REPREZENTĂRI ALE SFINTEI TREIMI ÎN ARTĂ

PRIMA POSTARE
Motivație

Ideea de a aprofunda tema enunțată s-a născut greu. La început a fost disconfortul provocat de omniprezența picturii, frescei, icoanei Sfintei Treimi ”de la Rubliov citire” în bisericile de rit oriental. Mi s-a părut că asist neputincios la o lipsă de imaginație devenită tradiție dogmatică. În vara aceasta a intervenit ceva nou, o vacanță la fiica noastră care locuiește în Bismarck, capitala statului Nord Dakota. Am văzut pentru prima dată preria canadiano-americană și… am regretat că nu-i văd pe indienii din cărțile copilăriei. Dar la Muzeul din Bismarck am întâlnit un profesor, un ”Nativ American”, membru al tribului Lakota din familia Sioux, care mi-a deschis orizonturile din spatele exponatelor, spațiul virtual în care trăiesc oameni care doresc să-și păstreze identitatea, limba și tezaurul tradițiilor. Profesorul Tunweya Thokaheya m-a uimit prezentându-mi o pictură a Sfintei Treimi, realizată de el cu elementele tradiției locale. Prospețimea compoziției ”m-a îmbătat” și mi-a oferit o alternativă reconfortantă imobilismului ”de la Rubliov citire”.
Așa a început drumul sinuos al documentării și stabilirii limitelor între care trebuia să rămân. Căutând pe Internet am fost trimis în mod repetat spre o carte monumentală, Dieu et ses images: une histoire de l’éternel dans l’art, scrisă de François Boespflug, călugăr dominican, istoric al creștinismului și istoric al artei creștine, în particular al artei Evului Mediu, profesor de istorie a religiilor la facultatea de teologie catolică a Universității Marc-Bloch din Strasbourg. Momentan cartea nu îmi este accesibilă, dar am descărcat un articol direct legat de temă, ”Le dogme trinitaire et l’essor de son iconographie en Occident de l’époque carolingienne au IVe Concile du Latran (1215)”, scris de François Boespflug și Yolanta Zaluska în Cahiers de civilisation médiévale, Juillet-septembre 1994, pp181-240.
Am găsit deasemenea câteva interviuri ale autorului, în care jurnaliștii și autorul au creat o imagine ”din avion” a cărții, o imagine foarte necesară subiectului care încetișor… a devenit subiectul meu.
Căutările mi-au scos în cale și un articol consistent, La ”Trinité” dans l’art byzantin et l’icône de Roublev. Études comparatives, scris între anii 1923 – 1926 de către Mikhail Vladimirovici Alpatov, istoric și critic de artă. Acest articol l-am descărcat din revista Échos d’Orient, tome 26, No. 146, 1927, pp 150-186. Am rămas surprins de sinceritatea plasării operei lui Rubliov în contextul artei orientale și bizantine, de sinceritatea acceptării ”împrumuturilor”. Desigur, concluziile (care nu puteau fi decât) encomiastice nu sunt mai convingătoare decât afirmațiile anterioare ale specialistului. Iată un ”porumbel voiajor” evadat din articolul profesorului Alpatov: ”Acest eveniment (vizita celor trei îngeri la Abraham, sub stejarul din Mambré) constituie fundamentul icoanei lui Rubliov și a întregii picturi ruse.”
După cum știți, există pe Internet și categoria ”scormonitori sans frontières”. De aceea am apreciat pozitiv blogul unui nonagenar, Domnul Jacques Chalendar, http://www.itineraireiconographique.com , care se pare că posedă cartea profesorului François Boespflug, deoarece face des referire la ea. Domnia sa a manifestat un interes constant față de operele de artă cu teme creștine și împreună cu prieteni și teologi a sistematizat multe subiecte, pe care le-a prezentat pe blogul Dânsului. Tema ”Imagini ale Sfintei Treimi în arta creștină” a tratat-o în două postări, sprijinind textul cu 30 de imagini, dintre care unele sunt mai puțin cunoscute, fiind miniaturi. Nu îmi dau seama ce sursă a folosit Domnul Chalendar pentru imaginile postate, dar pentru mine cele treizeci de poze color au fost un îndemn de a căuta, deoarece ”se poate” să găsești (cu greu) imagini apropiate de ceea ce dorești și în ”domeniul public”.
Cu ajutorul celor trei categorii de surse cred că am reușit să mă situez într-o zonă echilibrată a prezentării. Mi-am propus să nu fac aprecieri asupra evoluției încercărilor de a descifra misterul Sfintei Treimi deoarece nu sunt competent, iar discuțiile contradictorii ale teologilor și specialiștilor se întind pe intervale de timp de ordinul secolelor, demonstrând faptul că nici persoanele competente nu sunt convingătoare atunci când discută despre o dogmă expusă în limbi diferite, neechivalente.
Am folosit informațiile provenite direct de la profesorul François Boespflug prin articol și două interviuri, pentru a construi o imagine cât de cât corectă a domeniului despre care voi încerca să vă povestesc.
În interviul dat ziarului Le Figaro, reporterul Éric Biétry-Rivierre a pus întrebări al căror răspuns delimitează destul de bine conținutul cărții. Abuzând de răbdarea dumneavoastră, voi trece în revistă câteva fragmente ale dialogului, foarte utile pentru înțelegerea imaginilor care vor însoți prezentarea.

