de o largă circulație, motiv pentru care vi-o ofer pentru a vă bucura.

Detaliu la Înălțarea Fecioarei Maria

Detaliu la Înălțarea Fecioarei Maria

Panoul lateral dreapta are în partea superioară scena Nașterii Mântuitorului. Fecioara îngenunchiată se roagă cu mâinile împreunare, iar Pruncul gol este așezat pe faldurile mantiei Mamei Sale. Sfântul Iosif este în picioare și se roagă, iar animalele privesc scena din spatele Mariei. Partea inferioară a panoului povestește prezentarea lui Isus la Templu. Simeon ține Pruncul în brațe, iar în spatele Mariei și a lui Iosif se poate vedea și prorocița Ana pomenită în Evanghelia după Luca.

Primul registru al coronamentului altarului conține o singură scenă, Încoronarea Mariei. Tatăl și Fiul o încadrează pe Fecioara Maria, iar doi îngeri țin coroana cu care Ea va deveni Regina Cerurilor. Ultimul registru al coronamentului este asemănător cu cel întâlnit deja la Altarul Sfântului Sânge, are un singur personaj, pe Isus Cristos ca Omul Suferinței, al Durerii.

Încoronarea Mariei și Isus Omul Durerii

Încoronarea Mariei și Isus Omul Durerii

Acest tip de reprezentare în pictură și sculptură se bazează pe paragraful 3 din capitolul 53 din cartea profetului Isaia: ”Disprețuit era și cel din urmă dintre oameni: om al suferinței și deprins cu durerea; unul de care să-ți acoperi fața, când îl vezi; disprețuit și socotit ca nimic.”  Imaginea iconică devoțională numită ”Omul Durerii” îl arată pe Cristos de obicei gol mai sus de talie, cu rănile patimilor sale expuse pe mâini, picioare și lateral, adesea încoronat cu spini și uneori însoțit de îngeri. Această reprezentare s-a dezvoltat în Europa secolului XIII și a fost foarte populară în Europa de Nord. Imaginea s-a dezvoltat și s-a răspândit în iconografie chiar după Renaștere, însă ”Omul durerii” în multiplele sale forme artistice este mai mult o expresie vizuală a pietății Evului Mediu târziu, care s-a născut din contemplația mistică.

În partea a doua a prezentării retablelor, într-o postare ulterioară, vor figura exemple de retable pictate integral și mixte, adică pictură și sculptură.

Pentru redactarea materialului am folosit cel puțin următoarele surse:

  1. http://fr.wikipedia.org/wiki/Renaissance_du_XIIe_siècle
  2. http://fr.wikipedia.org/wiki/Retable
  3. http://de.wikipedia.org/wiki/Tilman_Riemenschneider
  4. http://www.visual-arts-cork.com/sculpture/tilman-riemenschneider.htm
  5. http://www.wissen.de/bildwb/riemenschneider-altaere-letzte-meisterwerke-der-spaetgotik
  6. http://de.wikipedia.org/wiki/Stadtkirche_St._Jakob_(Rothenburg_ob_der_Tauber)
  7. http://de.wikipedia.org/wiki/Herrgottskirche_(Creglingen)
  8. http://www.tourismus-taubertal.de/texte/seite.php?id=119351

Avertisment :

Îmi este practic imposibil să evaluez proporțiile plagiatului, prelucrării și al contribuțiilor proprii în alcătuirea textului pe care l-am postat deoarece:

–          Textele originale folosite la întocmirea textului au fost în franceză, engleză și germană, deci trebuiau traduse. Dar… traduttore traditore, deci chiar traducerile sunt adaptări,

–          Textul redactat nu este o lucrare ce va fi trecută în CV-ul cuiva, nici teză de doctorat, nici material scos la vânzare. El este destinat bucuriei gratuite de a descoperi frumusețea unor locuri (Rothenburg ob der Tauber și Creglingen) pe care vă îndemn să le vizitați pentru operele de artă și peisajul care vă vor încânta în mod sigur.

 Ioan Soran

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s