  • De ce primele trei secole ale erei noastre sunt lipsite de imagini ale Dumnezeului creștin?
  • Pentru că Isus nu este interesat deloc de imagini. Deoarece important era mesajul transmis. În primele secole nu exista ideea că imaginea lipsește deoarece nimeni nu se gândeau la asta.
  • După aceea, cum a apărut iconografia religioasă?
  • Pentru că mesajul era atât de mult iubit, el era transmis prin toate posibilitățile. El este pus în imagine, așa cum este cântat prin muzică. Se promitea o veșnicie fericită, bucolică? Ei bine, s-a început pentru cei decedați reprezentarea eternității pe pereții catacombelor. Așa s-a născut imaginea lui Dumnezeu.
  • Care este prima reprezentare a lui Dumnezeu?
  • Aceea a unui Cristos taumaturg. Un magician înviind pe Lazăr, cu alură de Moise făcând să apară apă din stâncă cu toiagul său, sau imaginea unui filosof în togă, provenind din lumea greacă.
  • De ce începând cu secolul XI reprezentarea lui Dumnezeu începe să se diferențieze de cea a lui Cristos?
  • S-a instalat o oarecare concurență. Conceptul de Treime s-a introdus în această breșă care diferențiază pe Dumnezeu de Cristos. Dumnezeu devine Dumnezeu Tatăl. Aceasta produce o multitudine de soluții iconografice, ceea ce mă face să spun că în artă, Dumnezeu are o istorie. Artiștii secolului XI în special se pare că au avut o libertate imensă. Ei au propus reprezentări foarte variate ale unui Dumnezeu multiplu într-o singură persoană.
  • Care?
  • Tatăl șezând, ținând pe Cristos pe cruce între genunchii săi (trône de grâce), Treimea cu trei personaje asemănătoare (triandrică), Treimea cu un corp și trei fețe, etc.
  • Nu existau reguli canonice, sau cenzură?
  • Nu era un control strict al imaginilor deoarece ele nu erau aproape deloc răspândite. Un desen, sau un pergament creat într-o mănăstire rămânea acolo îngropat timp de secole, în general până la inventarea tiparului.
  • Totuși, el este copiat…
  • Da, deci voi nuanța răspunsul. În secolul XI libertatea și diversitatea se lovea numai de lenea și încetineala copiștilor. Spunând simplu, geniul călugărilor care ieșeau din comun nu a fost niciodată frânat. În secolul următor această inventivitate a fost și mai remarcabilă. Fără îndoială deoarece teologii meditau îndelung cum să concilieze un singur Dumnezeu în trei persoane, iar confruntările cu iudaismul și islamul devin tot mai aprinse.
  • De unde provine imaginea pe care o avem azi, a unui Dumnezeu bătrân și bărbos?
  • Acest stereotip s-a născut la sfârșitul secolului XI. Artiștii și-au spus că deoarece Biblia îl numește pe Dumnezeu ”Tatăl”, trebuie marcată diferența de vârstă. Barba trebuia să fie mai lungă și mai albă decât cea a Fiului. Până atunci regula urmată era cea dedusă din răspunsul lui Isus la cererea apostolului Filip de a-L arăta pe Tatăl: ”Cine m-a văzut, L-a văzut pe Tatăl”. De aceea timp îndelungat artiștii l-au reprezentat pe Tatăl cu trăsăturile Fiului. Probabil marea ciumă a impus imaginea Tatălui sub forma unui bătrân. Istoricul Georges Minois a constatat că oamenii în vârstă au suportat mai bine epidemia decât restul. Și a arătat că prestigiul omului în vârstă, fie el politician sau om al Bisericii a cunoscut o ascensiune deosebită după anul 1350. Înainte, cea mai bună imagine a Eternității era tinerețea strălucitoare. Începând cu secolul XV, imaginea Eternității devine Cronos, bătrânul rezistent, de neclintit.
  • Uneori, Dumnezeu are o tiară, o mitră papală. Ce simbolizează ea?
  • Ea apare în 1380. Este simbolul puterii absolute, în același timp regală, imperială și sacerdotală. La această dată teologii au apreciat că monarhii nu aveau decât o putere primită de la Dumnezeu, prin Vicarul lui Cristos, Papa. Coroana triplă amintește asta tuturor. Încet, încet ea dispare, ulterior mai apare doar ici și colo.
  • În trecere, în cartea dumneavoastră stabiliți invenția decenței…
  • În sens etimologic, decența înseamnă o imagine (a lui Cristos, a Tatălui, a Dumnezelui-Treime) care trebuie să convină cultului creștin. Ea a fost formalizată la Conciliul de la Trento, în 1563. Ca urmare, Veronese a ”corectat” Cina, vizibilă azi la Louvre, rebotezându-o ”O masă la Levi”. La fel, Judecata de Apoi din Capela Sixtină a fost ”îmbrăcată”, iar Crucifixul lui Benvenuto Cellini cu un Cristos gol a fost înlăturat.

 M-a încântat finalul unui alt interviu, dat revistei diecezane din Créteil  CAP 94 în martie 2009, deoarece el se referă la reprezentările Sf. Treimi în alte contexte culturale: ”Una dintre pistele care urmează a fi explorate, schițată în ultimul capitol al cărții mele, este cea a reprezentării lui Dumnezeu în alte contexte culturale, în vechile țări unde au mers misionarii. Cum se pot sprijini imaginile europene ale lui Dumnezeu pe tradițiile ”locale”, cum pot fi ele reinventate, adaptate? …. Cum își pot însuși temele biblice alte culturi? Este un șantier imens care se deschide…”  Astfel contactul cu profesorul Tunweya Thokaheya poate fi interesant și fructuos.

REPREZENTĂRI  ALE  SFINTEI  TREIMI  ÎN  OCCIDENT

 

I_a      Sfânta Treime în miniaturile medievale                                      occidentale

I_a1    Mic ghid pentru înțelegerea miniaturilor

  •         Scriptoriile mănăstirilor au fost nevoite să producă o mare cantitate de manuscrise necesare practicării cultului catolic latin din cauza nevoii de a unifica oficierea serviciului divin și a satisface necesarul pentru numărul crescând de biserici și mănăstiri. După apariția ordinelor călugărești cerșetoare și a celor cu activitate relativ independentă a călugărilor, nevoia cărților-manuscris a crescut.
  •       După Regula benedictină, în mănăstiri, citirea sau recitarea celor 150 de psalmi se făcea pe durata unei săptămâni, iar în cursul zilei citirea sau recitarea lor era corelată cu Liturghia orelor, Opus Dei. În principiu, era de dorit ca numărul Psaltirilor să fie corespunzător numărului de călugări.
  •     Cam prin sec. XIII, Psaltirile și alte manuscrise necesare Liturghiei Orelor, au fost concentrate pentru călugări și laici în așa zisele ”Breviare”. Alte cărți realizate în scriptorii au fost Liturghierele, acele cărți liturgice în care se aflau toate textele necesare celebrării liturghiei: cântece, rugăciuni, chiar indicații pentru gestica celebrării. Și la aceste tipuri de cărți, în sec. XI Biserica latină a regrupat sacramentarul, evangheliarul, epistolarul și cărțile necesare cântărilor.
  •     Scriptoriile produceau Psaltiri și Breviare și pentru persoane laice, de regulă din rândul nobililor. Astfel au apărut adevărate bijuterii atât ca text decorat și imagini, cât și ca ”legare” în coperți realizate cu materiale rare precum fildeșul, sau diverse tipuri de încrustări.
  •   Până la apariția tiparului cărțile sfinte executate în scriptorii erau scrise pe pergament, cu cerneluri de diferite culori și cuprindeau în cele mai multe cazuri decorații. Ornamentația literelor majuscule se numea ”letrină” și era executată cu culoare roșie care în latină se numea minium. Fără un fundament etimologic, datorat apropierii cuvântului minium de ”minimum” sau de ”minuscul” aceste scrieri au fost numite miniaturi.
  •     Puteau apare și imagini desenate-pictate. Desigur, totul era redat la scară redusă din cauza formatului redus al cărții și al costului ridicat al pergamentului. Exista și o diviziune a muncii. În Evul Mediu, călugării decoratori se numeau ”pictori”, iar cei care scriau, doar ”scriptori”, deși mai potrivit ar fi fost ”copiști”. Azi vorbim de manuscrise enluminuri (sau enluminate), sau de manuscrise-miniaturi.
  • Există mai multe feluri de prezentare și așezare a celor trei persoane ale Treimii.
  • Tronul compasiunii (Trône de Grâce). Așezarea persoanelor Treimii se face pe verticală. Tatăl așezat pe un tron ține în brațe pe Isus crucificat, iar Spiritul Sfânt sub forma unui porumbel se află între capul Tatălui și al Fiului. Această reprezentare a Spiritului Sfânt este predominantă până în sec. X. Spiritul Sfânt poate apare și sub forma unei cărți, simbol al inteligenței, al cărei principiu este, sau sub forma unor limbi de foc în reprezentările Coborârii Spiritului Sfânt. Spre sfârșitul Evului Mediu, Tatăl îl ține pe Fiu (pe genunchi și brațe) după luarea de pe cruce, o poziție cunoscută ulterior sub numele de Pieta.
  • Treimile triandrice, sunt reprezentări în care cele trei persoane ale Treimii apar ca ființe umane. La începuturi erau reprezentate ca având aceeași vârstă și înfățișare, Spiritul Sfânt ocupând în aceste cazuri poziția din stânga Tatălui. Ulterior diferențele de vârstă sunt marcate, Spiritul Sfânt fiind reprezentat ca fiind ființa cea mai tânără.
  • Treimile cu un corp, un cap și trei fețe. Reprezentarea dorea să sublinieze ideea unei ființe în trei ipostaze. De altfel istoria reprezentărilor Treimii urmărește într-un fel evoluția explicației teologice a Misterului Treimii.
  • Sfânta Treime participând la încoronarea Mariei. Există miniaturi și picturi în care Sfânta Treime participă la Încoronarea Fecioarei ca Regină a Cerurilor. În aceste compoziții pot apare atât Treimi triandrice, cât și Treimi unde Spiritul Sfânt apare sub forma porumbelului.

I_a2    Sfânta Treime în opt miniaturi

  • Exemplare rare de Psaltiri s-au păstrat în diverse biblioteci. Una dintre vechile Psaltiri, datând din perioada carolingiană este Psaltirea lui Dagulf realizată în jurul anului 795 din ordinul lui Carol cel Mare pentru Papa Adrian I. Fiind vorba de o comandă imperială, legătura s-a făcut cu ”coperți” de fildeș sculptat. Prin sec. XVII, coperțile au fost separate de text și se află azi la Louvre.
Fig.1   Două pagini din facsimilul manuscrisului

Fig.1 Două pagini din facsimilul manuscrisului

Manuscrisul a fost executat în scriptoriile din Aix-la-Chapelle (Aachen-ul de azi). El se află în Biblioteca națională austriacă din Viena.

Fig.2   Plăcile de fildeș ale legătoriei Psaltirii lui Dagulf - Charlemagne

Fig.2 Plăcile de fildeș ale legătoriei Psaltirii lui Dagulf – Charlemagne

Pe placa din stânga, sus, regele David dă ordin să fie redactați (scriși) Psalmii. În stânga jos, regele David cântă Psalmii la harpă. Pe placa din dreapta, sus, Sf. Ieronim primește ordin de la Papă să redacteze Psalmii. În partea de jos, Sf. Ieronim dictează scribului-copist textul Psaltirii.

Sfânta Treime reprezentată în ”Tronul compasiunii

  • Într-o ilustrație a Sfintei Treimi din breviarul atribuit lui Willem Vrelant, care a lucrat și la decorarea breviarului pentru Jean Le Tavernier, apar simbolurile celor patru evangheliști (Marc – leul, Luca – Boul, Matei – Îngerul , Ioan – Vulturul), motiv pentru care imaginea se numește și Treime tetramorfă. Ilustrarea este de tipul ”Tronul compasiunii”, personajele Treimii fiind ordonate pe verticală. Totul este executat cu mare migală, inclusiv ilustrația marginală. Se pare că miniaturile breviarului au fost executate după 1453. O altă reprezentare tetramorfă izbitor de asemănătoare se găsește în Registrul de procese verbale al monetăriei din Angers, sec. XV.
Fig.3   Ilustrație a Sfintei Treimi din breviarul atribuit lui Willem Vrelant

Fig.3 Ilustrație a Sfintei Treimi din breviarul atribuit lui Willem Vrelant

Fig.4   Ilustrație preluată din Registrul de procese verbale ale Monetăriei din Angers, sec. XV

Fig.4 Ilustrație preluată din Registrul de procese verbale ale Monetăriei din Angers, sec. XV

  • Un alt exemplu de desen al Sfintei Treimi într-o Psaltire îl reprezintă imaginea de mai jos care provine din Psaltirea din Cantorbery produsă în jurul anului 1210. Este una dintre cele mai vechi Psaltiri – miniatură cu imaginea Sf. Treimi [2].
Fig.5   Sf. Treime în Psaltirea din Cantorbery, realizată în 1210

Fig.5 Sf. Treime în Psaltirea din Cantorbery, realizată în 1210

Se observă că Tatăl și Fiul au aceeași fizionomie, deci suntem încă în perioada când se respecta canonul: ”Cine m-a văzut, L-a văzut pe Tatăl”. Faptul că Tatăl și Fiul au o mână pe mandorla în care se află simbolul Spiritului Sfânt, sugerează acceptarea termenului Filioque introdus în 1014.

  • Sfinte Treimi triandrice

Înainte de sec. XII ideea de Treime triandrică, adică trei ființe umane pentru fiecare persoană a Treimii, s-a materializat prin juxtapunerea în același plan a trei imagini ”Cristos în maiestate” (Cristos în măreție, solemnitate), identice, sau aproape identice. Etapa următoare a fost așezarea celor Trei, mereu cu fizionomie identică, sau foarte asemănătoare, pe același tron. Ilustrarea acestui aranjament se face în figura de mai jos preluată din [1].  Este vorba despre ”Treimea creatoare” din manuscrisul Hortus deliciarum, unde există o oarecare distanță între cele trei persoane și mici diferențe între gesturile lor, diferențe compensate de banderola cu inscripție pe care o susțin cei trei. Figura centrală este Isus Cristos, identificabil prin rănile de la picioare și gestul său de binecuvântare.

Fig. 6  Sfântă Treime triandrică creatoare, Hortus deliciarum (Copie după manuscrisul distrus)

Fig. 6 Sfântă Treime triandrică creatoare, Hortus deliciarum (Copie după manuscrisul distrus)

  • O altă Sfântă Treime în care apar trei ființe, de vârste diferite se poate găsi în manuscrisul Breviarul ducelui de Bourgogne Philippe le Bon. Cartea a fost realizată la Bruges între 1460 – 1465. Imaginea este mai curând o Pieta, Isus Cristos fiind deja luat de pe cruce.
Fig.7   Breviarul executat pentru ducele Philippe le Bon

Fig.7 Breviarul executat pentru ducele Philippe le Bon

În imagine, Dumnezeu Tatăl mai în vârstă poartă o tiară papală, la mijloc Isus Cristos luat de pe Cruce apare cu rănile Sale, iar în stânga un personaj mai tânăr poartă două aripi, sugerând că este vorba de Spiritul Sfânt.

 Adorația Sf. Treimi_Breviarul de la Salisbury. Breviarul a fost executat de Maestrul din Bedford între 1424 – 1460, ca miniatură pe pergament. Manuscrisul a fost comandat de Jean de Lancastre, duce de Bedford și regent al Franței în perioada când Parisul a fost sub dominația engleză. Acum este păstrat la Biblioteca Națională a Franței. Dumnezeu Tatăl este prezentat ca o persoană mai în vârstă decât Fiul, poartă tiara papală (trei coroane) și este așezat aparent pe același tron cu Fiul. Isus Cristos are torsul gol, ține crucea cu brațul drept și poartă coroana de spini. Mantia purtată de Tatăl îl cuprinde și pe fiu. Între cele două personaje se află Spiritul Sfânt în chip de porumbel alb. În jurul tronului sunt îngeri de diferite culori. În exteriorul cercului care cuprinde Treimea, sunt alți îngeri care cântă, iar în partea inferioară a miniaturii stă îngenunchiat un grup de șase persoane (patriarhi și regi) al căror nume este scris pe mici eșarfe.

Fig.8   Adorația Sf.Treimi în Breviarul de la Salisbury

Fig.8 Adorația Sf.Treimi în Breviarul de la Salisbury

  • Sfânta Treime și încoronarea Fecioarei
  • Breviarul Cavalerului Etienne

Tema încoronării Fecioarei a apărut relativ târziu în arta occidentală. A fost deosebit de populară în secolele XII și XIII. Primele monumente identificabile au apărut în Anglia, în jurul anului 1140, cum este timpanul portalului sud al bisericii din Quenington. Marile catedrale gotice au aproape toate sculptura Încoronarea Fecioarei pe unul dintre timpanele porților de acces. Tema a fost reluată în sculpturi mici, în fildeș și în vitralii. În sec. XV tema a trecut în miniaturi și picturi. Subiectul a fost tratat și de către miniaturistul Jean Fouquet în Breviarul Cavalerului Etienne (Livre d’heures d’Étienne Chevalier). Breviarul a fost distrus, păstrându-se doar 48 de file care conțin 47 de miniaturi, dispersate în șapte locuri din lume. Câteva miniaturi, precum cea de mai jos, decupate din Breviar sunt prezentate ca tablouri, vizibile azi în muzeul Condé din Chantilly.

Fig. 9  Jean Fouquet, Încoronarea Fecioarei, Breviarul Cavalerului Etienne, aprox. 1460

Fig. 9 Jean Fouquet, Încoronarea Fecioarei, Breviarul Cavalerului Etienne, aprox. 1460

Isus a părăsit tronul pentru a o încorona pe Mama Sa care este îngenunchiată la picioarele lui. El a lăsat pe tron globul pe care-l ținea în mână. Dumnezeu Tatăl și Spiritul Sfânt binecuvântează pe Maria cu mâna dreaptă, în stânga ținând câte un glob. Toți trei portă îmbrăcăminte albă. De-o parte și de alta a tronului triplu, cete de îngeri, serafimi și cherubini, așezați în trei registre transformă spațiul ca și când am fi într-o încăpere. Totul este marcat de ritmul ternar: Treimea, trei trepte ale estradei, mozaicul solului (3×3 discuri), trei registre ale corului îngerilor, iar deasupra tronului șase ingeri-decor (putti) (2×3). Fouquet dispune în mod savant pliurile mantiei Sfintei Fecioare, creând un aspect de echilibru și monumentalitate.

  • Breviarul Isabelei de Castilia. În miniatură Sfânta Treime apare în contextul Încoronării Fecioarei. Acest manuscris uimitor este considerat drept cel mai luxos breviar flamand. A fost ”miniaturizat” de cei mai buni pictori flamanzi, printre care Maestrul cărților de rugăciuni din Dresda, Gérard Horenbout și de Gerard David. Acești miniaturiști s-au ocupat în special cu scenele în care se prezintă construcția, distrugerea și reconstrucția Ierusalimului și a Templului său, precum și scenele de celebrare în care se află muzicieni și cântăreți sub conducerea regelui David. Imaginile pictate de Gérard Horenbout se disting prin expresivitate narativă și realism. De partea sa Gerard David a pictat scenele superbe ale Nașterii Mântuitorului și Adorația Regilor-Magi.

Isabela de Castilia a primit manuscrisul puțin înainte de 1497, pentru a comemora dubla căsătorie a copiilor ei, descoperirea Americii și cucerirea regatului Grenadei, care a avut pentru regină o mare importanță politică.

Fig.10   Sf. Treime încoronând Fecioara Maria

Fig.10 Sf. Treime încoronând Fecioara Maria

Importanța prezentării încoronării Fecioarei în Breviarul făcut cadou vine din faptul că scena se constituie într-o apologie a încoronării Isabelei. La moartea fratelui său Henric IV de Castilia, la 11 decembrie 1474, Isabela se autoproclamă în aceeași zi regină, opunându-se astfel nepoatei sale Jeanne de Beltraneja cu care va avea un război civil timp de patru ani. Pictura încoronării Fecioarei de către Sfânta Treime îi prezintă pe Tatăl și Fiul șezând pe același tron, ambii purtând câte un sceptru și ținând coroana. Între ei, deasupra tronului se află Spiritul Sfânt sub forma unui porumbel. Sub scena încoronării Francisco de Rojas oferă reginei textul dedicației Breviarului.

Fără îndoială, Breviarul a fost un cadou splendid, însă era deosebit de important atât pentru semnificația sa politică, cât și pentru faptul că era cel mai bun simbol al reușitei unui proiect politic la scară mondială.

 Acțiunea de selectare a imaginilor Sfintei Treimi și de redactare  a unor scurte comentarii va continua. Următoarea postare din paginile blogului va aduce reprezentarea Sfintei Treimi în pictura și sculptura din zona occidentală a Europei. Desigur împărțirea aceasta oarecum arbitrară va genera controverse deoarece în viziunea mea simplificatoare consider Ravena, Italia și Sicilia aparținând Occidentului. Vă asigur însă că nu este o acțiune de segregare a artei bizantine ci o simplă delimitare de arii geografice și culturale.

 Pentru realizarea acestui text am folosit cel puțin următoarele surse și Wikipedia:

  1. François Boespflug, Yolanta Zaluska. Le dogme trinitaire et l’essor de son iconographie en Occident de l’epoque carolingienne au Ive Concile du Latran (1215); Cahiers de civilisation médiévale, 37e année (No 147) Juillet-septembre 1994, pp. 181-240
  2. Jacques de Chalendar, Images de la Trinité dans l’art chrétien, envoie 1 et 2 sur blog :                                                                                                  http://itineraireiconographique.com/
  3. François Boespflug, Dieu et ses images, Interview pour le magazine de Créteil CAP 94, No. 413, mars 2009
  4. François Boespflug, Dans l’art, Dieu a une histoire, Interview pour Le Figaro, paru le 31/03/2009

Ioan Soran

Advertisements
This entry was posted in Biserica Catolică şi lumea. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s